Încrederea mediului de afaceri din Germania a crescut peste aşteptări în luna mai 2021, până la 99,2 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimii 2 ani, de la 96,6 puncte în luna anterioară, în condiţiile în care indicele aşteptărilor pentru următoarele 6 luni a crescut până la 102,9 puncte, de la 99,2 puncte în luna precedentă, iar indicele condiţiilor curente a crescut până la 95,7 puncte, de la 94,2 puncte.
(Sursa: IFO)
Preţurile producătorilor industriali din Spania şi-au accelerat puternic creşterea anuală şi în aprilie 2021, până la 12,8%, de la 6,4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 2,9%, după un avans de 2,6% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au accelerat creşterea anuală până la 9,4%, de la 6% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1%, iar preţurile energiei au crescut cu o rată anuală de 27,6%, după o creştere de 8,2% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 10,2%.
(Sursa: INE Spain)
Preţurile producătorilor industriali din Suedia şi-au accelerat creşterea anuală şi în aprilie 2021, până la 5,6%, de la 3,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,7%, după un avans de 1,1% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au crescut cu o rată anuală de 3,5%, după o creştere de 1,7% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 2,6%, iar preţurile energiei au crescut cu o rată anuală de 15,1%, după o creştere de 10,4% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 9%.
(Sursa: SCB)
Producţia industrială din Austria şi-a accelerat creşterea anuală în martie 2021, până la 10,4%, de la 1,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,7%, după un avans de 2,3% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a crescut cu o rată anuală de 12,2%, după o creştere de 0,8% în luna precedentă, în condiţiile unei noi creşteri lunare de 1,7%, iar producţia de energie şi-a temperat creşterea anuală până la 3%, de la 11% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 3%.
(Sursa: Statistik Austria)
Preţurile producătorilor industriali din Letonia şi-au accelerat creşterea anuală şi în aprilie 2021, până la 5,1%, de la 3,4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,6%, după o creştere de 1,4% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au accelerat creşterea anuală până la 6,4%, de la 4,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,9%, iar preţurile energiei au scăzut cu o rată anuală de 2,1%, după o scădere de 2,2% în luna anterioară, pe fondul unei stagnări lunare.
(Sursa: Statistics Latvia)
Volumul vânzărilor retail din Polonia a crescut cu o rată anuală de 21,1% în aprilie 2021, după o creştere de 15,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 7,7%, după un avans de 15% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au crescut cu o rată anuală de 8,8%, după o creştere de 2,9% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lwunare de 4,4%, iar vânzările de combustibili au crescut cu o rată anuală de 23,5%, după o scădere de 0,6% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 2,3%.
(Sursa: GUS)