LinkedIn şi Undelucram.ro se asociază pentru consolidarea competenţelor angajaţilor din ţară

F.D.
Companii / 13 februarie

LinkedIn şi Undelucram.ro se asociază pentru consolidarea competenţelor angajaţilor din ţară

Undelucram.ro, comunitate online de angajaţi din România, a încheiat un parteneriat cu LinkedIn. Această colaborare le va permite companiilor să acceseze şi să achiziţioneze prin intermediul Undelucram.ro cursuri de dezvoltare a competenţelor din biblioteca extinsă a LinkedIn Learning, conform unui comunicat de presă al companiei.

Această alianţă strategică se înscrie în misiunea Undelucram.ro de a răspunde nevoilor în continuă evoluţie atât a angajatorilor, cât şi a angajaţilor. Companiile le pot asigura acum angajaţilor cele mai noi competenţe şi cunoştinţe, în timp ce angajaţii pot accesa cursuri de talie mondială pentru a-şi dezvolta cariera.

LinkedIn Learning este o platformă de dezvoltare a abilităţilor care le permite angajaţilor să îşi dezvolte abilităţile potrivite pentru a avansa în carieră şi ajută organizaţiile să îşi crească şi să reţină oamenii talentaţi. Platforma conţine peste 20.000 de cursuri predate de experţi în business, domenii tehnice şi creative.

Viitorul muncii necesită perfecţionare şi recalificare

În contextul dinamic al mediului de afaceri actual, perfecţionarea şi recalificarea au devenit priorităţi pentru organizaţiile din întreaga lume. Potrivit raportului LinkedIn Workplace 2023, competenţele necesare pentru un anumit loc de muncă se schimbă mai rapid ca niciodată. Datele LinkedIn arată că, din 2015, seturile de competenţe pentru locurile de muncă s-au schimbat cu aproximativ 25%. Până în 2027, se preconizează ca acest număr să se dubleze. Iar 89% dintre profesioniştii din domeniul educaţiei şi formării profesionale sunt de acord că dezvoltarea proactivă a competenţelor va ajuta organizaţiile lor să gestioneze evoluţia viitoare a muncii.

În plus, LinkedIn Learning este alegerea de top pentru 80 dintre companiile din topul Fortune 100. Decizia acestora se bazează pe angajamentul LinkedIn Learning de a oferi o experienţă de învăţare personalizată, asigurându-se că angajaţii dobândesc încă de la început competenţele dorite şi care sunt aplicabile imediat.

Cele mai populare cursuri în platforma LinkedIn Learning

Unele dintre cele mai populare zece cursuri de pe LinkedIn Learning sunt: Stabilirea obiectivelor: Obiective şi rezultate cheie (OKRs), Excel Essential Training (Office 365/Microsoft 365), Comunicare interpersonală, Dezvoltarea unei mentalităţi de creştere, Utilizarea întrebărilor pentru a stimula gândirea critică şi curiozitatea, Aspecte esenţiale ale colaborării în echipă, Prejudecăţi inconştiente, Comunicare cu încredere, A vorbi cu încredere şi în mod eficient sau Învăţarea Open Web Application Security Project (OWASP).

"Încă de la început, misiunea noastră a fost să promovăm transparenţa pe piaţa muncii. Pe măsură ce am avut acces la tot mai multe informaţii, atât de la angajaţi, cât şi de la angajatori, ne-am extins viziunea câştigând în timp expertiză în domeniul resurselor umane pentru a oferi servicii şi produse care să ajute atât companiile, cât şi angajaţii. Înţelegem cât de importante pot fi acele competenţe care depăşesc limitările unui simplu CV, iar acest parteneriat cu LinkedIn se aliniază perfect cu obiectivul nostru de a deveni şi mai relevanţi pentru clienţii noştri B2B şi B2C. Iniţiativa noastră abordează, de asemenea, o provocare semnificativă în rândul forţei de muncă din România, unde doar 8% dintre angajaţi menţionează perspectivele de dezvoltare profesională ca fiind un motiv pentru a rămâne la locul de muncă actual. Acest factor se situează pe locul şapte în topul principalelor motive pentru care românii aleg un anumit loc de muncă, după pachetul salarial, stabilitatea locului de muncă şi dinamica echipei. Avem o foarte mare încredere în potenţialul imens de dezvoltare al programului nostru în ceea ce priveşte perspectivele de învăţare şi avansare în carieră şi sunt convins că acest parteneriat va aduce beneficii substanţiale atât pentru angajaţi, cât şi pentru companii, ceea ce va duce, în cele din urmă, la o forţă de muncă mai bine pregătită şi mai implicată", a declarat Costin Tudor, CEO Undelucram.ro.

În plus, companiile care susţin activ dezvoltarea profesională a angajaţilor lor sunt cele care înregistrează o creştere semnificativă a mobilităţii interne. Astfel, conform unor date LinkedIn colectate între iulie 2022 şi iulie 2023, companiile ai căror angajaţi şi-au dezvoltat în mod deosebit competenţele în cele 12 luni precedente studiului, se pot mândri cu o rată de mobilitate internă cu 15% mai mare comparativ cu cele în care angajaţii nu au reuşit să exceleze.

"Companiile trebuie să dobândească competenţe noi într-un ritm fără precedent, ceea ce înseamnă că este nevoie să îşi ajute angajaţii să evolueze prin perfecţionare şi mobilitate internă. În timp ce în trecut companiile se bazau în mare măsură pe achiziţia de talente ca principal mijloc de obţinere de noi competenţe, această strategie nu mai este suficientă în economia şi piaţa forţei de muncă de astăzi. Companiile trebuie să aibă acum o abordare holistică care să favorizeze creşterea internă a talentelor şi îmbunătăţirea competenţelor pentru a rămâne competitive şi a prospera. Credem că acest parteneriat cu Undelucram.ro, care este un jucător esenţial pe piaţa de resurse umane din România, va duce la o creştere semnificativă a nivelului de competenţe al angajaţilor", a declarat Elena Semenova, Head of Central Eastern Europe, LinkedIn Talent Solutions.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb