Lung prilej de vorbe şi de ipoteze

Ce vrea de fapt Putin şi puterea pe care o administrează în numele statului numit Rusia? Nimeni nu poate răspunde decît într-un diapazon foarte larg de probabilităţi. Cred că nici cei care îi stau în preajmă nu pot fi siguri. Cîteva răspunsuri se desprind, totuşi, din noianul ipotezelor posibile.

Un război? Aparent ciudat, dar semnificativ şi deloc întîmplător, generalii lumii post-moderne s-au cantonat de mult la noţiunea de "operaţiuni militare". Cu toate componentele lor îngemănate: clasice, convenţionale, neconvenţionale, moderne, hipermoderne, multistratificate, simetrice, asimetrice, hibride etc. Războiul, în sensul clausewitzian, de înfruntare totală a două state (alianţe de state), pînă cînd una dintre părţi este, din punct de vedere militar, în situaţia să declare victoria totală, respectiv supunerea necondiţionată a inamicului, a fost marginalizat în vocabularul militar curent. Au mai rămas politicienii să folosească termenul de război, destul de des, dar vădit metaforic. Ca în exemplul: "războiul împotriva terorismului". Şi, desigur, gazetarii, care îl utilizează după cum le vine la gură, cînd vor şi cum le cade bine, fără nici o altă preocupare decît efectul psihologic asupra auditoriului. Aşa am ajuns să auzim vorbindu-se pe toate canalele media despre posibilitatea, iminenţa sau chiar cvasi certitudinea unui război Rusia-Ucraina.

Vede cineva trupele ruseşti ocupînd Kievul şi ridicînd steagul Rusiei pe clădirea Parlamentului ucrainean, declarînd apoi, în numele învingătorului, trecerea regiunilor din estul Ucrainei în componenţa statală a Rusiei?

Sau ocupînd capitala, arestînd toată conducerea legitimă a ţării şi instalînd un regim marionetă care semnează acordul care include desprinderea regiunilor din est din componenţa statală a Ucrainei şi/sau cedarea lor în favoarea Rusiei? Nu este imposibil, dar probabilitatea unei astfel de scenariu este atît de mică, încît ipoteza "războiului" poate fi trecută cu relativă încredere la coada celor care ar putea deveni realitate în zilele, săptămînile sau lunile următoare.

O operaţiune similară celei din Crimeea? Acolo, obţinerea controlului militar asupra regiunii respective s-a făcut printr-o operaţiune care nu a implicat confruntări armate. Un fel de operaţiune de desant cu grad de surpriză ridicat (8 din 10), nedeclarată, vezi uniformele fără însemne ale militarilor ruşi folosiţi în operaţiune. În aceste condiţii, acţiunea nu a întîmpinat nici un fel de opoziţie militară. După care, au urmat rapid acţiunile politice, juridice şi constituţionale prin care Rusia a declarat acest teritoriu, aparţinînd de drept Ucrainei, parte din propriul areal statal. Similitudinea obiectivelor ar putea chema după sine similitudinea soluţiilor folosite. Doar că, în cazul în care ar pătrunde cu trupele proprii în regiunile din est ale Ucrainei, Rusia este sigură că, de data aceasta, va întîmpina un răspuns militar viguros al Kievului, susţinut cu resurse militare şi non-militare, mai puţin luptători pe teren, atît de Statele Unite, cît şi de alte state europene. Din punct de vedere al dreptului internaţional, Rusia s-ar pune clar în postura de "agresor" cu toate consecinţele juridice care decurg de aici pentru statutul ei în sistemul organizaţiilor şi al relaţiilor internaţionale. O postură mai mult decît precară, din care devine greu de realizat, dacă nu cu totul nesustenabil, obiectivul de a controla politic şi militar regiunile respective, eventual, de a obţine desprinderea lor şi trecerea în componenţa Rusiei.

Scenariul Crimeea răsturnat? În loc de operaţiune militară, urmată de acţiuni politice şi juridice care schimbă statutul unei părţi a teritoriului Ucrainei, aici etapele sunt inversate. Acţiunea începe cu declaraţia de independenţă a unor autorităţi locale care nu mai recunosc suveranitatea Kievului asupra regiunilor respective. În cazul în care Kievul alege să recurgă la operaţiuni militare pentru restabilirea controlului statal, "autorităţile separatiste" solicită de îndată sprijinul militar al Rusiei. Situaţiile cu similarităţi care ar putea fi invocate se regăsesc în istoria recentă a conflictelor din fosta Iugoslavie, cu deosebire Kosovo şi Bosnia-Herţegovina. Şi, nu încape îndoială, propaganda de la Moscova le va utiliza fără nici o teamă că s-ar putea uza prin suprafolosire! Scenariul este, totuşi, departe de a fi satisfăcător. El reproduce unele din costurile mari ale soluţiei anterioare, dincolo de sancţiuni economice internaţionale. Este vorba despre costurile politice ale menţinerii pe termen lung sau nedeterminat a unor forţe militare de control pe teritoriul Ucrainei, fapt ce aşează Rusia în aceeaşi postură, hiper-costisitoare, de agresor.

Scenariul Munchen 1938? De departe, una dintre cele mai consistente ipoteze. Putin şi puterea de la Kremlin pe care o reprezintă, ar putea urmări etapele şi soluţiile scenariului prin care Germania a obţinut, în septembrie 1938, semnătura Marii Britanii, a Franţei şi Italiei, alături de cea proprie şi a Cehoslovaciei pe un acord care prevedea trecerea la Germania a regiunii sudeţilor, plus, ulterior alte concesii teritoriale ale Cehoslovaciei în favoarea Poloniei şi Ungariei. Acordul a fost obţinut de Cel de al Treilea Reich pe fondul unei relativ slabe, dar susţinute presiuni militare asupra Cehoslovaciei şi mai ales al susţinerii pe toate căile politice şi diplomatice a ideii că el serveşte rezolvării unei probleme esenţiale nu doar pentru Germania, ci şi pentru pacea Europei. Evitarea unui alt "mare război" impunea sacrificii. Desigur, din partea celor mici şi fără cine ştie ce putere militară, cei care s-au bazat pentru securitatea lor pe acordurile internaţionale şi eventualul sprijin al Marilor Puteri! În urma aplicării prevederilor acordului de la Munchen, Cehoslovacia s-a destrămat.

După Acordul de la Munchen, însă, nu au mai urmat nici vorbe şi nici ipoteze. A urmat înţelegerea URSS-Germania pentru împărţirea sferelor de influenţă în centrul şi estul şi sud-estul Europei. Pe scurt, pactul Ribbentrop-Molotov. Cu tot cu anexa sa secretă, desigur. A urmat ocuparea de către forţele militare ale Germaniei şi URSS a Poloniei şi ulterior desfiinţarea ei de facto ca stat... au urmat presiunile asupra României, ameninţarea directă şi brutală a desfiinţării ei statale, dacă nu cedează în favoarea URSS teritoriile Basarabiei şi Bucovinei. Restul este istorie! Istoria celui de al doilea măcel mondial, cu consecinţe pe care Europa şi lumea în ansamblu încă nu au reuşit să le epuizeze, nici astăzi.