"Euroweb Romania" anunţă scăderea fluctuaţiei de personal cu 37 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007. Rezultatul se datorează politicii de resurse umane adoptate de companie, politică bazată pe transparenţă faţă de angajaţi, investiţii în personal şi crearea unui mediu de lucru cât mai atractiv.
"Politica de resurse umane a Euroweb Romania s-a adaptat clientului nostru principal - angajatul", declară Raluca Neculae, directorul de resurse umane al companiei. "Suntem o companie tânără, în care media de vârstă este de 29 de ani. Pentru crearea unui nivel de satisfacţie cât mai ridicat în rândul publicului nostru intern, am luat în consideraţie profilul angajatului Euroweb şi nevoile specifice fiecărei categorii. Angajatul Euroweb este în general tânăr, pasionat de noua tehnologie, dornic să înveţe, să se dezvolte, interesat de rezultate pe termen scurt şi mediu şi, desigur, de recompense pe măsura realizărilor".
Plecând de la nevoile angajaţilor, acţiunile de resurse umane s-au îndreptat în 2008 către construirea unor planuri de cariera care să le ofere acestora perspective de dezvoltare în cadrul companiei. Astfel, 20% dintre poziţiile disponibile în companie pe parcursul anului 2008 au fost ocupate prin recrutare internă, respectiv promovare şi transfer.
Dezvoltarea carierei angajaţilor a plecat pe de o parte de la interesul lor exprimat în cadrul interviurilor de evaluare, precum şi de la nevoile companiei. Astfel, pentru a putea ajunge la un punct comun, s-au investit resurse importante în dezvoltarea angajaţilor, bugetul anual de training crescând cu 300% faţă de 2007. În plus, echipa managerială a urmat o serie de sesiuni de training în cadrul unui program integrat şi interactiv menit să dezvolte abilităţile manageriale ale participanţilor.
Principalul obiectiv al departamentului de resurse umane este transparenţa regăsită în toate acţiunile departamentului, de la stabilirea nivelului salarial şi de beneficii, la informarea eficientă a angajaţilor cu privire la schimbările din companie.
"Programul implementat în 2008 s-a bucurat de rezultate pozitive, astfel încât gradul de satisfacţie a angajaţilor Euroweb a crescut în 2008 cu 20% faţă de 2007. Acesta este motivul pentru care vom continua aceeaşi politică de resurse umane şi în 2009", adaugă Raluca Neculae.
"Euroweb Romania" este unul dintre jucătorii importanţi ai pieţei de telecomunicaţii din România. Începând cu anul 2005, acţionarul principal al Euroweb Romania S.A. este Invitel Rt. Compania Invitel Rt. face parte din grupul Hungarian Telephone and Cable Corp., grup care deţine cea mai mare infrastructură alternativă proprie din Sud-Estul Europei. HTCC reuneşte brand-urile Invitel, Memorex AG şi Euroweb. Hungarian Telephone and Cable Corp. este cotată la bursa americană - American Stock Exchange - sub indicativul HTC.
Deschizător de drumuri în industria telecomunicaţiilor din România, Euroweb Romania este membru fondator al A.N.I.S.P. (Asociatia Naţională a Internet Service Provider-ilor) şi iniţiator al proiectului RoNIX (Romanian Network for Internet eXchange).
Compania şi-a focalizat activitatea pe furnizarea de soluţii de comunicaţii IP şi Internet destinate segmentului de afaceri, precum şi pe integrarea strategică a serviciilor complementare acestora, ca de exemplu VoIP şi video-telefonie.
"Euroweb Romania" deţine certificarile ISO 9001 şi ISO 14001 pentru managementul sistemelor de calitate şi mediu.