UPDATE Leul, ciupit de fund să ragă la Băsescu

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 decembrie 2013

Leul, ciupit de fund să ragă la Băsescu

Update 13:13 Euro a crescut la 4,4715 lei, cel mai ridicat nivel din ultimele 11 săptămâni

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4715 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,31 bani comparativ cu şedinţa precedentă când euro a fost cotat la 4,4684 lei.

Pe de altă parte, dolarul american a coborât cu 0,36 bani în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,29 lei, faţă de 3,2936 lei în şedinţa de ieri.

Gramul de aur a fost cotat la 128,3174 lei, în scădere cu 0,7638 lei comparativ cu 129,0812 lei, valoare stabilită în şedinţa precedentă.

Francul elveţian a fost cotat de BNR la 3,64 lei, urcând de la 3,6352 lei, valoare anunţată ieri.

----

Cursul de schimb leu-euro pare să fi fost folosit, din nou, ca armă politică într-o confruntare între preşedintele Traian Băsescu şi guvernul condus de Victor Ponta, potrivit unor opinii exprimate sub rezerva anonimatului şi preluate de presă. De această dată, însă, moneda naţională ar fi sărit în barca Executivului, după ce, în vara lui 2012, a părut că i-ar fi luat partea şefului statului.

Leul a coborât, ieri, la minimul ultimelor două luni şi jumătate, comparativ cu euro, cursul oficial anunţat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,4684 lei/euro, după ce preşedintele Băsescu a anunţat, luni seara, că nu intenţionează să aprobe memorandumul de înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Analişti care au preferat să nu fie menţionaţi au declarat că o bancă de stat, CEC Bank sau EximBank, ar fi intervenit în piaţa valutară, cumpărând valută, ca să deprecieze moneda naţională, la solicitarea BNR. Această acţiune ar fi reprezentat, potrivit domniilor lor, o încercare de a exercita presiune asupra preşedintelui ţării, pentru ca acesta să accepte să semneze memorandumul, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul, ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Traian Băsescu nu a cedat, însă, menţinându-şi aseară poziţia anunţată cu o zi înainte.

Ambele bănci au negat acuzaţiile care le-au fost aduse.

Reprezentanţii CEC Bank ne-au declarat că instituţia de credit a avut, ieri, un volum redus de tranzacţii pe piaţa valutară, atât numeric, cât şi valoric.

O poziţie similară au avut-o şi oficialii EximBank, care menţionează că aceasta a avut, ieri, o cotă de piaţă mai mică de 3%. Abordarea băncii în privinţa riscurilor de piaţă este una prudentă, politica valutară, care vizează în primul rând închiderea poziţiilor generate din activităţile comerciale, descurajând speculaţiile valutare, potrivit domniilor lor.

EximBank a avut, ieri, o poziţie short pe piaţa valutară, ceea ce înseamnă că vânzările interbancare de valută contra lei au depăşit cumpărările, se arată în comunicatul băncii.

"În aceste condiţii, este imposibil ca tranzacţiile valutare derulate astăzi (n.r. ieri) de EximBank să influenţeze evoluţia cursului de schimb, iar numele său este asociat în mod tendenţios cu fluctuaţia înregistrată pe piaţa interbancară", susţine documentul.

Nu este pentru prima dată când Banca Centrală este acuzată, în presă, că ar fi intervenit în piaţa valutară, ca să deprecieze leul, pentru a influenţa deciziile autorităţilor.

În vara anului trecut, când, pe fondul suspendării preşedintelui Băsescu, cursul s-a apropiat de 4,65 lei/euro, unele publicaţii au susţinut că BNR ar fi încercat să îl ajute pe şeful statului, prin inducerea impresiei că prelungirea momentului revenirii sale în funcţie loveşte puternic în cursul se schimb.

Pe piaţa interbancară, cursul s-a apreciat, ieri, până aproape de 4,4780 lei/euro, la jumătatea şedinţei, în creştere cu peste 3,5 bani comparativ cu nivelul de deschidere. Rulajele au fost, şi ele, în creştere, jucătorii mizând pe deprecierea pe termen scurt a monedei naţionale, ca urmare a suspendării acordului cu FMI, potrivit dealerilor.

Aceştia susţin că piaţa era liniştită atât luni seară, cât şi marţi dimineaţă, însă în jurul orei la care BNR afişează cotaţiile a apărut, brusc, o mişcare. "Piaţa noastră este puţin adâncă şi nu ai nevoie de prea mulţi bani ca să faci mişcarea", au spus traderii.

Un alt dealer a precizat, citat de hotnews: "Nu vreau să sugerez că în mod clar aşa au stat lucrurile, însă opinia mea este că o entitate de Stat a intrat marţi în piaţă şi a depreciat leul probabil în scopuri politice. E posibil să fi fost un minister sau o bancă de stat care să fi făcut această mişcare pe leu, poate chiar Banca Centrală să fi cumpărat valută pentru a pune deoparte pentru rambursările către finanţatorii internaţionali, dar nu pare o mişcare în logica de până acum a pieţei".

Sursele din piaţă au precizat că, în a doua parte a şedinţei, cotaţiile au coborât către nivelul de 4,46 lei/euro, iar rulajele au coborât.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. deoarece primiti concurenta :-)

    Asta seara am urmarit emisiunea domnului Rares si am pierdut startul la citirea celei mai bune publicatii financiare. Domnul Palada este cel mai bun. The Best, the only one and lonely. Cand am aflat ca se face legatura cu sudul pe podul de la Caracal am inteles de ce nu am primit de stire ca BCR s-a listat, desi Handelsblatt a spus. Apoi insa domnia sa a rectificat. Oricum domnul Soviani mi-a placut l-a facut la 30% . Acum am inteles de ce la vot au fost numai 70% pentru USL.Pentru ca domnul Palada nu a stiut cat inseamna 100%. Deoarece comentariile mele risca sa fie luate in serios am hotarat sa infiintez televiziunea ZamBiti TV (ZB.TV). L-am invitat pe domnul Rares sa subscrie actiuni, i-am dat si un pont cum am fi evitat ca domnul Treichl sa nu se supere. Si astazi ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi putut sa refuleze atunci cand ne-a spus ca suntem invatati cu masurile brutale. Referitor la idea cu BNR nu cred sa fie asa, si banca centrala ceha a facut la fel, va trimit un screnshot. Va rog gasiti si un logo ca al soricelului. M-am gandit sa-i spunem Uitati-va ca nici nu stiti ce castigati . O alta oferta ar fi aveti grija ce faceti cu banii dvs.,altfel ne vom ocupa noi de acestia :-) 

    1. cu ce dracu am gresit noi sa meritam niste conducatori ca astia?! Partea buna pentru ei este ca nu vor muri impuscani sau executati pe campul de lupta.Numai patriotii romani nor asa....

      frate, noi i-am pus!

    Daca il convingea pe leu sa ii rupa sira spunarii cu o muscatura la jugulara era mai bine. Lasand semiglkuma la o parte, te miri cum leul a reusit sa se mentina cativa ani de zile la paritate cu zlotul polonez fara ca economia sa aiba nici o legatura cu preformanta economica. De indata ce trans ede imprumut de cate 10-20 de miliarde nu mai intra, leul este normal sa se prabuseasca. Stati sa vedeti frumusetea momentului in care nu se vor mai putea rostogoli imprumuturile, lucru dealtfel usor predictibil.

    ati gasit un titlu extrem de simpatic ! FELICITARI Chiar imi place f mult !

    1. daca afla Vier Pfoten ca leul a fost ciupit nu cred sa aveti prea multi sorti de izbanda. E foarte combativi, intrebarea este unde mai se gasesc leii , caci au fost toti dusi in Africa....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb