LUPTA CU STATUL ISLAMIC Obama a dat "undă verde" atacurilor aeriene în Siria

P.B.
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 septembrie 2014

Obama a dat "undă verde" atacurilor aeriene în Siria

Actualizare 07:00 Zece ţări arabe se alătură SUA pentru combaterea grupării SI

Zece ţări arabe, între care Arabia Saudită, au acceptat ieri să se implice alături de Statele Unite în lupta împotriva extremiştilor din cadrul Statului Islamic în Irak şi Siria, potrivit unui comunicat publicat la încheierea unei reuniuni la Jeddah, în prezenţa secretarului de Stat american.

Acest angajament ar putea implica o participare la o "campanie militară coordonată", precizează textul, citat de AFP.

Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Qatar, Oman, Egipt, Irak, Iordania, Liban şi Statele Unite "şi-au declarat angajamentul de a fi unite împotriva ameninţării pe care o presupune pentru regiune şi pentru lume terorismul sub toate formele sale, inclusiv aşa-numitul SI", precizează comunicatul.

Reuniunea de la Jeddah, în vestul Arabiei Saudite, a avut loc la nivel de miniştri ai Afacerilor Externe, între care americanul John Kerry, la o zi de la discursul preşedintelui Barack Obama care s-a declarat dispus să atace SI în Siria şi să aştepte raidurile desfăşurate în Irak de o lună.

Statele prezente la Jeddah au acceptat să "participe fiecare la lupta globală împotriva SI", arată comunicatul.

"Aceasta include oprirea valului de combatanţi străini care tranzitează ţările vecine, contracararea finanţării SI şi a altor extremişti violenţi, respingerea ideologiei lor de ură, încetarea impunităţii şi aducerea lor în faţa justiţiei".

Participanţii promit în plus să "contribuie la eforturile de ajutor umanitar" în favoarea comunităţilor "brutalizate de SI", să ajute statele cele mai expuse ameninţării SI şi "să se alăture numeroaselor aspecte ale unei campanii militare coordonate împotriva SI".

Documentul nu menţionează Turcia, care a fost prezentă la reuniunea de la Jeddah.

La Ankara, o sursă guvernamentală a anunţat că Turcia nu participă la operaţiunile armate ale coaliţiei internaţionale pe care le desfăşoară în prezent Statele Unite.

"Turcia nu va participa la nicio operaţiune armată, ci se va concetra integral pe operaţiunile umanitare", a precizat sursa citată.

---

Preşedintele american Barack Obama a autorizat, în premieră, atacuri aeriene în Siria, precum şi extinderea acţiunilor în Irak, ca să continue campania de distrugere a organizaţiei teroriste "Statul Islamic", potrivit unui discurs pe care şeful Statelor Unite ale Americii l-a ţinut la Casa Albă.

Domnia sa a declarat: "SUA şi aliaţii săi vor distruge, în cele din urmă, gruparea teroristă cunoscută sub numele de «Statul Islamic». În ultimii ani, am luptat constant cu teroriştii care ne-au ameninţat ţara. L-am anihilat pe Osama bin Laden şi o bună parte din conducerea Al Qaeda din Afganistan şi Pakistan. Am reuşit aceste lucruri în condiţiile în care am adus acasă peste 140.000 de soldaţi din Irak şi am început să retragem trupele din Afganistan, acolo unde ne vom încheia misiunea militară până la sfârşitul anului. Însă, ne confruntăm, în continuare, cu o ameninţare teroristă. În acest moment, cele mai mari pericole vin din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, unde grupările radicale se folosesc de neînţelegerile din zonele respective în scop propriu. Şi una dintre aceste grupări este aşa-numita ISIS sau «Statul Islamic». Trebuie să clarificăm două aspecte. În primul rând, ISIS nu este «islamic», pentru că nicio religie nu scuză uciderea celor nevinovaţi, iar cele mai multe victime ISIS sunt musulmani. Apoi, cu siguranţă nu este un stat, pentru că nu este recunoscut de niciun guvern sau de oamenii pe care îi asupresc. ISIS este o organizaţie teroristă, pur şi simplu, şi nu are o viziune alta decât uciderea tuturor celor care îi stau în cale".

Barack Obama consideră că ISIS este o ameninţare pentru oamenii din Irak şi Siria, dar şi pentru cetăţenii americani din Orientul Mijlociu. Domnia sa susţine că, luna trecută, a ordonat armatei să acţioneze ca să stopeze înaintarea ISIS, iar mai mult de 150 de atacuri aeriene au fost realizate în Irak.

"Nu vom ezita să atacăm ISIS în Irak şi Siria"

"Vom avea o campanie de atacuri aeriene împotriva teroriştilor şi vom colabora cu guvernul irakian pentru a ne extinde misiunile umanitare în regiune", a mai spus liderul de la Casa Albă, adăugând: "Îi vom vâna pe teroriştii care ne ameninţă, oriunde ar fi. Asta înseamnă că nu voi avea niciun fel de ezitare să atac ISIS în Siria, dar şi în Irak. În al doilea rând, ne vom spori sprijinul pentru forţele care luptă cu teroriştii în acele regiuni, dar nu voi mai permite ca trupele americane să fie atrase într-un război terestru în Irak".

Obama a cerut Congresului să aloce 500 de milioane de dolari pentru pregătirea rebelilor sirieni în baze militare amenajate pe teritoriul Arabiei Saudite, conform sursei citate. În plus, domnia sa a spus că va mai trimite încă 475 de consilieri militari pentru a ajuta forţele irakiene.

De asemenea, secretarul de stat american John Kerry a declarat că liderii statelor arabe trebuie să sprijine noua campanie militară a preşedintelui Obama împotriva militanţilor "Statului Islamic", chiar şi prin mai multă libertate de mişcare pentru avioanele de război americane, potrivit Reuters. Totodată, decapitarea celor doi jurnalişti i-a înfuriat pe americani, care i-au cerut preşedintelui Obama să aibă o reacţie puternică la adresa ISIS. John Kerry, care se află în Orientul Mijlociu pentru a obţine sprijin militar, politic şi financiar pentru înfrângerea militanţilor, a spus că noul guvern irakian trebuie să fie motorul strategiei internaţionale împotriva ISIS. Oficialii americani apreciază că această campanie împotriva "Statului Islamic" este o luptă la nivel global cu radicaliştii islamişti, iar pericolul depăşeşte graniţele Siriei şi Irakului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb