Ligia Deca: "Banca Mondială, unul dintre cei mai importanţi parteneri în modernizarea educaţiei din România"

S.B.
Politică / 14 februarie

Ligia Deca: "Banca Mondială, unul dintre cei mai importanţi parteneri în modernizarea educaţiei din România"

Banca Mondială a fost şi rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri internaţionali în modernizarea educaţiei din România, iar experienţa acumulată de echipa băncii în România este "un atu" în parteneriatul viitor, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, cu prilejul unei vizite la instituţia bancară internaţională, informează Agerpres.

"Banca Mondială a fost şi rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri internaţionali în modernizarea educaţiei din România. Experienţa acumulată de echipa Băncii în ţara noastră este un atu în parteneriatul viitor, axat pe implementarea cu succes a celor două legi ale educaţiei intrate în vigoare anul trecut. Este important ca viitoarele programe de cooperare să construiască pe parteneriatul solid existent, răspunzând provocărilor actuale, în complementaritate cu priorităţile şi fondurile europene", a afirmat Ligia Deca, potrivit unui comunicat remis presei.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, au fost invitaţi de Banca Mondială la Washington D.C. pentru a prezenta echipei globale a băncii evoluţia politicilor educaţionale din România în ultimii 10 ani.

Evenimentul a fost găzduit de Luis Benveniste, director global al Sectorului Educaţie, şi Halsey Rogers, economist principal în Sectorul Educaţie din cadrul Băncii Mondiale.

"Interesul reprezentanţilor Băncii s-a manifestat în zona evoluţiei politicilor educaţionale şi a procesului de învăţare din România, precum şi a provocărilor educaţionale actuale. Alte teme de discuţie au fost impactul proiectului ROSE, evoluţia priorităţilor educaţionale din România, rezilienţa şi viitorul sistemului românesc de educaţie", se arată în comunicat.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat unele dintre cele mai importante reforme din ultima decadă, precum şi o parte dintre reformele prevăzute în noile legi ale educaţiei: centrarea curriculumului pe competenţe, introducerea rutei complete de învăţământ dual, promovarea educaţiei timpurii şi extinderea învăţământului obligatoriu, introducerea masteratului didactic cu 80% practică, incluziunea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul de masă şi, de asemenea, creşterea istorică a bugetului educaţiei.

La rândul său, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a subliniat contribuţia importantă a Băncii Mondiale la consolidarea politicilor educaţionale din România, atât din punct de vedere financiar, cât şi prin expertiza înaltă pe care consultanţii Băncii au oferit-o ţării noastre.

În cadrul evenimentului au fost prezentate câteva dintre rezultatele proiectului ROSE.

"Schema de granturi pentru licee desfăşurată în ROSE a fost un succes: în liceele beneficiare rata medie de abandon a scăzut de la 6,5% (2014) la aproximativ 0,5 % (2023), iar rata medie de promovare la bacalaureat a crescut de la 49,6% (2015) la 69% (2023). De asemenea, acest proiect a inspirat Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) pentru gimnaziu şi proiectarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educaţie (MATE)", susţine aceeaşi sursă.

La finalul întâlnirii, reprezentanţii Băncii Mondiale au felicitat Ministerul Educaţiei pentru importanţa pe care o acordă politicilor de reducere a inegalităţilor educaţionale, acesta fiind un element esenţial în lupta globală împotriva sărăciei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. educatia in minciuna si hotie sau statul la stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb