Asociaţia MaiMultVerde şi Raiffeisen Bank derulează, în prezent, un proiect prin care vor fi amenajate spaţii verzi şi de joacă în oraşele Ploieşti, Alexandria, Călăraşi, Galaţi şi Focşani. Prin această iniţiativă, terenuri cu o suprafaţă de aproximativ 500 metri pătraţi, situate în cartiere rezidenţiale, vor fi amenajate pentru ca locuitorii să beneficieze de o zonă verde pentru relaxare şi joacă, informează un comunicat remis redacţiei.
"Ne confruntăm cu o scădere drastică a suprafeţei spaţiilor verzi în România, unele comunităţi fiind grav afectate din această cauză, şi e foarte important ca orice soluţie de transformare a spaţiilor virane în spaţii verzi să fie pusă în practică şi sprijinită. Am găsit cele mai bune soluţii peisagistice, am lucrat cu specialişti, am folosit materiale ecologice, iar în curând veţi vedea rezultatul durabil al acestui proeict care va îmbunătăţi calitatea vieţii locuitorilor din aceste oraşe", a declarat Doru Mitarana, director Asociaţia MaiMultVerde.
"Resursele pe care organizaţia noastră le consumă au un impact asupra mediului. Una dintre resursele cele mai utilizate de către noi ca şi organizaţie sunt combustibilii necesari transportului. Pentru că ne desfăşurăm activitatea în mediul urban credem că este de datoria noastră să facem locul în care trăim unul mai curat, mai sănătos. Din acest motiv am ales să amenajăm spaţii verzi de joacă în acele zone de blocuri unde betonul este dominant, iar aerul curat o raritate", a declarat Corina Vasile, Director Comunicare şi Relaţii Publice, Raiffeisen Bank.