English
De aproape o lună, Federal Reserve a început testarea unui nou instrument de politică monetară, al cărui scop este obţinerea unui control mai bun al dobânzilor pe termen scurt.
Denumirea oficială a operaţiunii este "facilitate reverse repo overnight cu alocare integrală la rată fixă", iar aceasta va permite instituţiilor financiare bancare şi nebancare, precum şi fondurilor de piaţă monetară să împrumute Fed-ului cantităţi nelimitate de numerar, în schimbul acceptării obligaţiunilor guvernamentale drept garanţie.
Într-un articol recent de la Bloomberg se arată că "facilitatea este ultima inovaţie din partea unei bănci centrale care a intrat, la o scară fără precedent, pe pieţele creditului din SUA de la declanşarea crizei în 2007".
Dacă aceasta este inovaţie, oare cum ar trebui numite inventarea scrisului, a calculatorului electronic sau descoperirea energiei atomice?
În faţa semnelor de întrebare care au apărut pe pieţe, William Dudley, preşedintele Federal Reserve Bank of New York, s-a simţit dator să explice că "testarea facilităţii nu trebuie interpretată ca un proces de evaluare a căilor de ieşire din programul de relaxare cantitativă" şi nici ca "indicator al politicilor viitoare". Conform declaraţiilor lui Dudley, scopul noii facilităţi este "îmbunătăţirea controlului Federal Reserve asupra dobânzilor pe termen scurt prin stabilirea unui prag minim al dobânzilor de pe piaţa monetară", chiar şi în condiţiile unor valori record ale bilanţului băncii centrale din Statele Unite.
În cadrul unui discurs la Fordham University din New York, William Dudley a precizat că Fed-ul va atrage numerar de la contrapartide la rate fixe în schimbul unor garanţii reprezentate de titlurile financiare din portofoliul băncii centrale, iar operaţiunea poate fi privită ca un "împrumut garantat acordat overnight băncii centrale".
Cu toate asigurările date de preşedintele FRBNY, rămâne totuşi o întrebare: De ce trebuie Fed-ul să împrumute numerar când controlează tiparniţa, în afara motivului evident de căutare frenetică a unei ieşiri din programul de relaxare cantitativă, ieşire care să nu conducă la prăbuşirea pieţelor?
Răspunsul îl oferă Manmohan Singh, economist la Fondul Monetar Internaţional. Acesta a studiat condiţiile de pe pieţe generate de restrângerea severă a volumului şi calităţii garanţiilor utilizate în cadrul operaţiunilor repo de către instituţiile financiare bancare şi nebancare. "Când utilizarea colateralului scade, scade şi intermedierea financiară, cu efecte similare unei creşteri a dobânzilor pe piaţa interbancară", scrie Singh în studiul intitulat "Collateral and Monetary Policy" (n.a. IMF Working Paper 13/186).
Economistul de la FMI a constatat că "anumite bănci centrale au devenit jucători majori pe pieţele garanţiilor" şi face analogia cu un arc tensionat: "cu cât este mai mare relaxarea monetară, cu atât este mai mare impactul băncilor centrale asupra pieţei garanţiilor şi a ratei repo asociate". În opinia lui Manmohan Singh, "această situaţie poate avea implicaţii asupra politicii monetare şi a stabilităţii financiare, deoarece rata repo este fundamentală pentru peisajul financiar".
Noţiunea de bază în acest context este reipotecarea, definită în Investopedia ca "practică a băncilor şi brokerilor de a utiliza, pentru propriile scopuri, a activelor plasate în custodie de către clienţi pentru garantarea împrumuturilor". Clienţii care permit reipotecarea sunt recompensaţi, de obicei, prin comisioane mai reduse sau costuri mai scăzute ale împrumuturilor.
De la declanşarea crizei, condiţiile de pe pieţele financiare au stimulat crearea unor "lanţuri de garanţii" care aproape ca nu mai permit să se stabilească exact cine este proprietarul garanţiei originale. Mai mult, băncile centrale, în cadrul programelor de relaxare monetară, au achiziţionat active considerate sigure prin noi emisiuni monetare. Astfel, piaţa a ajuns într-un punct de criză, generat de lipsa activelor care pot fi utilizate de instituţiile financiare bancare şi nebancare în operaţiunile repo.
Peter Stella, director al firmei de consultanţă Stellar Consulting LLC şi fost director al Diviziei Monetare din cadrul FMI, a analizat, recent, implicaţiile restricţionării politicii monetare asupra "lanţurilor de garanţii". Într-un articol publicat pe site-ul VoxEU la sfârşitul lunii trecute (n.a. "Exit-path implications for collateral chains", 20 septembrie 2013), Stella arată că achiziţionarea pe scară largă a activelor financiare de către Fed a condus la "schimbarea semnificativă a compoziţiei activelor disponibile pe piaţă". Schimbarea constă în "scăderea cu trilioane a garanţiilor lichide cu rating cel puţin AA+", care s-au "refugiat" în bilanţul Federal Reserve, în timp ce "activele disponibile numai pentru tranzacţiile interbancare au crescut cu trilioane".
Prin noua sa inovaţie, Federal Reserve încearcă acum, prin "eliberarea" colateralului, să estompeze efectele inovaţiilor anterioare, care s-au acumulat exponenţial în ultimii ani şi ameninţă cu prăbuşirea întregii scheme Ponzi cunoscută sub numele de sistem monetar global.
Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, oare mai ştiu "investitorii" unde se află şi ce fac "garanţiile" lor?
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
