Mantaua lui Putin

Cine este Putin şi despre ce manta e vorba? Să o luăm de la clasici! Gogol, desigur!

"Aşadar, într-un departament oarecare îşi făcea slujba un funcţionar oarecare despre care nu s-ar fi putut spune că se deosebea cu ceva neobişnuit de alţii ca el. Era mic de statură, puţin ciupit de vărsat, cam roşcovan, arăta să fie cam scurt de vedere, cu un început de chelie la frunte, cu amîndoi obrajii brăzdaţi de zbîrcituri, iar culoarea feţei era, cum s-ar zice aceea de om cu trînji... Ce să-i faci! Vinovată e clima Petersburgului. Cît despre grad (se ştie că la noi, cînd vorbeşti despre un om, trebuie înainte de toate să spui ce grad are), omul nostru era ceea ce se numeşte..."! Nu, nu eternul consilier titular, ci căpitan, în drum spre colonel, KGB. Faptul că-l cheamă Putin şi nu Akaki Akakievici, după cum s-a văzut din caracterizarea introductivă şi după cum se va vedea din datele ulterioare de destin, nu schimbă nimic esenţial! Pentru personajul principal al întîmplării gogoliene, mantaua joacă rolul unui vehicul schimbător de destin. Aşa este în ceea ce îşi închipuie Akaki Akakievici că va fi viaţa lui, după ce va avea o manta nouă, pentru care trebuie să facă enorme sacrificii; aşa se va întîmpla şi în realitate, dar din cu totul şi cu totul alte motive decît cele imaginate de personaj; drept pentru care, cele două proiecţii în viitor vor fi atît de diferite, una de cealaltă, pe cît cercul de pătrat. Nu se potrivesc, cîtuşi de puţin!

Pentru omul care a declarat că dispariţia URSS a fost cea mai mare catastrofă geo-politică a secolului XX, nu e greu de ghicit ce manta, ce model, ce stofă şi ce cusătură i se potriveau. Proiectul politic şi de viaţă al lui Putin nu putea să aibă decît un singur nume: "Refacerea URSS". Pînă aici, lectura personajului a fost relativ simplă. Complicaţiile, divergenţele şi neînţelegerile au apărut în legătură cu conţinutul, cu substanţa lui. Sclavi ai universalei legi a "economiei de energie", chiar şi puţinii politicieni autentici ai Occidentului, nu mai vorbesc de liota de "ţîrcovnici" care a năpădit nobila îndeletnicire prin mai toate marile capitale, s-au grăbit cu lectura minimalistă. Adică, ce o să facă? O să schimbe imnul Rusiei, pentru a-l reîntrona pe cel al URSS! Aşa a şi făcut! O să reaşeze KGB-ul, oamenii şi instituţiile de care a depins tăria coloanei vertebrale a sistemului de oprimare sovietic, din nou, la locul obişnuit, pe soclul obişnuit, în aria de beneficii şi privilegii sociale, obişnuite! Aşa a şi făcut! Şi... mai departe? O să-şi inventeze un soi de cult al personalităţii şi o să facă tot felul de giumbuşlucuri megalomane, care să-i proiecteze imaginea în istorie, alături de cea a lui Lenin şi Stalin! Dacă ruşii nu ştiu mai bine, care este şi unde este binele lor... n-au decît! O să încerce, pe ici pe colo, dar nu chiar în părţile esenţiale, să bage beţe în roate americanilor şi să-i mai necăjească (mă rog, şantajeze) pe europeni cu "arma energetică". Las' că ştim şi noi să manevrăm pieţele de energie şi să-l mai băgăm cu capul la fund, din cînd în cînd....aşa, ca să nu uite cine-i şeful! Cînd Georgia a oficializat programul de aderare la NATO, Putin a făcut ceea ce nimeni nu credea că va face, vreodată. A intervenit direct, militar, pentru a pedepsi Georgia, din care a smuls fără ezitarea două componente teritoriale, declarate state independente, doar pînă a doua zi, cînd au cerut şi au obţinut instantaneu alipirea la Rusia! Cu Ucraina, desigur, e altă mîncare de peşte, au spus, doct, pe cele mai diferite voci, "specialiştii", kremlinologi de viţă nouă. Drept este că prima opţiune pentru a împiedica Ucraina să-şi croiască un destin politic european, la care-i dădea dreptul nu doar geografia, ori economia, ci şi opţiunea majorităţii unei generaţii de cetăţeni pentru care Rusia trebuia să fie şi să rămînă, trecutul de constrîngerile căruia vrei să te eliberezi, nu a fost cea militară. Cînd, însă, la Bucureşti, în 2008, integrarea Ucrainei în NATO depăşise stadiul de posibilitate şi se pregătea să devină certitudine, acelaşi Putin a spus clar şi răspicat, chiar dacă cu alte cuvinte. "Cu Ucraina, rămîne cum am zis noi: ori ne-o daţi întreagă, ori o luăm pe bucăţi!" "De dat, nu i-o dăm! Evident, nici noi nu ne mai grăbim să o integrăm, dar nici el nu are cum să o ia!" s-au pronunţat, încă o dată, marile "oracole" ale politicii occidentale. Aşa a şi fost, dar... numai pînă cînd, în mai puţin de o lună, Crimeea, din parte a teritoriului suveran al Ucrainei, a devenit parte a teritoriului suveran al Rusiei, în urma unei splendide operaţiuni de ocupare "democratică" a teritoriului şi instituţiilor regionale de către trupe fără insemne şi alte mijloace de identificare, desantate, însă, din Rusia. Desigur, situaţia a preocupat pe toată lumea... umblă vorba, chiar, că la Departamentul de Stat s-ar fi semnalat cîteva cazuri de insomnii cronice, post-traumatice! Ca represalii, Statele Unite au hotărît să pedepsească cîţiva "oligarhi" ai lui Putin şi să le mai scurteze "shopingurile" prin marile mall-uri din Londra, Paris, Washington şi Roma. N-au decît să se ducă la Dubai sau Singapore, să vedem dacă le dă mîna! Cum cineva trebuia să-l convingă pe "rătăcit" să se întoarcă pe calea cea dreaptă, i-a revenit doamnei Merkel misiunea să încarce nota telefonică a Cancelariei cu cîte două trei ore de convorbiri pe zi, cu Moscova, ca să afle de la sursă care este mersul operaţiunilor pe teren. De negociat, nu poate fi însă vorba, sub nici un cuvînt! Nu pentru cine ştie ce motiv complicat. Pur şi simplu: "Moscova nu este parte la conflict", au precizat oficialii purtători de cuvînt putinieni.

Ce-ar mai trebui, de ce-ar mai fi nevoie ca mantaua lui Putin să fie gata? Aţi ghicit! Unde s-a pomenit manta sovietică, fără ameninţare nucleară. De vreo trei ori în două zile, Putin a cerut tuturor celor care îi adresează cuvîntul, îl întreabă de vorbă, ori de sănătate, să ia aminte şi să nu uite că Rusia este o mare putere nucleară!!!! Nu e chiar o ameninţare, dar se potriveşte de minune cu croiala! Ce o să se întîmple mai departe eu nu ştiu să vă spun, pentru că nu mă pricep, neam, la "kremlinologie" şi alte farafastîcuri de politică internaţională. Ca iubitor de literatură, însă, pot să vă spun ce s-a ales de Akaki Akakievici, după ce a îmbrăcat mult rîvnita lui manta, cea nouă: l-au prins nişte haimanale pe maidan, într-o noapte, i-au tras o mamă de bătaie, soră cu moartea, şi i-au luat mantaua. A rămas omul şi făr-a veche şi făr-de-a nouă! A murit, curînd, mai mult de ciudă decît din cauza bătăii!