Livia Stanciu: "Dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis îşi urmează cursul firesc"

A.C.
Anticorupţie / 6 ianuarie 2015

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătorul Livia Stanciu, a spus, azi, că dosarul de incompatibilitate al preşedintelui Klaus Iohannis îşi urmează cursul firesc, ca şi până acum, potrivit surselor din presă.

"În mod cert, dosarul îşi urmează cursul firesc, aşa cum şi l-a urmat şi până acum", a spus Livia Stanciu, întrebată dacă preşedintele Iohannis va fi tratat ca un justiţiabil obişnuit.

ÎCCJ urmează să ia o decizie definitivă privind starea de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis, în calitate de fost primar al Sibiului, constatată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

În 24 aprilie 2013, ANI anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare al ANI şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, iar următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb