Lecţia libaneză

Elveţia Orientului pare să devină un stat eşuat. În Ţara Cedrilor inflaţia şi rata sărăciei au cunoscut o creştere vertiginoasă în doar câteva luni, iar această prăbuşire afectează viaţa a milioane de libanezi care supravieţuiesc din ce în ce mai dificil unei penurii cronice de produse şi bunuri de primă necesitate. Cum a ajuns Libanul, o ţară relativ prosperă în urmă cu un deceniu, în pragul prăbuşirii?

De la sfârşitul anului trecut Libanul se confruntă cu o criză economică şi financiară fără precedent. Rezervele în dolari americani, moneda la care este indexată lira libaneză, sunt la cel mai mic nivel din istorie, chiar mai mici decât în timpul războiului civil care a bântuit ţara între 1975 şi 1990. Pentru a face faţă acestei situaţii, băncile libaneze au limitat retrageri şi transferuri în dolari încă din noiembrie 2019. În tot acest timp, valoarea lirei libaneze a scăzut permanent. Dacă înainte de criză, cursul de schimb era de 1500 de lire libaneze pentru un dolar - iar rata oficială a rămas nemodificată între timp - pe piaţa neagră un dolar american valorează acum între 9.000 şi 10.000 de lire libaneze, iar rata de schimb creşte de la o zi la alta. Preţurile în magazine se dublează de la o săptămână la alta, iar o jumătate din populaţia ţării este la limita supravieţuirii în vreme ce o cincime se află la limita sărăciei extreme (22% din populaţie, adică aproape un milion de locutori, după raportul Targeting Poor Households in Lebanon publicat de Banca Mondială la sfârşitul lunii aprilie).

Cauză imediată a acestei crize este consecinţa colapsului sectorului financiar, care a fost motorul economic al Libanului. Lipsit de industrie şi de resurse minerale, Libanul a încercat să dezvolte un model economic bazat pe atragerea capitalului străin - de multe ori venit din puternica şi influenta diasporă libaneză - oferind dobânzi de până la 20% pentru depuneri sau investiţii în dolari. Dar fluxurile de capital s-au prăbuşit în urma deteriorării constante a situaţiei geopolitice din regiune. Războiul civil din Siria, emergenţa DAESH şi confruntările militare care au urmat au schimbat radical raportul forţe din regiune. Iranul a încercat să profite de situaţie şi să-şi asigure hegemonia de la Golful Persic la Mediterana. În acest sens, regimul ayatollahilor a ajutat comunitatea şiită din Liban, prin intermediul aliaţilor săi din Hezbollah - Partidul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, ţările din Golf, investitori strategici în Liban, şi-au redus investiţiile în urma scăderii constante a preţului petrolului. Aşa s-a ajuns la situaţia în care sectorul financiar, care a finanţat economia şi a susţinut bugetul public s-a blocat.

Toate acestea au fost accentuate de lacunele aşa-zisului sistem consociaţionist libanez.

Regimul politic libanez funcţionează după un sistem de cote confesionale în funcţie de care se distribuie diferitele funcţii publice. Deja Pactul naţional din 1943 - care a stat la baza Constituţiei aprobate în acelaşi an şi care consfinţea independenţa ţării, - prevede că preşedinţia republicii revine unui membru al comunităţii creştin-maronite, şefia guvernului unui membru al comunităţii musulmane sunnite, preşedinţia parlamentului unui membru al comunităţii musulman-şiite, iar vice-preşedinţia parlamentului şi a guvernului unui membru al comunităţii greco-ortodoxe. Acelaşi lucru este valabil şi pentru locurile de deputaţi şi numirile pentru înalţii funcţionari publici. Ori, acest aranjament consensual sau "consociativ" - termenul "consociaţionalism" este în centrul clasificării democraţiilor realizată de politologul olandez Arend Lipjard pentru a descrie un mecanism politic care asigură funcţionarea societăţilor fragmentate social sau cultural - a dat naştere unui clientelism care a dus la apariţia unei corupţii endemice care pare să fie una din marile probleme ale crizei actuale. Căci dacă consociaţionismul libanez a reuşit să asigure supravieţuirea statului în condiţiile unei societăţi profund divizată prin consacrarea constituţională a unui mecanism de negocieri permanente între elitele fiecărei comunităţi, ceea ce ar fi putut oferi pentru o perioadă garanţia păcii interne, acesta nu mai asigură astăzi reprezentare reală a intereselor sociale.

De aceea, la sfârşitul anului trecut o bună parte a societăţii libaneze s-a mobilizat împotriva corupţiei, dar şi a politicilor de austeritate. Aceste manifestaţii, care au avut doar o scurtă pauză pe perioada confinării în martie şi aprilie, au început pe 7 octombrie 2019, atunci când ministrul libanez al telecomunicaţiilor a decis să introducă o taxă lunară - cunoscută sub numele de "taxa Whatsapp" - de 2 dolari pe toate aplicaţiile telefonice care până atunci erau gratuite. În aceeaşi seară, sute de tineri manifestanţi - cei mai mulţi provenind din păturile defavorizate - au ieşit pe străzile marilor oraşe. Ori, taxa Whatsapp era menită să reducă deficitul public şi să pregătească ţara pentru a îndeplini condiţiile unui acord cu FMI pentru un împrumut de 11 miliarde de dolari, dar mai ales pentru o reformă structurală multă vreme amantă. Ca reacţie la aceste manifestaţii guvernul libanez a suspendat activităţile administrative, precum şi funcţionarea universităţilor şi şcolilor publice - ceea ce a înverşunat şi mai mult populaţia. Escaladarea tensiunilor a continuat cu închiderea băncilor libaneze timp de două săptămâni, ceea ce a antrenat o şi mai mare parte a populaţiei într-o mişcare care a accelerat criza.

Peste toate acesta, pandemia Covid-19 a înrăutăţit atât de mult situaţia încât datoria publică a devenit nesustenabilă, iar Libanul a fost obligat să se declare insolventă în luna martie. Şirul de crize suprapuse a făcut ca o ţară care părea o insulă de prosperitate şi un model de convieţuire paşnică între comunităţi despărţite de conflicte seculare să se transforme într-un stat eşuat. Iar principala responsabilitate în acest eşec o au politicienii care au fost incapabili - orbiţi fiind de comunitarism şi blocaţi într-un clientelism fără limite - să apere interesele publice. Căci interesele comunitare nu sunt interese publice, ci interese tribale. Aviz amatorilor!