Liviu Bocşaru este noul director executiv administrativ şi financiar al Grup Renault România

F. A.
Comunicate de presă / 31 octombrie 2012

Începând cu luna noiembrie 2012, activitatea financiară a Grupului Renault în ţarra noastră este coordonată de Liviu Bocşaru, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. În vârstă de 40 de ani, noul director administrativ şi financiar se alătură celor şapte executivi români ai comitetului de conducere al Grupului. Bocşaru îl va înlocui pe Jean-Paul Franco, cel care a deţinut această funcţie din 2010 până în prezent şi care devine director control de gestiune pentru regiunea Euromed-Africa.

Liviu Bocşaru lucrează în cadrul Grupului din 1996 şi preia direcţia administrativ financiară după ce doi ani a condus direcţia financiară a Renault Commercial Roumanie.

"Această decizie reprezintă o recunoaştere a profesionalismului întregii echipe financiare din România şi un vot de încredere important pe care îl primim din partea Grupului Renault. Provocările pe care le avem în faţă sunt semnificative şi motivante: performanţa economică a noilor game de vehicule şi organe fabricate la Mioveni în două dintre cele mai mari uzine ale Grupului, a centrului de inginerie şi a activităţilor comerciale din România. De asemenea, deoarece încă traversăm o criză financiară mondială profundă, prioritatea noastră rămâne optimizarea free cash flow-ului Grupului prin creşterea marjei operaţionale şi reducerea fondului de rulment aferente întregului business din România", a declarat Liviu Bocşaru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb