MAE şi MIE, se luptă pentru afacerile europene

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Politică / 22 aprilie 2005

O dată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană (UE), Ministerul Integrării Europene (MIE) va rămîne fără atribuţii. Pe de altă parte, afacerile externe vor deveni oarecum interne, ceea ce înseamnă că Ministerul dedicat coordonării acestora, adică cel al Afacerilor Externe (MAE) va rămîne fără obiect de activitate. Totuşi ar trebui să existe o entitate care să monitorizeze şi să coordoneze programele şi strategiile europene ale statului român.

În acest sens, ministrul integrării europene, Ene Dinga, a spus că în perioada care urmează va gîndi o reconfigurare a funcţiilor şi rolului care-i revin MIE. Domnia sa este de părere că noul Minister ar trebui să se numească Ministerul Afacerilor Europene şi Dezvoltării, şi că acesta va avea funcţia de coordonare a poziţiei ţării noastre în ceea ce priveşte piaţa internă şi raportarea la UE, în domeniul adoptării noului aquis, dar şi în domeniul diverselor dezbateri şi strategii europene. Ministrul Dinga a adăugat, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor fi dezvoltate noi departamente şi vor fi elaborate lucrări care nu au existat pînă acum, în vederea contribuţiei noului minister la "adîncirea constituţională la nivelul UE." "MIE va avea propuneri şi observaţii în legătură cu dezvoltările instituţionale viitoare din UE. De asemenea, vom avea şi o activitate prin care România va aduce Uniunii valoare adăugată şi nu probleme", a adăugat Ene Dinga. Întrebat de ziarişti cum vede faptul că şi MAE are o iniţiativă în acest sens şi care ar fi rezolvarea situaţiei, domnia sa şi-a exprimat credinţa că este vorba doar de "orgolii interinstituţionale" şi că există "anumite inerţii" la nivelul celor două instituţii, afirmînd că ele ar trebui să se lase conduse de criteriul eficacităţii. Ministrul integrării a explicat că toată expertiza pe problemele integrării se află la MIE şi că ar fi ineficient ca noua instituţie să se formeze în altă parte: "Ar trebui să se informeze cei de la MAE tot aici." În opinia sa, MAE se va ocupa de politica externă din UE, astfel că "cel mai indicat sediu instituţional al coordonării de promovare a poziţiilor comune ale României privind piaţa internă şi poziţia noastră la instituţiile europene este la un minister dis-tinct."

În ceea ce priveşte punctul de vedere al MAE cu privire la acest subiect, surse din cadrul instituţiei ne-au spus că pentru moment nu au nici un fel de comentariu. Concluzia lui Ene Dinga a fost că premierul "va trebui să decidă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb