Libra Internet Bank lansează creditul de susţinere a IMM-urilor şi operatorilor HORECA ce au granturi aprobate în cadrul Programului "Electric Up 2021", conform unui comunicat remis redeacţiei.
Astfel, companiile care au încheiat un contract de finanţare nerambursabilă în cadrul "Electric Up" pot acum obţine de la Libra Internet Bank un credit punte de până la 100.000 euro (echivalent lei), cu scopul acoperirii rapide a cheltuielilor nerambursabile necesare implementării proiectului aprobat, înaintea decontării efective a acestora în cadrul programului guvernamental, potrivit sursei citate.
"Prin sprijinirea beneficiarilor de granturi «Electric Up», Libra Internet Bank se implică activ în dezvoltarea sustenabilă a IMM-urilor şi a afacerilor din industria HORECA, îndeplinindu-şi astfel rolul de furnizor de soluţii aplicate pentru mediul business din România", a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.
Proiectele eligibile "Electric-Up" privesc instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice dedicate producerii de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp - 100 kWp şi a staţiilor de reîncărcare de minim 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, se arată în comunicat.