Lucrările efectuate până în prezent la cele zece microhidrocentrale pe râurile Capra, Buda şi Otic (judeţul Argeş), amonte de lacul de acumulare Vidraru, au afectat grav albia minoră şi malurile râului Capra şi au impact pe termen lung asupra faunei acvatice, arată un comunicat remis redacţiei.
RM a solicitat instituţiilor abilitate avizele în baza cărora firma beneficiară ar fi putut începe construcţia, dar acestea nu au avut niciun fel de reacţie, timpul legal de răspuns fiind depăşit.
În acest context, Asociaţia Română de Mediu - 1998 îşi exprimă îngrijorarea cu privire la modul de executare a lucrărilor pentru realizarea acestei salbe de microhidrocentrale pe râurile Capra, Buda şi Otic, mai ales că acestea se construiesc într-o arie protejată încadrată în reţeaua Natura 2000 ca sit de importanţă comunitară (ROSCI0112).
'Modul în care se realizează această investiţie pe râul Capra din judeţul Argeş trebuie corectat imediat de autorităţile de ape şi mediu competente. Lucrările efectuate până acum au afectat grav albia minoră şi malurile râului şi au impact pe termen lung asupra faunei acvatice', a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Române de Mediu, Cornel Florea Gabrian.