Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel: "Litoralul Românesc face paşi importanţi să devină all-inclusive"

S.B.
Companii / 24 iulie

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel: "Litoralul Românesc face paşi importanţi să devină all-inclusive"

Litoralul românesc face paşi importanţi pentru a deveni la fel de atractiv ca litoralul bulăgresc, atât prin adoptarea sistemului all-inclusive cât şi prin lărgirea plajelor din staţiuni, afirmă Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, cu ocazia aniversării a 18 ani de activitate a companiei.

Potrivit acestuia, litoralul românesc este în continuă dezvoltare, în special în perioada post-pandemie, iar promovarea acestuia a cunoscut o creştere notabilă în ultimii patru ani. CEO-ul IRI Travel afirmă că mai multe lanţuri hoteliere internaţionale au făcut investiţii pe litoralul românesc, fapt ce denotă interes faţă de zonă.

"Litoralul românesc este tot în dezvoltare continuă, chiar într-un mod exponenţial, mai ales după pandemie. În ultimii patru ani, litoralul nostru s-a dezvoltat de la an la an, se promovează mai bine, iar calitatea cazării şi a serviciilor de masă, dar şi facilităţile de distracţie si entertainment pentru turişti au crescut spectaculos. Lanţuri de hoteluri sau firme operatoare din turism au preluat anumite hoteluri şi le-au dezvoltat, ridicându-le gradul de clasificare. Din acest an avem pe litoralul nostru şi câteva lanţuri internaţionale, şi am informaţia că vor mai veni şi altele în viitorul apropiat. Ceea ce denotă interes pentru riviera românească" a declarat Lucian Bădîrcea.

De asemenea, în ceea ce priveşte preţurile de pe litoralul românesc, CEO-ul IRI Travel susţine că afirmaţiile conform cărora litoralul românesc este mult prea scump şi oferă servicii în raport cu preţurile, este un mit. Potrivit acestuia, pe litoralul românesc, inclusiv în staţiunea Mamaia, preţurile sunt aliniate la nivelul oricărui alt oraş din România.

"Litoralul românesc nu este atât de scump şi aici vorbesc chiar de staţiunea Mamaia, nu mă refer la staţiunile Eforie Nord şi Sud sau la sudul litoralului, cu Venus, Saturn, Neptun, Jupiter, Olimp şi Mangalia, unde preţurile sunt foarte accesibile şi la îndemâna tuturor turiştilor. Chiar am fost recent într-o vizită în Mamaia, unde am vrut să urmăresc calitatea servicilor şi nivelul preţurilor. Am rămas foarte încântat să observ că preţurile la restaurant erau undeva la nivelul oricărui oraş din România, poate chiar mai ieftine decât anumite restaurante medii şi de top din Bucureşti. Iar vorbind de preţul unui şezlong în Mamaia, este undeva între 40 şi maxim 50 de lei pe zi" afirmă acesta.

Lucian Bădîrcea afirmă, totodată, că litoralul românesc cât şi cel bulgăresc, beneficiază de plaje largi, de calitate, urmând ca în 2-3 ani, România să beneficieze de plaje lărgite de la Mamaia până la Mangalia, menţionând, de asemenea, că în ultima perioadă şi sudul litoralul este solicitat şi de aceea se află într-o dezvoltare accelerată.

"Mai avem un avantaj, atât noi, cât şi bulgarii. Avem plaje largi, de calitate. În 2 -3 ani, poate şi mai repede, pe litoralul românesc vom avea toate plajele lărgite, până la Mangalia. În Grecia, de exemplu, sunt multe plaje stâncoase, cu pietriş, nu au calitatea plajelor de la Marea Neagră. Dacă vorbim de litoralul românesc, nu putem să nu amintim prima dată de plaja din Mamaia, recunoscută prin calitate. Avem peste 100.000 de turişti, în fiecare weekend, pe litoralul românesc, care se bucură de plajele din Mamaia, dar şi de plajele lărgite în ultimii ani din Eforie Nord şi Eforie Sud. De asemenea, şi sudul litoralului este din ce în ce mai solicitat şi într-o dezvoltare accelerată, şi aici amintesc de Jupiter, Venus, Neptun şi Olimp. Chiar dacă nu ar fi trebuit să se facă asta în plin sezon, la ora actuală avem sectoare de plajă lărgite şi în Neptun şi Jupiter" declară acesta.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Plajele romanesti sunt late dar nu sunt de calitate.

    In special cele marite ! Sunt plaje de scoici sparte, nu de nisip !! Au fost de nisip, azi nu mai sunt. 

    Singura plaja cu nisip care a mai ramas e cea din Navodari/Mamaia Nord. Sper sa nu le vina ideea sa extinda si acolo plaja !! Dar acolo e un haos imobiliar care e imposibil de rezolvat. Iar primaria navodari este ultra-corupta si incapabila sa rezolve ceva. 

    Legat de hoteluri, suntem la ani-lumina in urma fata de bulgari. Cand o sa avem si noi pe litoral macar vreo 2-3 lanturi internationale, nu zeci ca in Bulgaria, mai discutam. Acum avem doar hoteluri vechi administrate de SRL-ui cu adresa in vreo cutie postala. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb