Marea Britanie: Fostul premier David Cameron revine în guvern ca ministru de externe

F.D.
Internaţional / 13 noiembrie 2023

Marea Britanie: Fostul premier David Cameron revine în guvern ca ministru de externe

Fostul premier britanic David Cameron a fost numit luni în funcţia de ministru de externe, o revenire pe cât de spectaculoasă, pe atât de neaşteptată pe scena politică a celui care a declanşat în 2016 referendumul cu privire la Brexit, relatează Reuters.

Cameron preia şefia diplomaţiei britanice după plecarea lui James Cleverly, desemnat de prim-ministrul Rishi Sunak să o înlocuiască la Ministerul de Interne pe Suella Braverman, demisă după ce formulase critici împotriva poliţiei.

Cooptarea lui Cameron se înscrie într-o remaniere guvernamentală mai largă prin care Partidul Conservator speră să se relanseze în perspectiva alegerilor legislative care vor avea loc cel târziu în ianuarie 2025.

David Cameron, în vârstă de 57 de ani, a fost şef al guvernului din 2010 până în 2016, când a demisionat în urma rezultatului referendumului la care britanicii au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

El îşi face o revenire neaşteptată pe scena politică britanică după şapte ani pe care i-a petrecut scriindu-şi memoriile şi implicându-se în afaceri, inclusiv în compania financiară Greensill Capital, care a intrat în insolvenţă între timp.

Scandalul care a însoţit prăbuşirea Greensill a alimentat întrebări cu privire la măsura în care foşti lideri politici îşi pot folosi statutul pentru a influenţa politici guvernamentale, după ce Cameron a contactat în mod repetat miniştri în funcţie în 2020 pentru a face lobby pentru această firmă.

Biroul lui Sunak a informat luni că regele Charles al III-lea a aprobat ca lui David Cameron să i se acorde un loc în Camera Lorzilor, ceea ce îi permite să revină în guvern deşi nu mai este membru ales în parlament.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb