Softul legislativ Lege5 a lansat aplicaţia pentru iPhone care permite conectarea la baza de date în timp real, îmbinând funcţionalităţi ale unui serviciu de documentare legislativă cu noile tehnologii IT&C, informează un comunicat remis astăzi redacţiei.
Lege5 Mobile pentru iPhone oferă utilizatorilor funcţionalităţi precum: vizualizarea gratuită a actului normativ în forma sa publicată, căutarea rapidă, urmărirea şi evidenţierea modificărilor, revista presei, dosare în instanţă.
Specialiştii Indaco Systems au urmărit realizarea unui instrument eficient prin mobilitate şi adaptabilitate, necesar formării şi menţinerii unor business-uri de succes, indiferent de domeniul de activitate.
"Crearea versiunii pentru iPhone reprezintă o continuare a eforturilor noastre de adaptare la cerinţele pieţei. Tehnologia câştigă pe zi ce trece un rol din ce în ce mai important, iar pentru o companie este esenţial să ofere servicii de calitate, în timp util", a transmis Monica Petrovici, Responsabil PR.
Lege5 este destinat atât specialiştilor din domeniul juridic, fiscal, contabilitate, cât şi persoanelor interesate de domeniul legislativ. Utilizatorii Lege5 pot accesa oriunde şi oricând aplicaţia web, fie că este vorba de calculatorul de acasă, de cel de la birou ori de un dispozitiv mobil: tableta, smartphone sau eBook Reader.