MAI: Aproximativ 800 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore

D.T.
Miscellanea / 12 martie 2023

MAI: Aproximativ 800 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore

Aproximativ 800 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti, în ultimele 24 de ore, dintre care 134 pentru consum de alcool şi 12 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, a informat, astăzi, Ministerul Afacerilor Interne, potrivit Agerpres.

"La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 825 de posibile infracţiuni, peste 18% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri (sâmbătă - n.r.) , s-au dispus măsuri preventive pentru 32 de persoane", se precizează în sursă.

De asemenea, arată sursa citată, au fost prinşi în flagrant 167 de autori de infracţiuni care au săvârşit 176 de fapte penale, şi au fost depistate 13 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

"Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliţie au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Au reţinut 796 de permise de conducere (dintre care 134 pentru consum de alcool şi 12 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise) şi au retras 393 de certificate de înmatriculare", menţionează MAI.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 12.980 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei.

Tot ieri, pompierii au desfăşurat 22 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate două obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 81 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 31.900 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.161 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 80 pentru stingerea de incendii şi 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane, se precizează în sursă.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră, iar de la începerea conflictului din Ucraina, 4.401 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România, mai informează MAI.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 49,4%, a menţionat MAI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb