MANIPULARE PRIN ROMPRES Cristian Pârvulescu susţine că nu a primit un răspuns coerent din partea BEC şi INS

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Miscellanea / 6 decembrie 2004

Conflictul dintre Asociaţia Pro Democraţia şi Biroul Electoral Central părea, potrivit Rompres, aproape soluţionat la sfîrşitul săptămînii trecute. Vineri după-amiază, agenţia de presă a publicat o ştire cu titlul: "Asociaţia Pro Democraţia a primit răspunsuri coerente din partea BEC şi INS". Titlul care ar trebui să fie, potrivit manualelor de jurnalism, esenţa materialului publicistic, ne-a surprins, deoarece cu doar două zile în urmă Cristian Pîrvulescu, preşedintele asociaţiei, declara că reprezentanţii Pro Democraţia nu o să mai participe la alegerile din turul doi, din cauza neregulilor sesizate la urne în 28 noiembrie. Mai mult decît atît, reprezentanţii Pro Democraţia au anunţat că nu sînt mulţumiţi de explicaţiile BEC cu privire la neregulile semnalate de Alianţa D.A., motiv pentru care au revenit cu un set de treisprezece întrebări la care aşteaptă încă răspuns.

În acest context, surprinderea noastră faţă de ştirea difuzată de Rompres a fost justificată. În puţin timp, textul a fost preluat de mai multe posturi de radio:

"Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, a declarat vineri că a primit răspunsuri coerente din partea Biroului Electoral Central şi a Institutului Naţional de Statistică în problemele ridicate de organizaţia neguvernamentală, afirmînd că observatorii APD sînt gata să reia supravegherea alegerilor numai în măsura în care va exista un minimă bunăvoinţă din partea guvernului în ceea ce priveşte modificarea cadrului legislativ".

Cristian Pârvulescu susţine însă o altă variantă: "Nu am primit nici un răspuns coerent din partea Biroului Electoral Central şi nici din partea Institutului Naţional de Statistică. Ceea ce a apărut pe agenţia de presă nu reprezintă altceva decît o manipulare."

În plus, Cristian Pârvulescu spune că nu ştie încă, dacă reprezentanţii ADA vor mai participa la alegerile prezidenţiale: "Am primit cereri explicite, prin care sîntem rugaţi să participăm, din partea Ambasadei Statelor Unite şi a delegaţiei Comisiei Europene însă noi aşteptăm încă un răspuns coerent din partea BEC. Adrian Năstase ne-a cerut, de asemenea, să participăm la turul doi de scrutin însă nu am dat nici un răspuns. Adrian Năstase se bîlbîie în acest moment."

Cristian Pârvulescu a continuat: "Am spus răspicat că nu vom participa la alegeri decît dacă se vor face modificări substanţiale la legislaţia electorală. Nu există încă suficiente argumente. Noi cerem în continuare observatori din comunitatea internaţională."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb