Preţul mediu al locuinţelor din primele 20 de zone metropolitane din SUA şi-a temperat creşterea anuală şi în iulie 2019, până la 2%, de la 2,2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după un avans de 0,4% în luna anterioară. Cele mai mari creşteri anuale s-au înregistrat în Phoenix (5,8%), Las Vegas (4,7%) şi Tampa (4,7%), iar cel mai mic avans anual, de 0,2%, a fost în San Francisco, în timp ce preţurile din Seattle au scăzut cu 0,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În iulie 2019, indicele preţurilor locuinţelor a fost cu 5,6% peste nivelul maxim din perioada premergătoare crizei, înregistrat în aprilie 2006.
(Sursa: S&P CoreLogic)
Încrederea consumatorilor din SUA a scăzut peste aşteptări în septembrie 2019, conform datelor de la Conference Board. Indicele încrederii a scăzut până la 125,1 de la 134,2 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a scăzut până la 169 de la 176 în luna anterioară, iar indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a scăzut până la 95,8 de la 106,4 în august 2019.
(Sursa: Conference Board)
Preţurile producătorilor industriali din Spania şi-au accelerat scăderea anuală în august 2019, până la 2,5%, de la 0,7% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 1,5%, după un avans de 0,7% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au scăzut cu o rată anuală de 1,5%, după o scădere de 0,2% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,2%, iar preţurile energiei şi-au accelerat declinul anual până la 6,4%, de la 2,5% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 2,5%.
(Sursa: INE Spain)
Producţia industrială din Austria şi-a accelerat creşterea anuală în iulie 2019, până la 1,2%, de la 1% în luna precedentă, pe fondul unei stagnări lunare, după un avans de 0,7% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a scăzut cu o rată anuală de 0,4%, după o scădere de 0,2% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,2%, iar producţia de energie şi-a accelerat creşterea anuală până la 15%, de la 12% în luna anterioa-ră, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%.
(Statistik Austria)