Libra Internet Bank îşi extinde reţeaua teritorială

F.A.
Comunicate de presă / 10 aprilie 2012

La începutul acestei luni, Libra Internet Bank a inaugurat o sucursală nouă, la Târgu Mureş.

Noua sucursala devine a 28-a sucursală Libra Internet Bank, iar deschiderea acesteia face parte din strategia de extindere a reţelei teritoriale pe care banca şi-a asumat-o pentru acest an, relatează un comunicat de presă.

Emilian Bituleanu, preşedinte Libra Internet Bank, a declarat: "Suntem printre puţinele bănci din România care au continuat să deschidă sucursale în această perioadă. Strategia noastră este axată în principal pe inovaţie, dinamism, deschidere către noua tehnologie, dar nu neglijăm şi prezenţa în teritoriu, alături de clienţii noştri specialişti ai profesiilor liberale, companii şi persoane fizice. În perioada următoare intenţionăm să mai deschidem noi sucursale acolo unde vom considera că există oportunităţi reale de business, însă într-un ritm prudent, adaptat contextului actual".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb