Leonardo Badea, BNR: Matricea celor 4C în eficientizarea măsurilor pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei

Este evident că societatea îşi urmează dinamica de creştere a complexităţii fenomenelor şi proceselor, lucru care afectează în mod direct modelele de dezvoltare a economiei, iar dezvoltarea sustenabilă a acesteia este o necesitate din ce în ce mai stringentă, care nu mai poate fi amânată sau menţinută la finalul listei de priorităţi. O lungă perioadă de timp a existat şi ideea de a te dezvolta economic în orice condiţii, dar în situaţia de astăzi în care societatea are nevoie la fel de mult de cooperare şi nu doar de competiţie, această idee nu mai reprezintă demult o alegere optimă. Tocmai fiindcă înţelegem că dezvoltarea economiei are ca scop final creşterea durabilă a calităţii vieţii cetăţenilor, devine necesar să ne circumscriem acţiunile şi politicile acestei idei de bază.

Dacă în schimb dorim să ne raportăm acţiunile la nevoile actuale ale societăţii, una dintre abordările posibile pentru eficientizarea acţiunilor asociate acestui demers este adoptarea unui model bazat pe matricea celor 4C: cooperare, coordonare, coerenţă şi consecvenţă. Urmărirea acestor patru criterii de îndeplinit de către componentele mixului de politici economice, mai ales în cazul domeniilor cheie (de exemplu în ceea ce priveşte mediul, schimbările climatice, agricultura, energia, transportul, activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare ş.a.), precum şi identificarea interdependenţelor între riscurile aferente sectoarelor relevante pot contribui semnificativ la creşterea gradului de dezvoltare şi de integrare a proiectelor economice bazate pe dezvoltare ecologică şi sustenabilă.

O analiză a modului în care funcţionează această matrice în fazele procesului de asumare decizională a unui proiect şi bugetarea acestuia pentru atingerea obiectivelor propuse comportă definirea a două componente importante:

- O primă componentă clasificată ca nivelul 1 de referinţă este legată de exprimarea organizatorică tactică şi strategică din punct de vedere al utilizării resurselor umane şi al pârghiilor necesare de către instituţiile naţionale şi internaţionale implicate în derularea măsurilor efective şi punerea lor în practică. Este vorba în principal de cooperarea şi coordonarea acţiunilor necesare, pentru a putea avea consistenţă şi rezultate optime în raport cu ţintele asumate.

- O a doua componentă clasificată ca nivelul 2 de referinţă este legată de dimensionarea efortului şi maximizarea rezultatelor prin natura programelor asumate pe termen scurt, mediu şi lung, care trebuie să permită imprimarea unei direcţii clare de dezvoltare, care să aibă la bază o foaie de parcurs ce prezintă inclusiv obiectivele de etapă care trebuie atinse.

Coerenţa politicilor se referă în esenţă la interacţiuni la diferite niveluri, precum şi la alinierea şi consecvenţa obiectivelor şi instrumentelor/ metodelor aplicate în domeniul politicii respective. În mod efectiv, trebuie evitată situaţia "conflictului" dintre obiectivele unei anumite politici şi acţiunile întreprinse în alte domenii. Aşadar, nu este vorba doar de controlarea potenţialele conflicte, ci este de fapt nevoie de acţiuni de consolidare prin care politicile din diverse domenii se susţin şi se potenţează reciproc. Ori acest lucru nu se poate realiza decât prin cooperarea şi coordonare.

Aceste niveluri însă nu sunt independente, ele acţionează şi interacţionează având momente de interferenţă care pot fi:

- momente de interferenţă parţială, în situaţia în care două sau trei componente se intersectează prin acţiunile lor

- şi momente de interferenţă totală în care toate componentele se intersectează.

Abordarea optimă este aceea care conduce către un moment de interferenţă totală având ca rezultat observat o integrare a tuturor acţiunilor asumate în cadrul mixului de politici economice pentru realizarea obiectivului definit, determinând şi utilizarea cu maximă eficienţă a resurselor financiare alocate.

Atât în mediul profesional cât şi cel de cercetare, dezbaterile şi analizele privind interacţiunile dintre diferitele componente ale mixului de politici economice sunt ample şi polivalente. Fiecare componentă a mixului are obiective definite şi dispune de instrumente specifice, întreaga construcţie fiind însă dinamică, adaptabilă la condiţiile economice şi sociale în permanentă schimbare.

Deşi în teorie şi în practică este recunoscută utilitatea şi eficienţa separării obiectivelor şi independenţa instrumentelor aferente politicilor respective, totodată sunt identificate şi documentate numeroase efecte directe şi indirecte pe care utilizarea unora dintre instrumentele circumscrise fiecăreia dintre politici le pot avea asupra obiectivelor şi conduitei celorlalte. Din acest motiv pragmatic, este vital să nu pierdem din vedere importanţa coordonării şi cooperării în cadrul mixului de politici. Astfel, eventualele efecte secundare nedorite generate de unele acţiuni circumscrise unei anumite politici economice pot fi contracarate crescând eficienţa ansamblului de măsuri adoptate, reducând timpul de implementare şi de propagare a efectelor benefice şi totodată potenţându-l.

Este cunoscut faptul că externalităţile negative generate de activarea unor instrumente specifice circumscrise unei anumite politici economice asupra altor domenii sau sectoare ale economiei sunt adesea inevitabile. Dacă dorim să creăm o societate cu o calitate a vieţii ridicată este obligatoriu să nu renunţăm la obiectivele legate de dezvoltarea unui mediu eco-friendly în toate fazele proceselor de producţie şi de distribuţie.

Tocmai pentru a canaliza într-o manieră optimă efectele dorite şi a gestiona cât mai eficient (minimizând) externalităţile negative inevitabile ale utilizării instrumentelor distincte specifice fiecăreia dintre componentele mixului de politici economice este utilă abordarea bazată pe matricea celor 4C.

Astfel, construcţia unui mix în cadrul căruia să se răspundă simultan nevoii de coordonare, cooperare, coerenţă şi consecvenţă a componentelor de politici economice ar conduce către optimizarea rezultatului obţinut pentru economie şi societate în ansamblu. Colaborarea induce necesitatea de a se ţine seama de exigenţele, nevoile şi aşteptările tuturor celor implicaţi, pentru a ne asigura că deciziile de politică economică se bazează pe o înţelegere profundă a situaţiei actuale a economiei şi a perspectivelor. Coordonarea se referă la asigurarea faptului că diferitele politici şi măsuri funcţionează împreună fără sincope pentru a obţine rezultatele dorite. Coerenţa contribuie la asigurarea alinierii politicilor şi măsurilor punctuale specifice, atât unele cu altele, cât mai ales cu obiectivele economice şi sociale mai largi, îndeosebi cu cele pe termen lung. Consecvenţa se referă în principal la asigurarea faptului că politicile şi măsurile sunt aplicate în mod uniform în timp, fără schimbări semnificative care ar putea avea efecte de destabilizare asupra dezvoltării societăţii.

De asemenea, trebuie avut în vedere că în domeniul economic o abordare de tipul "one-size-fits-all" funcţionează foarte rar. Adaptarea la condiţiile locale, la particularităţile economiilor naţionale, potenţând punctele forte, este crucială pentru implementarea cu succes a politicilor şi pentru obţinerea rezultatelor pe termen mediu şi lung. Ţările prezintă particularităţi în materie de instituţii şi guvernanţă, dezvoltare economică, deschidere faţă de investitorii străini, iar aceste particularităţi, proiectate pe fondul conjuncturii economice care caracterizează mediul la un anumit moment, influenţează în mod semnificativ implementarea politicii economice.

Argumentele prezentate mai sus conduc către concluzia că cei 4C - colaborare, coordonare, coerenţă şi consecvenţă - sunt principii esenţiale care trebuie să stea la baza construcţiei mixului de politici economice pentru a maximiza beneficiile pentru societate. Efortul unei astfel de construcţii nu este mic, iar obstacolele sunt numeroase, însă condiţiile actuale deosebit de dificile precum şi mediul dominat de incertitudine, vulnerabilităţi şi riscuri accentuează nevoia unei astfel de abordări, care să permită utilizarea cu maxim de eficienţă a resurselor din ce în ce mai rare şi mai scumpe şi a spaţiului de politici care se îngustează tot mai mult. Această abordare urmăreşte să atragă atenţia asupra unui fapt foarte important, şi anume, modul în care resursa umană, capitalul intelectual se integrează în procesul decizional pe termen scurt, mediu şi lung, tocmai pentru a determina ca proiectele care arată bine în formă scrisă să poată fi transpuse cu rezultate concrete şi rapide în dezvoltarea economică a societăţii. Aşa cum spunea Robert Shiller (Finanţele şi societatea bună, 2012), "cheia atingerii scopurilor noastre şi a promovării valorilor umane constă în a întreţine şi a îmbunătăţi continuu un sistem financiar democratic, care să ţină cont de diversitatea motivaţiilor şi a impulsurilor umane".