Marea Britanie şi-a asigurat în total 340 de milioane de doze de vaccin

G.U.
Miscellanea / 14 august 2020

Marea Britanie şi-a asigurat în total 340 de milioane de doze de vaccin

Guvernul britanic şi-a asigurat în total 340 de milioane de doze de vaccin contra COVID-19 după ce a anunţat astăzi acorduri cu laboratoarele americane Johnson & Johnson şi Novavax pentru 90 de milioane de doze, relatează agenţia AFP, conform Agerpres.

Johnson & Johnson, prin intermediul filialei sale belgiene Janssen Pharmaceutical, va furniza 30 de milioane de doze, iar Novavax 60 milioane, în cazul în care aceste două vaccinuri în curs de dezvoltare vor vedea lumina zilei, potrivit unui comunicat al Ministerului britanic pentru Mediul de Afaceri.

Marea Britanie va finanţa, de asemenea, un studiu clinic la nivel mondial pentru vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson.

Vaccinurile ar putea fi livrate la jumătatea anului 2021 în Regatul Unit şi ar fi destinate în principal populaţiilor cele mai expuse, precum personalul din sectorul sanitar, minorităţile etnice, persoanele adulte care suferă de boli grave şi vârstnicii, a precizat guvernul.

Acordurile, al cincilea şi respectiv al şaselea de acest gen pentru Marea Britanie, intervin după cele încheiate cu Sanofi/GSK, AstraZeneca, Valneva şi BioNTech/Pfizer.

Proiectul AstraZeneca, asociat cu Universitatea Oxford, se numără printre cele mai avansate şi mai promiţătoare din lume, rezultatele testelor din faza a 3-a, efectuate pe mii de subiecţi umani, fiind aşteptate în septembrie.

Numărul dozelor asigurate de acest stat depăşeşte cu mult populaţia Marii Britanii (66 de milioane), însă este prea devreme pentru a se putea şti dacă vaccinurile aflate în curs de dezvoltare vor fi eficiente şi, în cazul în care vor avea succes, de câte doze va fi nevoie pentru vaccinarea unei persoane.

"Strategia guvernului de a constitui un portofoliu de vaccinuri potenţiale ar trebui să ofere cea mai bună şansă posibilă de a găsi unul care să funcţioneze", a declarat Alok Sharma.

Guvernul britanic a înfiinţat luna trecută şi un registru pentru voluntarii dispuşi să participe la testarea vaccinurilor, sperând să găsească 500.000 de doritori până în octombrie.

Criticat dur pentru modul în care a gestionat criza sanitară, Marea Britanie fiind cea mai îndoliată ţară din Europa, guvernul premierului Boris Johnson a anunţat în aprilie înfiinţarea unui grup de lucru pentru accelerarea eforturilor de creare şi producţie a unui vaccin.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. astia au luat doze si pentru colonii?...ma rog, fostele colonii...sau viitoarele? cine stie ce are in cap nazdravanul de borisache!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb