MAE: Conducerea ministerului a discutat cu ambasadorul Norvegiei despre cazul Bodnariu

S.A.
Miscellanea / 8 ianuarie 2016

Conducerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a avut astăzi o nouă discuţie cu ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Tove Bruvik Westberg, în cadrul căreia ambele părţi au reiterat importanţa unei cooperări susţinute în cazul familiei Bodnariu, se arată într-un comunicat de presă trimis redacţiei.

Potrivit sursei citate, întâlnirea urmează unor demersuri susţinute întreprinse anterior de MAE, inclusiv unor corespondenţe şi discuţii la nivelul conducerii ministerelor afacerilor externe din cele două ţări.

"MAE, prin misiunea diplomatică de la Oslo, a acţionat în sensul materializării iniţiativei de organizare a unei vizite la nivel parlamentar în Regatul Norvegiei. Este de aşteptat ca această vizită să aibă loc în perioada imediat următoare. La rândul său, ambasadorul României în Regatul Norvegiei va avea o discuţie cu reprezentanţii Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale la 13 ianuarie 2016", se arată în comunicat.

Ambasada României la Oslo menţine constant legătura cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia.

"Atât familia Bodnariu, avocatul acesteia, cât şi Ambasada Norvegiei la Bucureşti au insistat asupra respectării principiului confidenţialităţii, ca principiu de bază al derulării unor astfel de cazuri", precizează MAE.

La solicitarea MAE, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părţii norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România.

"Întreaga documentaţie pusă la dispoziţie de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgenţă, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităţilor norvegiene relevante, precum şi avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanţelor locale", se mai arată în comunicat.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiance Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb