László Borbély a prezentat modificările aduse în Contractul de Finanţare

F. A.
Politică / 10 august 2010

Ministrul Mediului şi Pădurilor a prezentat beneficiarilor proiectelor schimbările aduse în legislaţie şi condiţiile mai restrictive incluse în Contractul de Finanţare, începând cu data de 29 iulie, informează un comunicat remis redacţiei.

"Am adus modificări în legislaţie pentru a veni în sprijinul dumneavoastră. A fost modificată legislaţia în domeniul achiziţiilor publice pentru a rezolva problema contestatarilor de profesie. Orice firmă este liberă să depună contestaţie, dar de acum trebuie să depună o garanţie de 2% din valoarea contractului, bani pe care îi va pierde dacă nu îi este admisă contestaţia. Aşadar, după soluţionarea contestaţiilor la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, puteţi semna contractele şi lansa licitaţiile. Asumaţi-vă această responsabilitate, altfel vom pierde aceste fonduri dacă veţi continua să staţi până când se pronunţă instanţele de judecată. Aveţi acum cadrul legal necesar pentru acest lucru", a declarat ministrul László Borbély.

De asemenea, ministrul Mediului şi Pădurilor a prezentat modificările aduse în Contractele de Finanţare. Astfel, valoarea prefinanţării nu va mai fi de 30%, ci de 15% din valoarea eligibilă, în prima tranşă, urmând ca următoarea tranşă de 15% să fie alocată doar dacă beneficiarul demonstrează că a cheltuit 80% din prima.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb