MagazinulDeCase.ro a realizat un studiu bazat pe cele mai scumpe şi pe cele mai ieftine locuinţe care s-au vândut de pe site în perioada iunie-august 2010, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
În ceea ce priveşte garsonierele, cea mai ieftină garsonieră vândută de pe MagazinulDeCase.ro se află în Titan, având o suprafaţă de 25 mp. Aceasta s-a vândut la începutul lunii august la un preţ de 25.000 euro. La polul opus, se află o garsonieră de 34 mp din zona Cotroceni, care s-a vândut la începutul lunii iulie, mobilată şi utilată la preţul de 63.000 euro.
Pe segmentul apartamentelor cu 2 camere, cel mai ieftin apartament vândut de pe MagazinulDeCase.ro a avut un preţ de tranzacţionare de 40.000 de euro. Acesta este situat în Pantelimon, are o suprafaţă de 40 mp şi s-a vândut semimobilat. Cel mai scump apartament s-a vândut la sfârşitul lunii august, la un preţ de 120.000 euro. Imobilul este poziţionat în zona Dorobanţi şi are ca suprafaţă 57 mp. Acesta s-a vândut nemobilat.
Pe segmentul apartamentelor cu 3 camere, cel mai ieftin apartament s-a vândut la preţul de 59.000 euro, în data de 9 august 2010. Acesta este poziţionat în Theodor Pallady, are o suprafaţă de 72 mp şi s-a vândut nemobilat. În ceea ce priveşte cel mai scump apartament cu 3 camere, acesta s-a vândut la sfârşitul lunii august la un preţ de 130.000 euro. Acesta are o suprafaţă de 80 mp, este situat în zona Unirii şi s-a vândut complet mobilat şi utilat.