Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a pledat astăzi, într-o conferinţă regională de susţinere a Irakului, ca această ţară, aflată sub influenţa Iranului, să se angajeze pe o altă cale decât cea a unui "model dictat din exterior", relatează AFP, conform Agerpres.
"Vreau să vă transmit ataşamentul Franţei, de-a lungul istoriei sale, a acţiunii sale diplomatice (...), faţă de stabilitatea regiunii (...), pentru ca aceasta să urmeze o cale care nu este cea a unei forme de hegemonie, de imperialism, de model care ar fi dictat din exterior", a spus el în cadrul summitului Bagdad II, la malul Mării Moarte în Iordania.
Acest summit, care reuneşte în jurul Irakului şi Franţei principalii actori din Orientul Mijlociu, printre care Iran şi Arabia Saudită, inamici declaraţi, încearcă să dezamorseze crizele care zguduie regiunea.
"Irakul este astăzi scena unor influenţe, incursiuni, destabilizări care sunt legate de întreaga regiune", a adăugat preşedintele francez, fără a cita Iranul, care a fost reprezentat la conferinţă de ministrul de Externe, Hossein Amir-Abdollahian.
Cu partide proiraniene dominante în Parlamentul din Irak şi un guvern provenit din această majoritate, Iranul îşi consolidează influenţa asupra vecinului său, spre marea nemulţumire a SUA.
Regiunea este "încă plină de blocaje, de diviziune, de ingerinţe, de probleme de securitate şi, fără îndoială, Irakul, ţinând cont de ultimele decenii, este una dintre principalele victime ale acestei destabilizări regionale", a adăugat Macron.
"Regiunea are totul pentru a reuşi într-o agendă regională şi mondială, dar trebuie să depăşim împreună diviziunile de moment", a insistat el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2022, 20:12)
Declaratie interesanta a lui Macron,
practic zice ca modelul american nu
este bun ptr.Irak
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2022, 22:21)
Algeria poate depune marturie despre modelul francez.