MAJORARE DE CAPITAL: NEPI vrea să ramburseze credite şi să facă achiziţii

V.B.
Companii #Imobiliare / 11 august 2014

Foto: Nepinvest.com

Foto: Nepinvest.com

Fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI) intenţionează să folosească jumătate din cei 100 milioane euro obţinuţi prin majorare de capital ca să ramburseze credite, urmând ca diferenţa să fie alocată pentru achiziţii, potrivit unui raport remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB), unde fondul menţionează că, în prezent, nu are angajamente ferme pentru achiziţii.

"Se presupune că încasările din oferta ABB vor fi folosite parţial pentru rambursarea împrumuturilor bancare scadente în următoarele 12 luni (50 milioane euro), diferenţa fiind destinată finanţării unor achiziţii profitabile (49,5 milioane euro). Totuşi, la această dată nu există angajamente ferme pentru destinaţia acestor fonduri, prin urmare nu există suficiente informaţii financiare despre potenţialele investiţii. Luând în calcul cele de mai sus, se presupune că 49,5 milioane euro vor fi păstrate în numerar şi echivalente de numerar", transmite raportul NEPI, în care sunt prezentate efectele financiare ale ofertei şi ipoteze privind folosirea fondurilor obţinute.

Săptămâna trecută, NEPI a atras 100 milioane euro prin vânzarea de acţiuni noi pe Bursa din Johannesburg, Africa de Sud. Suma atrasă este cu circa un sfert mai mare faţă de cele 80 milioane euro, cât viza iniţial compania.

La începutul săptămânii trecute, fondul anunţa că încasările aferente majorării de capital ar urma să fie folosite parţial pentru finanţarea unor proiecte de dezvoltare existente, precum şi pentru potenţiale oportunităţi de achiziţii şi dezvoltări.

Costurile aferente ofertei prin care s-a desfăşurat majorarea de capital sunt estimate de NEPI la 500.000 euro.

La finele primului semestru, datoriile NEPI depăşeau 283 milioane euro, conform raportului financiar al fondului, publicat la sfârşiutul lunii trecute.

NEPI este primul fond de investiţii imobiliare listat la BVB, pe segmentul de piaţă creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Fondul mai este listat la bursa de valori de la Londra (LSE), pe segmentul AIM.

Compania a atras, în noiembrie 2013, aprilie şi iunie 2014, prin majorări de capital, peste 140 milioane euro, bani folosiţi pentru finanţarea proiectelor.

În ţara noastră, NEPI are un portofoliu de active evaluate, la 30 iunie, la 1,2 miliarde euro, faţă de 700 milioane euro în perioada similară a anului trecut.

În primul semestru, profitul atribuibil acţionarilor a totalizat 30,3 milioane euro, cu 40% peste cel din perioada omoloagă a anului trecut (21,7 milioane euro).

În intervalul de referinţă, fondul a raportat venituri nete din chirii de peste 30 milioane euro, cu 60% mai mari decât cele din acelaşi interval al anului 2013. Datoriile NEPI depăşeau 283 milioane euro la 30 iunie 2014.

În prezent, NEPI gestionează în România Promenada Mall Brăila, Ploieşti Shopping City, Retail Park Auchan Piteşti, Deva Shopping Centre, Severin Shopping Center, precum şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview în Bucureşti şi City Business Centre Timişoara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb