LUDOVIC ORBAN: "Vom recurge la detaşarea cadrelor medicale acolo unde este nevoie"

A.B.
Miscellanea / 28 iulie 2020

"Vom recurge la detaşarea cadrelor medicale acolo unde este nevoie"

Premierul Ludovic Orban a afirmat marţi, după întâlnirea cu sindicaliştii din sănătate, că vor fi detaşate cadre medicale în unităţile unde este nevoie, după ce autorităţile au apelat la voluntariat, însă că răspunsul primit nu este la nivelul aşteptărilor, conform News.ro

"Detaşarea cadrelor medicale care sunt în alte entităţi, de exemplu, într-o direcţie de sănătate publică avem nevoie de medici generalişti, de medici infecţionişti, de asistente medicale care să se implice în derularea tuturor activităţilor DSP-urilor. În special în spitalele Covid, secţiile exterioare, care sunt destinate tratării pacienţilor cu forme uşoare avem nevoie de cadre medicale", a declarat Orban, într-o conferinţă de presă.

El a mai afirmat că medicii anestezişti care vor fi detaşaţi vor primi un spor de 50%, pe lângă sporul primit de cei care lucrează în secţiile de terapie intensivă.

"Noi am apelat la voluntariat, aici răspunsul pe care l-am primit nu este la nivelul aşteptărilor, şi ca atare vom utiliza instrumentul legal al detaşării. Ce am discutat într-adevăr este ca pentru anumite categorii de persoane, cum sunt medicii antestezişti, care lucrează în secţiile de terapie intensivă, acest spor de 50% pe care îl primesc pentru detaşare să fie suplimentar faţă de sporul pe care îl primesc cei din secţiile de terapie intensivă şi aici, dacă e necesar, chiar putem face această clarificare într-o ordonanţă de urgenţă", a mai afirmat premierul.

Orban a mai anunţat că Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă evaluează personalul existent în spitalele non-Covid.

"Ministerul Sănătăţii împreună cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă au misiunea de a evalua personalul existent la spitalele non-Covid, în specialităţile necesare şi anume medici anestezişti pentru secţiile de terapie intensivă, asistenţi pentru secţiile de terapie intensivă, medici infecţionişti care să dea tratamentul inclusiv în secţiile exterioare, astfel încât să asigurăm necesarul de personal pentru toate unităţile la întreaga capacitate. Ştiţi foarte bine că în Bucureşti am luat decizia la Spitalul Ilfov să fie spital Covid, Spitalul Witting CFR 1 să fie spital Covid, deja de ieri seară a început să primească pacienţi, Ilfov primeşte pacienţi", a precizat Ludovic Orban.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb