ZIARUL BURSA
12 septembrie 2014CE a pregătit noi sancţiuni Rusiei
A.Z.Internaţional / 12 septembrie 2014
Actualizare 19:32 SUA înăspresc sancţiunile împotriva Rusiei
• Este vizată şi cea mai mare bancă rusă
Statele Unite au decis azi instituirea de noi sancţiuni împotriva Rusiei ca urmare a ''continuării acţiunilor destabilizatoare în Ucraina'', fiind vizate în principal industriile petrolieră şi militară, precum şi principalele bănci ruse de stat cărora li se va limita accesul pe piaţa americană de capital, transmite agenţia Reuters citând un comunicat al Trezoreriei americane.
--------
RĂMÂNE CUM AU STABILIT SOBOLEWSKI ŞI TĂNĂSOIU: Trecerea la decontarea "T+2", din 6 octombrie
ADINA ARDELEANUPiaţa de Capital / 12 septembrie 2014
Actualizare 10:45 Ludwik Sobolewski: "Nu am trecut peste remarcile custozilor"
Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, ne-a transmis că instituţiile pieţei nu au trecut peste remarcile custozilor, întrucât aceştia sunt printre cei mai importanţi parteneri, acum şi pe viitor.
----------
• În spatele uşilor închise, directorul general DC Adriana Tănăsoiu a primit mustrări de la conducere
• Consiliul Depozitarului îşi exprimă convingerea şi încrederea că nu vor exista impedimente în implementarea acestui proiect
AVERTISMENT FMI: "O Scoţie independentă ar avea un impact negativ asupra pieţelor financiare"
I.P.Internaţional / 12 septembrie 2014
DISCUŢII ÎNTRE OFICIALII NOŞTRI ŞI REPREZENTANŢII FMI ŞI CE, LA BRUXELLES Tănăsescu: "România nu va mai avea nevoie de un acord cu FMI"
E.O.Macroeconomie / 12 septembrie 2014
Ţara noastră nu va mai avea nevoie de un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, întrucât, din punct de vedere macroeconomic, este stabilă şi foarte puternică, a apreciat, ieri, Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) responsabil pentru România.
CE nu vrea ca gazul intern să fie livrat cu prioritate populaţiei
ALINA TOMA VEREHACompanii / 12 septembrie 2014
BANCHERUL RĂZVAN TEMEŞAN FACE PRECIZĂRI: "M-am confruntat constant cu opoziţia BCR în executarea obligaţiilor dispuse de instanţe"
Bănci-Asigurări / 12 septembrie 2014
ÎN PRIMUL SEMESTRU Pierderi de 54,25 milioane de lei, pe piaţa asigurărilor
C.P.Bănci-Asigurări / 12 septembrie 2014
BEI va finanţa proiecte locale de eficienţă energetică
E.O.Companii / 12 septembrie 2014
ÎN URMA COMPLETĂRII ORDINII DE ZI A AGEA ŞI AGOA, Revocarea lui Mihai Fercală, din nou în atenţia acţionarilor SIF Transilvania
GABRIELA MĂRĂCINEANUPiaţa de Capital / 12 septembrie 2014
FOTBAL ŞI BANI Europa oferă bani, dar a început să impună şi reguli stricte
D.NSport / 12 septembrie 2014
BCE face presiuni asupra Italiei pentru consolidarea poziţiei fiscale
V.R.Jurnal de criză / 12 septembrie 2014
Raport tranzacţionare BVB 11.09.2014
Piaţa de Capital / 12 septembrie 2014
Raport tranzacţionare ATS 11.09.2014
Piaţa de Capital / 12 septembrie 2014
Raport tranzacţionare Rasdaq 11.09.2014
Piaţa de Capital / 12 septembrie 2014
SIF TRANSILVANIA - raport curent
Piaţa de Capital / 12 septembrie 2014
ÎN AUGUST, Tranzacţii de 55 milioane lei pe piaţa spot de energie
ALINA TOMA VEREHACompanii / 12 septembrie 2014 /
Compania slovacă SPP se plânge că Gazprom i-a diminuat livrările de gaze
Companii / 12 septembrie 2014
DUPĂ DIMINUAREA CAPITALULUI, "Cemacon" începe etapa majorării de capital
G.M.Piaţa de Capital / 12 septembrie 2014
Şomajul din Grecia, în declin uşor
ALINA VASIESCUInternaţional / 12 septembrie 2014
RBS şi "Lloyds" îşi mută sediile din Scoţia dacă ţara se separă de Marea Britanie
ALINA VASIESCUInternaţional / 12 septembrie 2014
China amendează "Volkswagen" şi "Chrysler" pentru monopol
ALINA VASIESCU Internaţional / 12 septembrie 2014
Fostul şef al NYSE Euronext Amsterdam, în conducerea CME Group
ALINA VASIESCUInternaţional / 12 septembrie 2014
PwC: "Aproape jumătate din economiile din zona euro nu au crescut în trimestrul al doilea"
ALINA VASIESCUInternaţional / 12 septembrie 2014
BURSELE DIN LUME Bursele europene, pe curs negativ
ALINA VASIESCUInternaţional / 12 septembrie 2014
Cum se spune "independenţă" în limba scoţiană
Cornel CodiţăEditorial / 12 septembrie 2014
LUPTA CU STATUL ISLAMIC Obama a dat "undă verde" atacurilor aeriene în Siria
P.B.Internaţional / 12 septembrie 2014
Germania finanţează cu 3,9 milioane de euro un parc eolian din ţara noastră
Companii / 12 septembrie 2014
Romelectro vrea să împrumute 54 milioane lei de la EximBank
Companii / 12 septembrie 2014
Romradiatoare Braşov caută noi clienţi pentru export la Frankfurt
O.V.Companii / 12 septembrie 2014 /
TCE 3 Brazi, în faliment
F.A.Companii / 12 septembrie 2014
Anchor reia lucrările la a doua clădire de birouri din Bucureşti
Companii / 12 septembrie 2014
Nemţii de la Draxlmaier investesc din nou la Codlea, anunţând 200 de noi angajaţi în 2015
OVIDIU VRÂNCEANUCompanii / 12 septembrie 2014 /
Gheţea: "Dobânzile la credite vor continua să scadă"
EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 12 septembrie 2014
SIBEX Speculatorii par să reintre într-o stare de apatie
S.N.Piaţa de Capital / 12 septembrie 2014
Certinvest şi-a majorat capitalul social cu 5,62 milioane lei
G.M.Piaţa de Capital / 12 septembrie 2014 /
"Imotrust" vrea să vândă active de 190.000 de euro
MIHAI DRĂGUŞINPiaţa de Capital / 12 septembrie 2014 /
PIAŢA MONETARĂ Dobânzile overnight au scăzut
Alexandru CosteaBănci-Asigurări / 12 septembrie 2014
PIAŢA VALUTARĂ Euro a scăzut la 4,4196 lei
Alexandru CosteaBănci-Asigurări / 12 septembrie 2014
NORMA PRIVIND POLIŢELE RCA UNSAR propune ASF introducerea conceptului de "valoare de piaţă a vehiculelor" la data daunei
GABRIELA MĂRĂCINEANUBănci-Asigurări / 12 septembrie 2014
Daţi milioanele asfaltului pentru "Cuminţenia pământului"
MARIUS TIŢAInvestiţii Personale / 12 septembrie 2014
Anul viitor, Aeroportul Braşov va fi gata în proporţie de 70%
OVIDIU VRÂNCEANUCompanii / 12 septembrie 2014 /
ANTREPRENORIAT Un buzoian a atras fonduri europene pentru o fermă de porci, construită după model american
MARILENA DINUCompanii / 12 septembrie 2014
MACRO NEWSLETTER 12 septembrie 2014
Internaţional / 12 septembrie 2014
REVISTA PRESEI 12.09.2014
Willy HomnerRevista Presei / 12 septembrie 2014
Ziarul BURSA
20 decembrieInvestitorii s-au refugiat în aur, în acest an; Ce perspective are metalul preţios în 2025?
Andrei Iacomi
Criza politică se adânceşte: PSD renunţă la guvernare
George Marinescu
CORESPONDENŢĂ DIN JAPONIAToamnă de poveste la Kyoto
Emilia Olescu
Masa de Crăciun
Cornel Codiţă
Klaus Iohannis rămâne la Cotroceni, deşi mandatul prezidenţial îi expiră calendaristic sâmbătă
George Marinescu
Elena Lasconi a condamnat comportamentul reprezentanţilor SOS România faţă de jurnalişti
A.D.
Curs valutar BNR
20 Dec. 2024Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=BURSELE LUMIIDeclin pe pieţele europene şi asiatice
Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
BVBInstabilitatea politică afectează bursa noastră
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
BURSELE LUMIIAvans pe pieţele europene şi americane
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
BVBScăderi pe linie pentru indici
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
Political crisis deepens: PSD resigns from the government
George Marinescu