LUCIAN BODE: "În România, nu există niciun pericol şi nicio intensificare a nivelului radiaţiei"

S.B.
Miscellanea / 4 martie 2022

"În România, nu există niciun pericol şi nicio intensificare a nivelului radiaţiei"

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că în România nu există niciun pericol şi nicio creştere a nivelului de radiaţie, menţionând însă că toate instituţiile statului trebuie să fie în alertă într-o astfel de situaţie, informează news.ro.

Lucian Bode a fost întrebat, vineri, care sunt pregătirile făcute la nivelul MAI pentru populaţie în contextul unei eventuale ameninţări nucleare, având în vedere atacul Rusiei asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa.

"Întâi să facem o precizare, nu a fost atacată centrala nucleară, a fost un atac în proximitatea centralei nucleare şi este foarte, foarte bine că nu am avut un astfel de atac, despre care vorbiţi, direct asupra centralei nucleare. Cu siguranţă, aţi văzut comunicările instituţiilor responsabile, CNCAN, spre exemplu, şi din acest punct de vedere, uitându-ne la comunicarea experţilor vedem că în acest moment, în România, nu există niciun pericol şi nicio intensificare a nivelului radiaţiei sau aşa mai departe. Trebuie să spunem românilor că nu există niciun pericol, însă, toate instituţiile statului român trebuie să fie în alertă într-o astfel de situaţie. Noi, pe zona noastră de responsabilitate, atunci când vi le vom prezenta public. Deocamdată, ne uităm la raportările pe care le avem şi nu avem semnalate pericole", a transmis Lucian Bode.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a menţionat că toate confirmările au arătat că nu există o situaţie de risc în perimetrul centralei din Ucraina.

"CNCAN, pot să vă confirm că este în permanentă legătură cu Agenţia Internaţională de Energie Atomică. De asemenea, ori de câte ori sunt semnalate diverse situaţii în Ucraina, îi contactează pe experţii de acolo sau sunt contactaţi de ei. Toate confirmările arată că nu a existat o situaţie de risc în perimetrul centralei. Măsurătorile privind nivelul de radiaţii, potrivit datelor furnizate de CNCAN de dimineaţă, nu ridică creşteri ale valorilor peste nivelul de normalitate nici în zona centralei şi cu atât mai puţin în România. Experţii CNCAN monitorizează permanent aceste valori şi comunică în mod constant situaţia lor şi de asemenea clarifică orice nelămuri care pot apărea în spaţiul public pe fondul acestor evoluţii care pot apărea în Ucraina", a explicat Dan Cărbunaru.

Aceste informaţii au fost transmise şi de CNCAN, într-un comunicat de presă.

"Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la incendiul produs în noaptea de joi spre vineri in zona centralei nucleare Zaporoje, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), aflată în permanentă legătură cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), precizează ca nivelurile radiaţiilor sunt normale, iar pompierii ucraineni au reusit sa stinga incendiul. CNCAN monitorizează în permanenţă evoluţia situaţiei, la nivel naţional masuratorile efectuate confirmand valori normale ale radiatiilor", au arătat reprezentanţii Comisiei.

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, anunţă că în urma incidentelor de la centrala de la Zaporojie, din Ucraina, nu au existat scurgeri de material radioactiv, sistemele de siguranţă ale tuturor celor şase reactoare ale centralei nucleare sunt pe deplin funcţionale iar integritatea fizică a reactoarelor nu a fost compromisă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb