Ministerul Afacerilor Externe salută anunţul organizatorilor Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC) privind organizarea unei sesiuni a Reuniunii Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting), format restrâns, la nivel înalt, al MSC, la Bucureşti, la finalul lunii noiembrie 2022, informează news.ro.
Evenimentul va avea loc înaintea reuniunii miniştrilor de externe din statele membre NATO găzduită pentru prima dată de către România, în perioada 29-30 noiembrie 2022.
Potrivit MAE; decizia Conferinţei de Securitate de la Munchen ca România să găzduiască Reuniunea Liderilor de la Munchen reconfirmă profilul diplomatic activ al ţării noastre la nivel internaţional pe dimensiunea de securitate şi rolul pe care ţara noastră îl joacă la nivel regional, european şi transatlantic, inclusiv în contextul războiului ilegal purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
"Această decizie vine în continuarea convorbirii purtate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu cu vicepreşedintele şi Chief Executive Officer al Conferinţei de Securitate de la Munchen, dr. Benedikt Franke, la 4 mai 2022, când au fost discutate perspectivele concrete de cooperare a autorităţilor române cu MSC pentru organizarea reuniunii din noiembrie", se arată în comunicat.
Totodată, organizarea evenimentului înaintea reuniunii miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, care va avea un rol substanţial în implementarea deciziilor care vor fi fost luate la Summitul NATO de la Madrid din iunie, va oferi, la Bucureşti, o platformă de dezbateri deosebit de utile, inclusiv din perspectiva aplicării Noului Concept Strategic al NATO şi a continuării adaptării posturii de descurajare şi apărare a Alianţei.
MAE afirmă că Reuniunea Liderilor de la Munchen va reuni lideri de nivel înalt, alţi actuali şi foşti oficiali, experţi şi analişti, pentru a aborda subiecte de interes major pentru securitatea regională, europeană şi euroatlantică. Reuniunea va avea o relevanţă deosebită, mai ales în actualul context de securitate afectat de războiul ilegal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.
Cea mai recentă ediţie a Reuniunii Liderilor de la Munchen din acest an a avut loc, în perioada 9-11 mai 2022, la Washington DC, în Statele Unite ale Americii.
Conferinţa de Securitate de la Munchen este un eveniment anual de nivel înalt, axat pe politici de securitate internaţională. Iniţiată în 1963, Conferinţa a devenit în ultimele decenii cel mai important forum independent pentru dezbaterea şi schimbul de vederi între decidenţii de cel mai înalt nivel, personalităţi de prim-rang în domeniul relaţiilor internaţionale şi al afacerilor globale, respectiv din cercurile academice.
Nu numai numărul foarte mare al participanţilor de rang înalt, ci şi subiectele abordate au transformat Conferinţa într-un moment de referinţă la nivel mondial. De asemenea, în fiecare an, reuniunea oferă o platformă importantă pentru liderii europeni de relaţionare cu reprezentanţi de nivel din Statele Unite ale Americii, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu.
Reuniunea Liderilor de la Munchen este un eveniment care are loc din anul 2009, cu una sau două sesiuni pe an.