LECŢII DE ANATOMIE Pe lângă carotida naţională

Sinuciderea este un protest faţă de lume, întotdeauna, chiar şi atunci când sinucigaşul o face pentru ca urmaşii lui să-i încaseze poliţa asigurării de viaţă.

La fiecare sinucidere, suntem vinovaţi toţi cei şapte miliarde de oameni ai Planetei care rămânem în viaţă, pentru că n-am reuşit să fim o lume în care acela să vrea să traiască.

Cu atât mai mult, ar trebui să ne simţim vinovaţi noi, românii, că un om care ne-a reprezentat ca premier, ca ministru de externe şi ca preşedinte al Senatului, a decis să se sinucidă - astfel, el ne-a acuzat, implicit, că i-am aplicat o justiţie strâmbă, care i-a fabricat cazul la comanda lui Traian Băsescu, cel pe care l-am preferat (în locul lui) drept preşedinte al României şi care şi-a folosit puterea pe care i-am dat-o aşa, ca să-l hărţuiască timp de opt ani, să-l compromită şi în final, să-l smulgă din familie şi să-l bage la închisoare.

Acesta este mesajul sinuciderii lui Adrian Năstase, indiferent ce ar fi scris el în testamentul politic, pe care fiul său nu ni l-a mai citit.

Chestia asta ar fi fost validă, dacă Adrian Năstase, Doamne fereşte!, ar fi murit.

Dar, Adrian Năstase, mulţumes­cu-ţi Doamne!, nu a murit, este stabilizat, operat şi în afara oricărui pericol letal, cu poliţiştii la uşa rezervei sale de la Spitalul Floreasca, aşteptând cele două săptămâni de recuperare, ca să-l bage la pârnaie perfect sănătos.

Este interesant - oamenii nu te judecă dupa intenţii, ci după situaţia creată.

Astfel că, în loc să ne cutremurăm, ca naţiune, de vinovăţia că am împins o personalitate a României dincolo de pragul sinuciderii, mulţi dintre noi îl batjocorim.

Acum, cinicii spun: "Vânătorul numărul unu al României a ratat ţinta!" (Adrian Năstase este preşedintele Asociaţiei vânătorilor).

Sau: "Trage acum, că mă doare pielea gâtului de cât am întins-o!"

Sau, într-un sarcasm macabru: "Adrian Năstase nu a reuşit nici cât Mădălina Manole!" (pe motiv că amândoi au comis-o primăvara-vara, constatat statistic drept "sezonul sinuciderilor" şi amândoi, în preajma zilei de naştere).

Sau, oribil: "Sunt cel mai bun prieten al lui, trebuia să mă lase pe mine să-l asist".

Sau: "Acum o să numere ouăle la puşcărie!" şi răspunsul deşănţat ca "Nu, s-a sinucis când a aflat că-l bagă într-o celulă, singur".

Sau: "Sinuciderea i-a fost concepută de consilierul lui de imagine, genialul Garcea", ( aluzie la faptul că soţii Năstase s-au afişat cu, atât de popularul printre mahalagii, Mugur Mihăescu, în calitate de "prieten de familie", cel care, cu un umor pentru analfabeţi, joacă rolul de poliţist cretin, imaginabil în parodia scenei sinuciderii).

Omul e făcut de băcănie, cu mult mai tare decât dacă s-ar fi lăsat filmat încătuşat.

Naţiunea răsuflă uşurată că a scăpat de agresiva învinovăţire de autor (sau co-autor) moral a ceea ce ar fi putut fi moartea unui fost premier.

Dacă, Doamne fereşte!, Adrian Năstase ar fi murit, atunci lucrurile s-ar fi complicat: ar fi devenit imposibil de explicat adevărul că, în calitatea sa de premier, nu numai că nu a făcut nimic să îndepărteze corupţia şi să restructureze Justiţia, astfel încât să avem cu toţii parte de Dreptate, ci, dimpotrivă, s-a folosit de ea ca de o prostituată, afundând-o în viciu.

Ar fi fost imposibil de explicat că, de fapt, este vorba despre o dublă sinucidere - una directă, cu propria mână şi alta ocolită, prin propriul sistem judecătoresc.

Ar fi fost imposibil.

Ştiţi de ce?

Pentru că nici o explicaţie nu este mai convingătoare ca moartea.

Moartea înlătură puterea argumentelor.

Amintiţi-vă cum femeia din Piteşti care, deţinând un apartament, a şantajat primăria ca-şi dă foc, ca să-i mai aloce încă unul; prin accident, chiar a luat foc, a ars şi a murit.

Cu greu a mai îndrăznit cineva să-i evidenţieze perversitatea şi oricum, nu a mai contat.

Chiar dacă n-are dreptate, chiar dacă s-a înşelat şi ne înşeală şi în moarte, mortul este dincolo de asta.

Deşi nedrept, ne-am fi simţit vinovaţi.

Aşa că glonţul lui Adrian Năstase a trecut, de fapt, pe lângă carotida noastră.

Mulţumim, Adrian Năstase!

Trăiască Dâmboviţa!