MAGIE LA COTROCENI Preşedintele Iohannis s-a consultat cu spiritul lui "Zmenta"

Uimitor, Mihai Zmenta nu a fost convocat la consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu "societatea civilă", dar "spiritul" său a fost reprezentat.

Pentru cine nu ştie, Zmenta este un videoblogger, idol al fetiţelor de 13-14 ani, putând fi considerat unul dintre liderii de opinie ai revoltei "generaţiei Facebook", după numărul de zeci de mii de like-uri şi distribuiri ale postărilor sale.

La scurt timp după tragedia de la Colectiv, şi-a invitat fanii la distracţie, să îi urmărească video-urile online, spunând că "viaţa merge înainte", conform arhiblog.ro.

Ulterior, Zmenta nu a ratat oportunitatea să se transforme în "revoluţionar", postând fotografii de la proteste şi îndemnuri la revoltă.

Probabil, pentru că aşa este "cool".

Unii dintre cei prezenţi la consultările cu preşedintele sunt echivalenţi ai lui Zmenta, contribuind la capcana întinsă "străzii", prin convocarea "reprezentanţilor" săi la discuţii, ca şi cum preşedintele numai aşa ar putea afla ce vor manifestanţii care au blocat, săptămâna trecută, centrul Bucureştiului, seară de seară. Ca şi cum preşedintele nu ar avea televizor.

Ca şi cum preşedintele nu ar avea Facebook.

Ca şi cum preşedintele nu ar avea la dispoziţie un întreg aparat de consultanţă care să îi spună ce vrea poporul.

În definitiv, se poate, nu este primul nostru preşedinte autist.

Cel puţin, acest preşedinte nu a chemat minerii "să ne termine".

Dar, dacă preşedintele Iohannis nu ştie ce vrem, atunci nu are nici un rost să ne întrebe pe noi ce vrem.

Nici noi nu ştim.

Nu suntem grevişti să cerem mărirea salariilor.

Suntem revoltaţi, suntem nemulţumiţi.

De ce?!

Tragedia de la "Colectiv" (de altfel, un accident) a făcut nemulţumirea să dea în foc.

Mă întrebi pe mine?

De ce, n-ai văzut c-a luat foc clubul?!

Cine este preşedintele: eu, manifestant, sau mătăluţă, Iohannis?

Când mă duc la doctor, îi spun că mă doare, îi spun unde, dar diagnosticul îl pune el şi tot el dă tratamentul.

Ce mă doare şi unde, am strigat în stradă.

Ce mai vrei, domnule Iohannis?!

Să aleg între gripă şi leucemie?!

Dacă preşedintele e autist, atunci n-are decât să comande un studiu, să ne studieze ca pe melci, să priceapă cauza şi să preseze pentru adoptarea măsurilor potrivite.

Bolnavul nu încuviinţează diagnosticul şi are prea puţin cuvânt în privinţa tratamentului; el se simte rău în continuare sau se face bine.

Este o deosebire: faptul că protestele s-ar putea diminua ca amploare şi intensitate, până la dispariţie, nu înseamnă neapărat că Iohannis şi ai lui vor fi găsit remediul, ci este foarte probabil ca protestatarii să-şi piardă suflul.

Aşa cum mortul nu a devenit brusc sănătos, când nu mai geme.

Cu siguranţă, o parte dintre cei care au acceptat invitaţia preşedintelui au mers la Cotroceni din spirit civic, din respect faţă de valorile democratice şi la presiunea apropiaţilor care îi propuseseră.

Mulţi dintre ei au declarat sincer că ei nu reprezintă "strada" (ideea de "reprezentant" al unui protest de masă spontan este o aberaţie) şi că l-au invitat pe preşedinte la proteste, ceea ce Klaus Iohannis a declarat că va face (altă aberaţie), fără să anunţe când.

Din păcate, în timpul foarte scurt (unii au relatat că au trebuit să răspundă invitaţiei pe loc şi să se prezinte la Cotroceni, într-o oră), mulţi nu şi-au dat seama că merg să legitimeze o consultare "capcană".

Mulţi dintre cei prezenţi la întâlnirea de la Cotroceni au spus că i-au cerut preşedintelui să menţioneze care au fost criteriile după care au fost selectaţi şi au solicitat ca presa să fie prezentă la şedinţă.

Răspunsurile au fost că selecţia a fost făcută printr-o procedură de urgenţă, iar protocolul nu permite accesul presei, conform relatărilor participanţilor.

Între cei convocaţi la Cotroceni, a figurat şi Liviu Mihaiu, Guvernatorul lui Sorin Ovidiu Vîntu asupra Deltei Dunării.

Poate că, totuşi, Zmenta ar fi fost mai potrivit, pentru că aflându-se la începuturile oportunismului, poate fi apreciat ca fiind mai ingenuu.

Dar, mă rog, deşi ne aflăm în "România lucrului bine făcut", selecţia a fost făcută printr-o procedură de urgenţă... şi în definitiv, desigur, nimic din ceea ce s-a petrecut acolo nu are nici o importanţă.