Licitaţia pentru iluminatul public al Aradului, organizată anul trecut şi care a dat cîştig de cauză firmei "Luxten", a fost anu-lată. Anunţul a fost făcut de viceprimarul municipiului, Emanoil Voicu. Potrivit acestuia, motivul anulării a fost dat de faptul că Primăria şi firma desemnată drept cîştigătoare nu au reuşit să ajungă la nici o înţelegere în ceea ce priveşte clauzele din contractul care urma să se semneze şi în baza căruia "Luxten" ar fi administrat întreg sistemul de iluminat din Arad. "Ca atare ne vom vedea nevoiţi să organizăm o nouă licitaţie pentru întreţinerea şi modernizarea sistemului de iluminat la nivelul municipiului", a precizat Emanoil Voicu.
Primăria a decis, încă de acum două săptămîni, să scoată din nou la licitaţie publică întreţinerea iluminatului din Arad. La acel moment negocierile cu "Luxten" deja stagnau.
De această nouă situaţie are de profitat firma "Elba Philips". Aceasta se află în proces cu Primăria Arad pe tema modului în care au fost stabilite condiţiile în baza cărora a fost desemnat cîştigătorul licitaţiei pentru iluminat. Reluarea licitaţiei ar putea să determine avocaţii firmei "Elba Philips" să renunţe la procesul declanşat.