MAE a depus proiectul de lege privind votul prin corespondenţă la Guvern

Ziarul BURSA #Politică / 30 iunie 2011

Proiectul MAE privind legea votului prin corespondenţă a fost depus la Guvern pentru aprobare, a anunţat, ieri, Doris Mircea, director de comunicare al ministerului, exprimând speranţa că acesta va fi adoptat de Parlament în toamnă.

"Proiectul de lege are toate avizele interinstituţionale, a fost depus la Guvern şi urmează să fie supus aprobării Executivului", a explicat oficialul MAE, citat de Mediafax.

Doris Mircea a adăugat că Mi-nisterul Afacerilor Externe speră ca proiectul de lege să poată fi adoptat în sesiunea parlamentară din toamnă.

Deputatul PDL William Brânză i-a propus ministrului Baconschi contopirea proiectului MAE privind legea votului prin corespondenţă cu varianta de proiect iniţată de el şi Raluca Turcan, aflată deja la Cameră, parlamentarul cerând în acest scop MAE să urgenteze trimiterea documentului la Parlament.

"I-am cerut ministrului Teodor Baconschi urgentarea de către MAE a trimiterii proiectului de lege privind votul prin corespondenţă la Parlament. Mai există un proiect de lege iniţiat de mine şi de doamna Raluca Turcan, care a trecut tacit la Senat, iar acum se află la Cameră. Eu i-am propus ministrului comasarea celor două legi", a declarat, la 22 iunie, William Brânză, deputatul PDL, precizând că subiectul a fost abordat la o întrevedere cu ministrul de Externe, la care au luat parte toţi parlamentarii de diaspora, cu excepţia liberalului Raymond Luca.

Senatul a adoptat tacit, în 9 mai, o propunere legislativă privind introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate, senatorii nereuşind să îşi exercite votul asupra proiectului în termenul regulamentar.

Comisia juridică a Senatului propusese senatorilor respingerea iniţiativei legislative, având în vedere punctul de vedere al Guvernului, care a anunţat că lucrează în prezent la un proiect de lege care are acelaşi obiect de reglementare.

Potrivit proiectului, cetăţenii români cu drept de vot cu domiciliu în străinătate în momentul unei consultări electorale ar urma să poată opta pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă.

Actul normativ are ca iniţiatori un grup de senatori şi deputaţi PDL, printre care şi Mircea Andrei, Petru Başa, Vasile Blaga, Orest Onofrei, Cristian Rădulescu, Sulfina Barbu, Cornel Ştirbeţ şi Raluca Turcan.

Iniţiativa legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb