LUDOVIC ORBAN: "PSD acţionează în total dispreţ faţă de votul cetăţenilor la referendum"

M.A.I.
Politică / 23 august 2019

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă, după nominalizarea Danei Gârbovan pentru postul de ministru al Justiţiei, că, acţionând în total dispreţ faţă de votul cetăţenilor la referendumul pe teme de justiţie, PSD rămâne "Ciuma roşie", aşa cum îl consideră milioane de români.

"Judecătoarea Dana Gîrbovan, o apropiată a lui Liviu Dragnea, este propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Justiţiei. Numele lui Gîrbovan a mai fost vehiculat la Justiţie, după demisia lui Florin Iordache la începutul anului 2017. Totuşi, nici măcar Liviu Dragnea nu a mers până la capăt. Dana Gîrbovan a fost o susţinătoare zgomotoasă a Ordonanţei 13 şi a modificărilor operate de PSD şi ALDE la Legile Justiţiei şi la Codurile Penale, modificări în favoarea grupului infracţional organizat condus de Liviu Dragnea. În timp ce sute de mii de oamenii protestau în stradă împotriva Ordonanţei 13, Gîrbovan se războia cu DNA, calificând ancheta instituţiei pe tema ordonanţei drept «un derapaj» şi cerea «o analiză serioasă la nivel de sistem pentru a se stabili care au fost cauzele unui astfel de derapaj»", subliniază Ludovic Orban.

Liderul PNL precizează că Dana Gîrbovan a contribuit activ la modificarea Legilor Justiţiei, alături de Florin Iordache, UNJR fiind singurul ONG acceptat la lucrările Comisiei speciale pentru Legile Justiţiei. Orban menţionează că UNJR este o organizaţie contestată de majoritatea magistraţilor, iar Dana Gîrbovan s-a evidenţiat prin apărarea unor condamnaţi precum Dan Voiculescu şi prin critici vehemente la adresa luptei anticorupţie. De asemenea, a atacat instituţiile internaţionale care au criticat modificările la Legile Justiţiei şi la Codurile Penale. Dana Gîrbovan este o susţinătoare a Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor, instituţie prin care PSD încearcă să terorizeze magistraţii, conform News.ro.

"Propunerea de astăzi a CEx PSD sfidează votul românilor de la referendumul pe teme de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohanns. De asemenea, reprezintă o încălcare a promisiunii făcute de liderii partidului, imediat după euroalegeri, că nu vor mai interveni în justiţie. Potrivit informaţiilor din presă, fostul ministru a fost schimbat pentru că a introdus în proiectul de ordonanţă de urgenţă prezentat, recent, prevederi care înăspresc condiţiile de eliberare condiţionată. Or, oamenii lui Liviu Dragnea din PSD nu doresc ca «Daddy» să stea prea mult la închisoare", afirmă liderul PNL.

Ludovic Orban spune că, de altfel, chiar premierul Viorica Dăncilă a confirmat faptul că în proiectul referitor la înăsprirea pedepselor va rămâne doar partea care se referă la "înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie", adică fără referirile la eliberarea condiţionată. "Cu alte cuvinte, la cererea baronilor PSD premierul girează o amputare a unui articol defavorabil corupţilor", adaugă Orban.

"Propunerea este o dovadă a orientării anti-occidentale a PSD, fiind salutată de organele de propagandă ruseşti: Oricum, să nu uităm că azi este 23 August, fosta noastră Zi Naţională - ziua în care România a întors armele împotriva fascismului. Şi mai în glumă, mai în serios, tot azi, prin propunerea Danei Gîrbovan, este o adevărată zi a < < insurecţiei naţionale în Justiţie > >", mai afirmă liderul PNL, transmite sursa citată.

Ludovic Orban spune că probabil PSD aşteaptă aplauze venite din est şi după ce l-a propus pe Iulian Iancu vicepremier pe probleme economice. Iulian Iancu a fost cel care, prin toate acţiunile sale legislative a blocat investiţiile în exploatarea de gaze de la Marea Neagră. Nominalizarea lui Iulian Iancu vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, la Washington o declaraţie comună cu preşedintele Donald Trump, potrivit căreia "România şi Statele Unite vor analiza modalităţi de îmbunătăţire a climatului investiţional în domeniul energiei în beneficiul ambelor ţări". Acum, Guvernul Dăncilă dă un semnal clar că nu doreşte aceste investiţii, arată Orban.

Preşedintele PNL precizează că "Iulian Iancu este perceput drept omul Gazprom în România şi a torpilat proiectele legislative menite să permită apariţia unui cadru investiţiona"l. Comisia pentru industrii, condusă de Iulian Iancu a amânat şi modificat de mai multe ori proiectul de lege offshore, necesar pentru demararea producţiei de gaze din Marea Neagră. În cele din urmă, majoritatea PSD-ALDE a adoptat o formă a legii criticată de companiile care au concesiuni în Marea Neagră, pentru că încălca principiile negociate cu Guvernul. Ulterior, din cauza acestei legi compania americană ExxonMobil a anunţat Guvernul PSD că renunţă la proiectul din Marea Neagră.

Propunând numele lui Iulian Iancu, PSD arată, că de fapt, nu îşi doreşte această investiţie în exploatarea gazelor la Marea Neagră, consideră Orban.

El aminteşte că Iulian Iancu a avut aceeaşi atitudine de a bloca investiţiile şi în timpul dezbaterilor Ordonanţei de urgenţă 64/2016, pentru modificarea Legii energiei şi gazelor. Prin aceste modificări, Iancu a provocat un conflict cu Comisarul european Miguel Arias Canete, care a ameninţat că Executivul european va da în judecată România dacă Parlamentul aprobă respectivele amendamente, informează aceiaşi sursă.

În 2015, Iulian Iancu a fost respins la votul pentru un post în Boardul administrativ al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Energie, întrunind cel mai mic număr de voturi. Iulian Iancu a fost acuzat de conflict de interese. În mandatul 2008 - 2012, susţine ANI, Iancu şi-a angajat fratele, de profesie subinginer, la propriul cabinet parlamentar, mai arată Ludovic Orban.

"PNL consideră că prin aceste propuneri PSD s-a descalificat şi arată orientarea anti-occidentală, lipsa de respect faţă de cetăţenii României şi faptul că rămâne în continuare prizonierul politicienilor certaţi cu legea. Viorica Dăncilă rămâne marioneta mafiei din partid, care l-a sprijinit pe Liviu Dragnea, frica de justiţie rămând o constantă a activităţii PSD. Acţionând în total dispreţ faţă de votul cetăţenilor la referendumul pe teme de justiţie, PSD rămâne "Ciuma roşie", aşa cum îl consideră milioane de români", încheie Ludovic Orban.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că propunerea pentru Ministerul Justiţiei este judecătorul Dana Gârbovan, în timp ce pentru Ministerul Afacerilor Interne a fost propus Mihai Fifor, iar pentru Ministerul Educaţiei Şerban Constantin Valeca. Iulian Iancu a fost propus viceprmier pe probleme economice, iar Ana Birchall, pentru parteneriate strategice. Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, întrebată despre faptul că Dana Gârbovan, propusă la Ministerul Justiţiei, ar fi apropiată a fostului ministru Florin Iordache şi a susţinut OUG 13, că ar trebui văzute lucrurile bune. "De ce în momentul în care se face o nominalizare încercăm imediat să aducem o parte negativă pentru acea persoană? Haideţi să gândim pozitiv şi să vedem şi lucrurile bune", a spus Dăncilă. Ea a spus că din proiectul prezentat de Ana Birchall rămâne doar partea care se referă la înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie. Dana Gârbovan a anunţat că a acceptat de principiu propunerea de a fi ministru al Justiţiei, cu condiţia de a-i fi asigurată independenţa deplină şi ca preşedintele Klaus Iohannis să fie de acord de principiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb