Macron lansează consultări în vederea formării unui guvern

F.D.
Internaţional / 23 august

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Preşedintele Emmanuel Macron a lansat vineri consultări cu principalele forţe politice din Franţa, primind pentru început opoziţia de stânga, prima sa iniţiativă de a oferi în sfârşit ţării un guvern după pauza prilejuită de Jocurile Olimpice, relatează Agerpres.

Ziua de vineri se anunţă lungă şi tensionată pentru şeful statului francez, contestat chiar şi în propria tabără după ce a decis singur sau aproape singur, a doua zi după rezultatele dezastruoase de la alegerile europene, să dizolve Adunarea Naţională şi să convoace alegeri legislative care i-au lipsit tabăra de o majoritate relativă.

Guvernul demisionar al premierului Gabriel Attal gestionează de 38 de zile afacerile curente ale Franţei, perioadă record după Al Doilea Război Mondial, în timp ce se apropie scadenţe bugetare cruciale.

În încercarea de a scoate ţara din impas, preşedintele Macron a început consultările în jurul orei 10:30 (08:30 GMT), primind la Palatul Elysee Noul Front Popular (NFP), o alianţă ad-hoc a forţelor de stânga (stânga radicală, socialişti, ecologişti şi comunişti), care a creat o surpriză obţinând 193 de deputaţi, departe însă de majoritatea absolută (289 de mandate).

La sosirea sa la Palatul Elysee, candidata NFP la funcţia de prim-ministru, Lucie Castets, înalt funcţionar public, a dat asigurări că aduce o "soluţie de stabilitate" pentru ţară. "Am venit să îi reamintim preşedintelui importanţa respectării rezultatelor alegerilor şi a scoaterii ţării din paralizia în care este cufundată", a declarat Castets.

Preşedintele Franţei se va întâlni la oral locală 13.00 cu liderii taberei sale, care are 166 de deputaţi, apoi cu cei ai dreptei republicane.

Alte două grupuri minoritare vor încheia ziua consultărilor, urmând ca noi discuţii să aibă loc luni cu formaţiunea de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN) şi aliaţii săi (142 de deputaţi), singurii care exclud o coaliţie şi se pregătesc pentru următoarele alegeri, în special pentru scrutinul prezidenţial din 2027.

Aceste consultări urmăresc "să afle în ce condiţii" forţele politice pot defini o "majoritate largă", a explicat joi Palatul Elysee, dând asigurări că preşedintele este "garantul instituţiilor".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb