FOTBAL ŞI BANI Europa oferă bani, dar a început să impună şi reguli stricte

D.N
Ziarul BURSA #Sport / 12 septembrie 2014

Europa oferă bani, dar a început să impună şi reguli stricte

Bonusurile consistente oferite de UEFA cluburilor care evoluează în Cupele Europene, au reprezentat o miză importantă pentru multe dintre echipele autohtone. Dacă în primă fază forul continental a venit cu banii, mulţi pentru nivelul competiţiilor din estul continentului, acum a început să-şi impună şi regulile, unele stricte menite să însănătoşească mediul fotbalistic. Şi fotbalul nostru este vizat de unele măsuri ale UEFA, în viitorul apropiat banii primiţi în urma performanţelor din Liga Campionilor şi Europa League, urmând să fie mai atent monitorizaţi, astfel încât să nu mai apară cazuri precum cel al fostei campioane Unirea Urziceni, care la doi ani după ce a încasat milioane de euro de la UEFA, pentru participarea în grupele Ligii Campionilor, s-a desfiinţat.

Uneori regulile stricte ale forului continental sunt însă privite cu bucurie la noi. Săptămâna aceasta Steaua, Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu s-au bucurat de amenzile dictate de UEFA împotriva cluburilor care au încălcat regulile fair-play-ului financiar, deoarece toţi banii încasaţi vor fi redistribuiţi către cele 237 de formaţii care au luat startul în cupele europene în ediţia trecută. Este vorba de 24.000.000 de euro, bani plătiţi de cluburile care nu au ţinut seamă de reglementările UEFA în ceea ce priveşte echilibrul dintre venituri şi cheltuieli. Paris Saint-Germain, Manchester City, Bursaspor, Anji Mahacikala, Rubin Kazan, Zenit Sankt Petersburg, Galatasaray, Levski Sofia, Trabzonspor sunt cluburile care au trebuit să plătească amenzi. Astfel, Steaua, Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu vor primi câte 101.000 de euro.

Nu toate veştile care vin însă dinspre Europa sunt bune. Neregulile financiare din fotbal au început să fie foarte atent monitorizate, existând numeroase cazuri de corupţie care s-au soldat cu condamnări grele. Fostul impresar Ioan Becali, fostul oficial dinamovist Cristian Borcea (ambii se află în prezent în închisoare, fiind condamnaţi în "dosarul transferurilor") şi antrenorul Liviu Ciobotariu se numără printre persoanele trimise în judecată în Belgia, într-un dosar în care capetele de acuzare sunt spălare de bani, fals, uz de fals şi plăţi fictive, informează cotidianul Le Soir, citat de Mediafax. Camera Consiliului din Liege a decis trimiterea în judecată a fostului preşedinte al clubului Standard Liege, Luciano D'Onofrio, alături de alţi peste 26 de acuzaţi (Luciano D'Onofrio, Maurizio Delmenico, Pierre Delahaye, Jean-René Angeloglou, Cristi Borcea, Michel Verschueren, Alphonse Costantin, Reto Stiffler, Ivica Dragutinovici, Joseph Enakarhire, Miljenko Mumlek, Sambegou Bangoura, Liviu Ciobotariu, Ivica Mornar, Ioan Becali, Stanimir Prelici, Daniel Evrard, Alfred-Raoul Kibembe, Laurent Dechaux, Jurica Selak, Standard Liege, SA Alalunga Anstalt, International Agency for Marketing, RSC Anderlecht ASBL, Kick International Agency BV, Mondial Service International), între care foşti conducători ai grupării belgiene, impresari şi fotbalişti. Potrivit Le Soir, majoritatea inculpaţilor a hotărât să conteste decizia de trimitere în judecată, astfel că solicitările lor urmează să fie analizate. Liviu Ciobotariu a fost transferat de la Dinamo la Standard Liege în anul 2000, dar anchetatorii au avut nevoie de opt ani de cercetări înainte să facă primele audieri. Există informaţii că în perioada următoare vor fi finalizate şi alte anchete legate de transferurile unor fotbalişti, anchete cu ramificaţii în mai multe ţări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb