Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat, astăzi, după ce şedinţa Birourilor permanente reunite a fost suspendată din lipsa cvorumului, că va comunica Guvernului moţiunea de cenzură, menţionând că derularea calendarului dezbaterii moţiunii este obligatorie, potrivit Constituţiei, informează Agerpres.
"Eu sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, eu am obligaţia să respect Constituţia şi legile ţării şi, de asemenea, deciziile Curţii Constituţionale, în interpretarea prevederilor constituţionale. Ca atare, derularea calendarului moţiunii de cenzură este obligatorie, pentru că nerespectarea procedurii înseamnă încălcarea Constituţiei şi încălcarea principiului constituţional. Astăzi voi comunica Guvernului moţiunea de cenzură. De asemenea, vreau să vă informez că am primit la cabinetul parlamentar toate semnăturile în original ale iniţiatorilor moţiunii de cenzură", a afirmat Orban.
Acesta a precizat că le-a transmis membrilor Birourilor permanente o decizie a Curţii Constituţionale din 2010 referitor la conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, menţionând că "împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii opoziţiei parlamentare de control al deciziilor guvernamentale".
"Deci suntem în situaţia constituţională în care minimum un sfert dintre parlamentari au depus o moţiune de cenzură şi procedurile trebuie să se deruleze conform prevederilor constituţionale şi regulamentare. Evident, mă voi consulta telefonic cu toţi membrii Birourilor permanente şi le voi prezenta şi celor care nu au fost prezenţi, pentru că nu aş vrea ca vreunul dintre colegii mei din Birourile permanente reunite să nu înţeleagă gravitatea a ceea ce se întâmplă astăzi. Voi mai încerca, după comunicarea Guvernului, convocarea unui Birou permanent reunit pentru a stabili calendarul moţiunii, după ce voi consulta toţi colegii", a subliniat Ludovic Orban.
Şedinţa Birourilor permanente reunite a fost suspendată, astăzi, pentru a patra oară din lipsa cvorumului.
Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat că de la şedinţă au lipsit reprezentanţii PSD şi PNL, cu excepţia lui Ludovic Orban.
"Doar 9 membri ai Bpr au fost prezenţi", a adăugat Simion.
Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.
Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.
1. N-am titlu
(mesaj trimis de Johnny în data de 07.09.2021, 12:58)
Orban are consilieri mai buni decat Iohannis sau Ciolacu! Trei lovituri dintr-o incercare: se prezinta ca partener de dialog pentru USR, care-l asteptau la "cotitura" daca nu lua decizia asta!, il loveste pe Citu si pe pedelei si forteaza PSD-ul sa-si arate fata! PSD a pierdut 5-10% prin felul cum a tratat toata criza asta, indifferent de rezultatul motiunii. Citu e istorie, orgoliul si caracterul tradandu-l in cel mai important moment al carierei lui politice, scurta asa cum si merita!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2021, 13:02)
Nu a pierdut deloc,usr isti vor sa scape doar de citu,noi vrem sa plece tot guvernul
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2021, 13:21)
Imi place concluzia ta. Orban se pretinde democratic, noi stim cu totii ca nu este . Dar a jucat foarte bine aceasta situatie. PSD si PNL-Citu aceeasi mizerie.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2021, 13:25)
Atunci vino in Birourile Permanente, lasa procesul sa se desfasoare si apoi nu vota motiunea, bai ticalos pesedist mizerabil.
Asta este democratic. Nu sa faci boicot. Boicotul si blocarea unui drept constitutional este doar o mizerie securistica a pesedistilor ticalosi.
1.4. N-am titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Johnny în data de 07.09.2021, 13:30)
Voi sunteti vai de voi! Lipiti afise si impartiti fluturasi in timp ce ei se mictioneaza pe toate iluziile voastre! Tu te gandesti la ziua de maine, Ciolacu se gandeste la averea pe care-o ca lasa nepotilor. Carne de tun sunteti, si cateva salve dintre voi au fost deja trase!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2021, 17:41)
Aprob.
Catu este istorie.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2021, 13:00)
asa (ba)sica.......da-i-o la temelie parnaiasului!!
3. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 07.09.2021, 15:58)
...
4. Romania, unde esti aplaudat ca-ti faci treaba
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2021, 20:52)
Romania, unde esti aplaudat ca-ti faci treaba.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2021, 00:14)
Ludovice, daca nu ai fi promotorul celor mai tampite si slinoase personaje la guvernare si in Parlament, poate ca te-as crede. P.S. esti iar gigoloi, te-ai vopsit proaspat sau este o poza de a doua zi? Nu, nu acea a doua zi, a doua zi dupa coafor.