LUCIAN ANGHEL, BURSA DE VALORI BUCUREŞTI: "Scăderea bursei arată că perspectivele economice ar trebui să ne îngrijoreze"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 februarie 2019

"Scăderea bursei arată că perspectivele economice ar trebui să ne îngrijoreze"

"Rwanda şi Ciad sunt peste ţara noastră, ca nivel de educaţie financiară", a declarat Lucian Anghel

Adrian Tănase, BVB: "Avem şanse reale să fim upgradaţi în 2019 de agenţia FTSE Russell la statutul de piaţă emergentă secundară şi sper să nu irosim această şansă"

Valentin Lazea, BNR: "Efectele OUG 114 par să încetinească, dacă nu chiar să inverseze procesul bursei noastre de atingere a statutului de piaţă emergentă"

Scăderea puternică a cotaţiilor acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) de la finalul anului trecut, ce a demarat odată cu anunţul oficialilor Guvernului privind implementarea unei serii de măsuri ce ulterior s-au concretizat în Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, arată că perspectivele economice ale ţării noastre ar trebui să ne îngrijoreze, arată Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care a precizat ieri, în cadrul primei ediţii a International Summit, The Romanian Capital Market, Evolution and Outlook, că acest semnal a fost dat chiar de către investitori, prin acţiunile lor din piaţă.

Lucian Anghel a spus: "Bursa este definită ca un barometru al economiei, ce încearcă să estimeze evoluţiile viitoare economice. Am văzut, la finele anului trecut, o scădere extrem de puternică a pieţei de capital, probabil cea mai mare din ultimii zece ani, după şase ani consecutivi de creştere a indicelui BET (...). Se spune că piaţa are întotdeauna dreptate. Practic, această scădere puternică a bursei semnalează că perspectivele economice ar trebui să ne îngrijoreze. Sunt prea mulţi analişti, investitori, care prin evoluţia preţului acţiunii au dat acest semnal, ceea ce cred că ar trebui luat în calcul extrem de serios".

Totodată, preşedintele BVB a sublinat că unul dintre motivele principale pentru care o ţară îşi dezvoltă o bursă, este facilitarea accesului la pros-peritate pentru clasa de mijloc a populaţiei, care devine mai numeroasă.

"Acest lucru se poate realiza şi în România. Investiţia şi finanţarea prin bursă aduc prosperitate. Astfel, clasa de mijloc şi chiar întreaga ţară au ca scop comun punerea laolaltă a resurselor şi a creativităţii, ca să trăim mai bine aici în România. Trebuie să încetăm să mai gândim în tabere, în enclave. Încrederea creează încredere doar dacă lucrăm împreună", a spus Lucian Anghel, care a adăugat: "Astfel, putem evita decizii economice de natură ireversibilă pentru România. Politicul şi economicul trebuie să facă o alianţă, să încheie un pact pentru prosperitate, ca să se asigure că toată energia, toate resursele, priorităţile, sunt concentrate pentru a facilita accesul României în grupa mondială. Aici consider aderarea la OECD şi promovarea pieţei de capital la statutul de emergentă".

În continuare, preşedintele BVB a subliniat că prosperitatea nu poate exista dacă mediul privat este ignorat.

Lucian Anghel a declarat: "Trebuie să spunem din ce în ce mai răspicat că mediul privat în România generează aproape 80% din Produsul Intern Brut, adică ceea ce se creează în România de către companii locale şi internaţionale în interiorul graniţelor ţării, ca valoare adăugată, nu ca cifră de afaceri. Produsul Intern Brut însemnă valoare adăugată. Prin urmare, dacă dorim prosperitate în această ţară, mediul privat nu poate fi ignorat ci susţinut, printr-un parteneriat între mediul politic şi economic".

Preşedintele BVB a mai subliniat că, potrivit Standard and Poor's, ţara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa gradului de educaţie financiară.

Lucian Anghel a spus: "Rwanda şi Ciad, ţări din Africa, sunt peste Româ-nia ca nivel de educaţie financiară. Dacă nivelul de educaţie financiară din ţara noastră ar creşte, cu toţii am trăi mai bine. Practic, lipsa educaţiei financiare ne va trage în jos şi nu ne va lăsa să ne atingem potenţialul de dezvoltare economică.

Adrian Tănase: "Companiile sunt aduse la bursă în primul rând de condiţiile de piaţă"

Adrian Tănase, directorul general al BVB a declarat, în cadrul aceluiaşi eveniment, că piaţa noastră de capital are şanse reale de fi promovată de agenţia de rating FTSE Russell la statutul de piaţă emergentă secundară, în acest an.

Directorul general al BVB a spus: "Cu toţii ne dorim o piaţă bursieră eficientă, care să lucreze pentru economie, adică care să evalueze corect afacerile care sunt listate sau care vor să se listeze. În acest punct se ajunge prin trei elemente, necesare şi suficiente, din punctul meu de vedere. Unul ar fi o infrastructură bursieră competitivă, al doilea ţine de existenţa unor investitori mulţi şi diverşi şi al treilea ar fi un grad de reglementare stabil şi încurajator pentru piaţa de capital".

Potrivit lui Adrian Tănase, infrastructura bursieră, element ce ţine mult de partea tehnică şi se află în curtea BVB, este cel mai simplu de realizat.

"În acest sens, noi am iniţiat un proiect foarte important de infrastructură, cel al Contrapărţii Centrale, pentru a lansa piaţa de derivate, ce are un rol foarte important pentru acoperirea riscurilor", a spus directorul BVB.

Domnia sa a adăugat: "Al doilea aspect ţine de avea la bursă mulţi investitori şi diverşi, internaţionali şi locali. În ceea priveşte comunitatea de investitori internaţionali, putem spune că avem o prezenţă destul de serioasă în România, ceea ce se poate întări dacă vom fi promovaţi la statutul de piaţă emergentă, şansă care chiar există, nu este doar o declaraţie în vânt, ci este o declaraţie bazată pe cifre. Avem şanse reale să fim upgradaţi în 2019 de agenţia FTSE Russell la statutul de piaţă emergentă secundară, şi sper să nu irosim această şansă. Comunitatea de investitori domestici este foarte importantă, pentru că nu putem avea o piaţă de capital în România fără investitori locali, fiindcă această comunitate este foarte importantă şi pentru investitorii străini, care se uită serios la acest aspect. La noi, această comunitate este dominată de fondurile de pensii, de aceea existenţa acestora este foarte importantă, pentru că în jurul lor se poate dezvolta comunitatea de investitori domestici. Adică să aducem pe lângă Pilonul II, care reprezintă de fapt o comunitate de investitori care economisesc obligatoriu, să construim şi acea comunitate de investitori care lipseşte în România, cea care economiseşte voluntar. În jurul Pilonului II putem să construim şi Pilonul III, de aceea sperăm ca Pilonul II să reziste în continuare".

Adrian Tănase a continuat punctând că cel de-al treilea element, reglementarea, este foarte importantă nu numai pentru piaţa de capital, dar pentru orice afacere, pentru economie în general.

"Dacă nu avem un cadru de reglemenatare stabil, nu vom avea o piaţă de capital eficientă. Investitorii vor tranzacţiona în acea piaţă, dar vor lua în considerare şi riscul de reglemenatare, care este foarte greu de cuantificat de către oricine, pentru că nu poţi prezice care este outcome-ul acestui risc. De aici şi tendinţa investitorilor de a cere un discount foarte mare pentru companiile pe care le tranzacţionează, ceea ce duce la tendinţa de subevaluare a companiilor listate", a spus directorul general al BVB, adăugând: "În momentul în care companiille nu sunt aduse în piaţa de capital de directorul general al bursei, sau de departamentul de piaţă primară al bursei, companiile sunt aduse în primul rând de condiţiile de piaţă".

Adrian Tănase a mai subliniat că dacă vom avea o piaţă care oferă o evaluare corectă a afacerilor, cu siguranţă vom avea şi companii care vor vedea această oportunitate şi vor veni singure să se finanţeze prin bursă.

Valentin Lazea: "Administratorii Pilon II se gândesc să se retragă din ţara noastră

Valentin Lazea, economist şef în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), a precizat că cei şapte administratori de fonduri private obligatorii Pilon II se gândesc să se retragă din ţara noastră, în condiţiile măsurilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului n.r. 114/2018 privind noile cerinţe de capital social şi a reducerii comisioanelor maxime pe care administratorii le pot percepe.

Economistul şef al BNR a declarat: "Ordonanţa le cere administratorilor fondurilor de pensii Pilon II să aducă pe parcursul unui singur an, 2019, majorări de capital de circa 800 milioane de euro, o sumă de unsprezece ori mai mare decât capitalul social existent în prezent şi de două ori mai mare decât suma tuturor comisioanelor brute încasate în ultimii unsprezece ani, deci de două ori mai mult decât câştigurile din ultimii unsprezece ani. În acelaşi timp, OUG reduce cu 70 % nivelul maxim legal al comisioanelor maxime ce pot fi percepute. În aceste condiţii, din ce înţeleg din discuţia cu Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), marea majoritate dacă nu chiar toate cele şapte societăţi de administrare ale Pilonului II se gândesc să se retragă din România, în situaţia în care trebuie să depună un efort financiar mare pentru un câştig aproape inexistent".

Economistul şef al BNR a punctat că astfel ar avea de suferit atât participanţii la sistemul Pilon II, dar şi Bursa de Valori Bucureşti care în loc să facă un pas înainte spre a deveni piaţă emergentă ar face un pas înapoi, precum şi bugetul de stat prin dispariţia unui finanţator major al său.

"BNR este interesată de evoluţia BVB din mai multe motive. Unul ar fi cel de stabilitate financiară, al doilea de stabilitate macroeconomică şi al treilea ţine de încurajarea unei alte forme de finanţare în afară de creditul bancar. Din toate aceste motive, BNR a sprjinit constant eforturile BVB de a promova la statutul de piaţă emergentă, ceea ce ar permite o creştere substanţială a volumului investiţiilor la bursă", a mai afirmat Valentin Lazea, adăugând: "Din păcate, efectele OUG 114 par să încetinească dacă nu chiar să inverseze procesul bursei noastre de atingere a statutului de piaţă emergentă".

În aceste condiţii, economistul şef al BNR spune că se impune un dialog între autorităţi şi APAPR, pentru a găsi soluţii de compromis care să nu ducă la dispariţia finanţării economiei prin piaţa de capital.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ASTA ESTE SI INTENTIA GUVERNANTILOR COMUNISTI, CARE NE CONDUC : ADMINISTRATORI CAPITALISTI RAIOSI ; NU VA DAM CU TOPORUL IN CAP ; NICI NU VA IMPUSCAM ; DOAR VA TAIEM ARIPILE , SI VA LASAM SA MURITI , INCET-INCET, DE FOAME , PINA PLECATI VOI SINGURI, DIN TARA NOASTRA SFINTA !!!

    1. INCA MAI SPER IN REVENIREA LA SITUATIA ANTERIOARA OUG 114.ALTFEL VA FI JALE.CEI DOI BRIGANZI,CARE AU PROMOVAT ACEASTA ORDONANTA,SUBMINAND ECONOMIA NATIONALA SE COMPORTA IN CONTINUARE CA DOUA FETE MARI.NICI USTUROI NU AU MANCAT NICI GURA NU LE PUTE.CURIOS ESTE FAPTUL CA ASA ZIS ECONOMISTI,CUM ESTE VOSGANIAN, ACCEPTA ACESTE STUPIDITATI ECONOMICE,FACANDU-SE COMPLICI LA LOVITURILE DATE PIETEI DE CAPITAL.SUNT CONVINS CA VOR PLATI PENTRU ASTA,DACA JUSTITIA ISI VA FACE DATORIA.CAT PRIVESTE CELERITATEA ACTULUI DE JUSTITIE,SE POATE AFIRMA FARA TAGADA CA ACEASTA NU EXISTA.MA REFER LA PROCESUL PENAL AL BRIGANDULUI VALCOV,CONSILIER AL PRIMULUI MINISTRU,CARE ,DE PESTE UN AN,DE CAND A PRIMIT PESTE 8 ANI DE PUSCARIE ,CU EXECUTARE,NU S-A TRECUT LA FAZA URMATOARE,TIMP IN CARE ESTE LASAT SA DISTRUGA ECONOMIA,CU CONCURSUL CELOR CARE SUNT LA BUTOANE.IMI ESTE SCARBA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb