Maimuţa lui Vîntu a ieşit din cuşcă

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 22 octombrie 2010

Maimuţa lui Vîntu a ieşit din cuşcă

Mama FNI, Ioana Maria Vlas, a mai dat încă o mostră de incoerenţă, declarând joi, la o zi de la ieşirea din Penitenciarul Târgşor, pe de o parte, că se simte vinovată pentru faptul că a fost obligată să mintă, iar pe de altă parte, că se simte "izbăvită de vinovăţie".

Nu ştim la ce se referă când spune că ar fi fost "obligată" să mintă.

Cu ani în urmă, declarase că a fost "maimuţa lui Vîntu".

Da, maimuţele pot fi dresate, adică obligate să facă sau să nu facă ceva.

Dar nu se simt vinovate şi cu atât mai puţin, după ce au făcut şase ani de puşcărie, să se simtă izbăvite (Vlas a fost eliberată cu aproape trei ani înaintea scadenţei din sentinţa care o condamna la un deceniu de recluziune).

Vlas a dat şi o declaraţie concepută să fie "funny": "Îmi doresc o casă cu stuf, lângă o baltă (pentru că îmi place să pescuiesc) şi un măgar... gri metalizat."

Bine.

Cu ce bani?

Totuşi, vizibila inconsistenţă "a mamei FNI" nu înseamnă să nu îi luăm în seamă mărturia despre presupusele crime ale lui Sorin Ovidiu Vîntu, fostul ei şef de la "SOV-Invest FNI", pe care, acum, nu-l mai adoră.

Să urmărim, în rezumat, ceea ce a declarat ea, ieri, la televiziune.

Florian Goldstein

Ioana Maria Vlas spune că a fugit din ţară de frică.

"Dacă eu spuneam retrageţi-vă banii, nu sunt convinsă că aş fi trăit a doua zi", a declarat, ieri, Vlas, la Antena 3. "Am sperat că se poate şi altfel. Ştiind câte poate domnul Vîntu, mi-a fost frică de el. Nu mai puteam să suport stresul. Mi-a fost teamă, de aceea am plecat. Atunci când FNI a intrat în colaps, au dispărut din sediul SOV Invest două camioane de documente cu ajutorul poliţiei", a mai adăugat "mama FNI".

Ioana Maria Vlas a mai spus că se îndoieşte că Nicolae Popa va ajunge în România: "Domnul Irinel Păun a spus că mărturia mea şi a altora nu valorează nimic, pentru că semnătura lui Vîntu nu apare nicăieri. Mă îndoiesc că Popa va ajunge în România, fiindcă banii lui Vîntu valorează foarte mult într-o ţară ca cea în care se află Nicolae Popa".

Am 28 de milioane pensie

Am 28 de milioane pensie şi, toată câtă e, se duce într-un fond care e blocat, a mai precizat Vlas.

"Nu am avut niciun fel de legătură cu furtul de la FNI. Domnul Popa căra banii cu sacii şi îi ducea la Gelsor, şi nu numai. Vîntu mi-a spus: Şefa, te rog să stai puţin afară, că între timp eu rezolv totul şi îţi albesc numele", potrivit lui Vlas.

"Dacă aş fi fost mama FNI, acesta nu ar fi căzut"

Ioana Maria Vlas este de părere că România de azi este într-un hal fără de hal: "Pe mine mă şochează când văd atâta mizerie şi suferinţă. Nu ştiu cine trăieşte mai bine. Cei de-afară sau cei din puşcărie".

Vlas a mai spus că dacă ar fi fost mama FNI, acesta nu ar fi căzut: "Nu am fost mâna dreaptă a lui Sorin Ovidiu Vîntu. Am intrat în administrarea acestui fond ştiind ce este în el".

"SOV a facut să intre 3000 de miliarde în FNI. Cum au intrat aşa au şi plecat"

Ioana Vlas a mai spus: "În 99, în decembrie, după o ceartă monumentală cu SOV, am plecat cu demisie. Cu garanţia CEC şi cu < Dormi liniştit >, SOV a făcut să intre 3000 de miliarde în FNI. Cum au intrat aşa au şi plecat".

Ea a precizat: "Eu ştiind ce este în acel fond pentru că ordonasem un control la SOV Invest şi FNI, în momentul în care a venit SOV la mine a spus că eu trebuie să fiu preşedintele SOV Invest". Dacă banii n-ar fi fost luaţi din FNI s-ar fi putut fructifica, există şansa să se acopere în timp imensul gol. Acest lucru am vrut să-l fac.

"Domnul Vîntu nu m-a căutat după întoarcerea mea în ţară"

Ioana Vlas a mai declarat că îi pare profund de rău pentru acei oameni (n.r. păgubiţii FNI). Ea a mai precizat că nu a fost căutată de Vîntu după întoarcerea în ţară. În final, Maria Vlas a spus că le doreşte păgubiţilor să îşi recupereze banii.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Deci e oficial. Bursa face politica. As fi preferat sa nu, dar macar acum stim de ce parte a baricadei este. Maine poate gasiti ceva de Voiculescu. To asa, articol de prima pagina. Multe succesuri va doresc.

    1. E oficial, nu intelegi, nici tu, nimic.

      Dl Florian Goldstein face politica pe care o considera utila pentru cititorii Bursei on-line. Echidistanta. Cu o introducere in tema si prezentarea faptelor. Fiind vorba de istorie,fiecare cititor isi completeaza cantitatea de informatie pentru a-si creea o imagine corecta si complata despre FNI.Ma intreb, in cati ani vom avea o imagine completa privind jaful postdecembrist, facut de gastile rosii ,galbene si portocalii ,izvorite din defunctul FSN, asupra Romaniei?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb