LUCIAN BODE, DEPUTAT LIBERAL:  "Prevederi ilegale în OUG privind fondurile suverane de investiţii"

MARINESCU GEORGE
Ziarul BURSA #Politică / 26 noiembrie 2018

Lucian Bode: "Durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor directoratului şi ai consiliului de supraveghere, este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăşi

Lucian Bode: "Durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor directoratului şi ai consiliului de supraveghere, este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăşi

Ordonanaţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Dăncilă, la iniţiativa Ministerului Finanţelor Publice, privind cadrul înfiinţării fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii, a iscat noi dispute, în contextul în care opoziţia politică susţine că înfiinţarea acestor fonduri reprezintă o nouă metodă de devalizare a patrimoniului naţional, pusă la cale de coaliţia PSD-ALDE.

Lucian Bode, deputat liberal, preşedinte al comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor, arată că prin forma aprobată şi publicată în Monitorul Oficial, actul normativ de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii încalcă recomandările făcute de departamentele de specialitate din cadrul ministerelor avizatoare. Lucian Bode susţine că prin ordonanţă se stabileşte un regim derogatoriu de la prevederile Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi ale OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă. Domnia sa menţionează că prin derogare de la prevederile Legii 31/1990 (art 15312), mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere are o durată de 5 ani cu drept de reînnoire, ceea ce încalcă reglementările Legii 31/1990 care stabileşte foarte clar faptul că "durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor directoratului şi ai consiliului de supraveghere, este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăşi 4 ani". De asemenea, prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, primii membri ai Consiliului de Supraveghere se numesc temporar de către acţionar prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care reprezintă Statul ca acţionar, iar Consiliul de Supraveghere numeşte Directoratul, până la numirea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului, pe o perioadă care să nu depăşească 18 luni.

În raport cu derogările legislative de mai sus, deputatul Lucian Bode susţine: "Prin eludarea prevederilor celor două acte normative, FSDI devine o sinecură pentru membrii fideli ai PSD-ALDE! Criteriille care vor sta la baza numirii primilor membri ai structurilor de conducere, vor fi mai degrabă de ordin politic, iar decizia va sta strict în pixul ministrului! Mai mult, faptul că Ordonanţa de Urgenţă privind înfiinţarea FSDI a fost aprobată fără să vină la pachet şi cu Hotărârea de Guvern prin care se detaliază procedura şi întreg mecanismul de constituire a acestora, îmi întăreşte convingerea că prin această manevră, fondurile suverane ale lui Dragnea sunt doar o mare păcăleală şi o mare înşelătorie care se face la adăpostul unei proceduri netransparente".

Domnia sa consideră că prin această ordonanţă de urgenţă nu se implementează modelul polonez, aşa cum au susţinut în spaţiul public reprezentanţii coaliţiei PSD-ALDE, ci mai degrabă ar fi vorba despre o copie fidelă a modelului turc girat de către Recep Tayyip Erdogan. Lucian Bode susţine că în Polonia, Consiliul de Supraveghere al FPD este format din membri independenţi, condiţie negociată cu Eurostat, iar comitetul de investiţii este complet independent, profesionist, selectat printr-un proces de recrutare.

Deputatul liberal consideră că vom avea un Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii creat în cel mai pur "stil teleormănean", în care companiile de stat profitabile vor fi secătuite de resurse, care nu este foarte clar ce investiţii va finanţa şi cum vor fi ele selectate şi implementate, fiind totodată înţesat cu oameni de casă ai PSD şi ALDE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb