"Marea problemă a pieţei locale de capital este că nu avem retail"

Reporter: La începutul mandatului, din strategia Consiliului BVB, v-a fost alocat pilonul "Suport pentru ofertele statului". Consideraţi că acest obiectiv a fost atins? Ce aport aţi avut în acest sens?

Adrian Lupşan: A fost atins parţial, pentru că, pe zona aceasta, responsabilitatea aparţine autorităţilor, în cele din urmă. Există un handicap de percepţie privind ce înseamnă instrumentele financiare, pentru o piaţă incipientă. Faptul că s-au listat, în acest mandat, companii precum Romgaz, Electrica, nu cred că este suficient. Ca membru de board, pot să spun că obiectivul a fost atins parţial, dar că se putea face mult mai mult.

Aş vrea să fac referire la altceva şi vorbesc în nume personal. Unul dintre obiectivele mele, în momentul în care am venit în Consiliul Bursei, a fost restructurarea pieţei Rasdaq. Dacă într-o casă este mizerie, atunci trebuie să faci curat. Acelaşi lucru trebuia făcut şi pe piaţa de capital, înainte să începi să faci alte lucruri.

Rasdaq-ul era marea problemă a pieţei de capital, acum câţiva ani de zile. Deşi Rasdaq pornise cu 6000 de companii şi avea un potenţial uriaş, acum patru ani, mai rămăseseră o mie, dar piaţa avea un statut foarte neclar şi care generase extrem de multe gunoaie în piaţă. Pe acest subiect, am încercat să fac un lobby substanţial şi cred că a dat ceva roade, pentru că cele mai multe întâlniri, în 2012, cu Autoritatea de Supraveghere Financiară au fost pe acest subiect.

Din păcate, rezultatul a venit foarte, foarte greu. Abia anul acesta subiectul s-a închis.

Faptul că din 1000 de companii nu au rămas nici 300 pe piaţă spune foarte mult despre mentalul antreprenorilor români, astăzi. Pe piaţa reglementată, nu avem nici măcar zece. Cred că acesta a fost un test de maturitate al pieţei financiare.

Dacă m-ai fi întrebat acum patru ani, cred că aş fi fost mult mai optimist. Acest rezultat înseamnă, pe scurt, că antreprenorii români nu cred în piaţa financiară, astăzi, nu cunosc piaţa financiară.

Până când nu reuşim să aducem companii bune pe piaţă, nu vom avea o piaţă de capital sofisticată, chiar dacă statul va mai aduce, în următorii ani, societăţi pe bursă.

Reporter: De ce consideraţi că firmele sunt reticente să se finanţeze pe piaţa de capital?

Adrian Lupşan: Din necunoaştere. Acesta este elementul principal. Marea majoritate a companiilor din România au accesat credite, pentru că, atâta timp cât afacerile mergeau bine, pe antreprenori nu îi interesa dobânda.

Fiecare criză are particularităţile ei. Şi dacă a fost un lucru bun, în 2007-2009, a fost că i-a trezit pe antreprenori la realitate. Astăzi, piaţa se confruntă cu o problemă majoră: sunt companii multe, bune, dar care au datorii imense.

Antreprenorul este blocat mental, pentru că nu ştie ce alternative are. Băncile nu-l mai refinanţează sau îl refinanţează foarte puţin şi nu are acces la alte finanţări. S-a ajuns într-o situaţie atât de critică, încât aceste companii nici măcar nu mai pot veni pe bursă. Investitorii se uită la lucrurile acestea.

Referitor la risc, dacă există un element pozitiv în piaţa financiară, în ultimii ani, este că România a reuşit performanţa să treacă la statutul de piaţă emergentă, pe segmentul datoriei publice. JP Morgan ne-a inclus în indicele emerging.

Mai mult, România a reuşit, tot la nivelul datoriei publice, să îşi folosească curba foarte bună a randamentelor pe devize convertibile, în ultimii ani. Ca o comparaţie, Polonia se finanţează spre zece ani, cu dobânzi între 2,5-3%, iar România, undeva în zona lui 3% şi puţin peste 3%. Diferenţa este foarte mică.

Dacă la nivel de autorităţi publice s-au făcut paşi importanţi, în zona de antreprenoriat nu s-a avansat deloc. Antreprenorii se zbat să acceseze piaţa bancară, la costuri foarte mari, în condiţiile în care dobânzile de referinţă sunt foarte mici, şi nu au puterea să înţeleagă că există instrumente alternative.

Pe AeRO (n.r. sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB) au venit câteva companii anul acesta.

Reporter: Dar nu prea au atras finanţare.

Adrian Lupşan: Aici voiam să ajung. Mentalul antreprenorilor români este să facă bani uşori şi simplu. Ceea ce nu înţeleg ei este că listarea pe piaţa de capital este un moment unic. Dacă l-ai făcut prost, nu mai ai cum să schimbi imaginea în piaţă.

Dacă ar fi să fac o paralelă cu piaţa nord-americană, care de departe ne dă cele mai bune lecţii, la nivel global, acolo lucrurile sunt foarte clare: o companie care merge pe o piaţă alternativă se finanţează de la 5-6 investitori strategici, îşi asociază imaginea cu ei, iar în secvenţa a doua, când începe să facă performanţă, aruncă acţiuni pe piaţă, iar în această etapă nu contează atât de mult suma de bani pe care vrea să o atragă, cât numărul de investitori. Probabil o să mai treacă timp până o să ajungem şi noi acolo.

Reporter: Aţi început mandatul fără director general, apoi l-aţi angajat pe Victor Cionga, pentru a-l da afara după şase luni, iar apoi l-aţi adus pe Ludwik Sobolewski, din Polonia. Cum apreciaţi performanţele executivilor BVB?

Adrian Lupşan: Înainte de asta mai fusese şi demiterea lui Valentin Ionescu. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care s-a convocat Adunarea Generală, la vremea respectivă. Atunci, bursa stătea foarte prost la capitolul imagine. După care au venit alţi ani grei.

La momentul demiterii lui Victor Cionga, am fost singurul care am avut o poziţie publică, pentru că am vrut să se ştie care a fost opinia mea, în acea şedinţă de Consiliu de Administraţie. Am considerat că Bursa nu mai avea nevoie de un alt scandal. Că demisia lui Cionga a fost bună sau nu, nu era un subiect pentru mine. Cionga avusese un mandat mult prea scurt ca să poată fi evaluat.

Când a venit propunerea Ludwik Sobolewski, mi-am pus problema cât de eficientă poate fi numirea unui expat pentru piaţa de capital din România, în contextul în care, cu toţii ştim cât de complexă este structura acţionariatului la Bursă, astăzi. Am avut ceva reţineri, la vremea respectivă. Nimeni nu punea la îndoială calităţile lui profesionale, în urma performanţelor din Polonia.

Revin la întrebare. Văd performaneţele directorilor generali, cu bune şi cu rele. Imaginea Bursei de astăzi este mult diferită faţă de cea de acum patru ani. Nu suntem o piaţă emergentă, deşi ne dorim cu toţii asta. Este un fenomen straniu - bursa noastră are o capitalizare mare, se apropie de 20 miliarde de euro, dar avem o lichiditate medie zilnică mică. Acesta nu este atributul executivului, al Consiliului şi nici al investitorilor, ci este un atribut comun.

Cea mai mare companie, Petrom, are un free-float de 9%. A doua companie, Romgaz, are un free-float de doar 15%.

Singura care se încadrează în criteriile standard ale MSCI sau S&P este Banca Transilvania, care are un free-float de 70%.

Noi ne comparăm cu Ungaria şi ne lăudăm că am depăşit-o la capitolul capitalizare, dar uităm că Ungaria are următoarea situaţie: are patru companii mari care însumează peste 80% din tranzacţii. Acele companii sunt: OTP, care are o capitalizare de 2,7 miliarde de euro în 2015, Richter, care are o capitalizare de 1,7 miliarde de euro, Mol şi Maghyar Telekom. Diferenţa majoră faţă de noi este că free-float-ul acestor companii este între 50 şi 75%. Toate au peste 70%, mai puţin Mol, care are 50%.

Din păcate obiectivele cantitative, pe care Bursa şi le-a trasat, nu au fost atinse, lichiditatea medie zilnică nu atinge minimul necesar cerut de marile agenţii de rating.

Reporter: Care ar trebuie să fie primii paşi pe care ar trebui să-i facem?

Adrian Lupşan: Trebuie regândit rapid sistemul de free float, pentru companiile mari. A fost mult dezbătut subiectul Petrom, dacă se poate lista pe două pieţe. Dacă Petrom ajunge la un free-float de 15%, atunci se poate încadra în criteriile de eligibilitate.

În acest moment, avem un sistem bancar vulnerabil, iar piaţa financiară poate fi o alternativă. Potenţialul pieţei locale este imens.

La oferta Romgaz, gradul de suprasubscriere a fost de peste 17 ori. Cine a anticipat o asemenea suprasubscriere? Dar oferta care a atins cel mai mare număr de investitori de retail până acum a fost Transgaz, în 2007. Au fost 12.500 de subscrieri. Deşi Romgaz este o companie mult mai de top, nu a reuşit nici măcar să acopere cifra de 12.000 de subscrieri.

România va face o trecere majoră în zona de oferte publice atunci când va reuşi să aducă o ofertă publică importantă în piaţă, care să aibă un număr de subscriitori de peste 50.000. Această cifră era una de referinţă pentru Polonia. Marea problemă a pieţei locale este că nu avem retail, iar fără retail nu o să avem o piaţă sofisticată.

În momentul în care autorităţile şi ceilalţi parteneri din piaţă - Bursa, ASF vor conştientiza că trebuie gândit un proiect de anvergură care să atingă în adâncime piaţa financiară locală şi mă refer la toate componentele, atunci probabil că vom trece într-o altă direcţie.

Reporter: De ce consideraţi că meritaţi un nou mandat în Consiliul Bursei?

Adrian Lupşan: Este o opţiune a acţionarilor, aceştia vor hotărî dacă cineva merită un mandat.

Reporter: Ce obiective aţi avea în noul mandat?

Adrian Lupşan: Bursa românească trebuie să iasă din situaţia de astăzi. Cred că cel mai important obiectiv este ca Bursa să se mute cu lichiditatea la un alt nivel, mă refer undeva în zona de lichiditate medie zilnică de 20 milioane de euro.

Până la urmă, fundamentul pe care stă orice piaţă financiară este gradul de lichiditate.

Mai dureroasă este comparaţia cu pieţe care fac tranzacţii de 200.000 de euro pe zi şi maxim un milion de euro pe zi. Vorbesc aici de pieţe precum bursele din Ljubljana, Zagreb, Belgrad, Bratislava şi Bulgaria.

Reporter: Cum apreciaţi transparenţa BVB ca emitent, avâd în vedere că membrii Consiliului Bursei sunt cenzuraţi şi numai directorul şi preşedintele au voie să facă declaraţii în numele Bursei?

Adrian Lupşan: La demiterea lui Victor Cionga, am fost singurul membru care a ieşit public şi am făcut declaraţii. Am cântărit foarte bine riscurile pe care mi le asumam. Am precizat că nu vorbesc în numele Bursei, ci în numele meu. Cred că era o obligaţie morală. Faptul că există această cenzură instituţionalizată este decizia Consiliului. Nu contează părerea mea dacă este singura, iar ceilalţi opt membri au altă opinie.

Reporter: Consideraţi că BVB este un emitent transparent?

Adrian Lupşan: Poate să fie cu mult mai transparent, cred că trebuie să fie un model. Poate că acest cod de guvernanţă corporativă care urmează să fie implementat la începutul anului viitor va fi o mişcare importantă pentru piaţă. Nu înţeleg de ce în piaţa românească există această ezitare de a publica salariile. Este un subiect care mi-aş dori să fie tranşat cât mai repede.

Reporter: Credeţi că BVB va aplica aceste prevederi de la 1 ianuarie şi va publica salariul CEO-ului?

Adrian Lupşan: Da. Eu voi fi un susţinător al acestui proiect. Codul de Guvernanţă este un proiect curajos, pentru care s-au alocat resurse importante şi ar fi dezamăgitor să văd că nu se va aplica.

Reporter: Un proiect amânat pe piaţa noastră este cel al contrapărţii centrale. Pe care variantă aţi merge - o CCP locală sau una regională, aşa cum a propus BERD?

Adrian Lupşan: În primii doi ani de mandat, au fost trei subiecte importante. Primul legat de statutul Rasdaq, al doilea - legat de sistemul de comisionare, iar al treilea subiect era CCP-ul, pentru care piaţa locală are resurse.

În regiune, tendinţa majoră a fost ca la proiectul CCP să lucreze câteva instituţii strategice, precum Banca Naţională, Ministerul de Finanţe. Noi nu am reuşit, iar anii au trecut.

În virtutea deciziilor deja luate, suntem împinşi să optăm pentru varianta externalizării, deşi nu este cea mai potrivită.

Din perspectiva unui investitor la BVB, poate fi o variantă mult mai eficientă, pentru că îşi minimizează nişte costuri.

Reporter: Cum vedeţi sistemul de comisionare? S-a spus despre BVB că este o piaţă scumpă.

Adrian Lupşan: Comisioanele au scăzut, în medie, cu 20% faţă de acum doi ani. Toată lumea era convinsă că reducerea aceasta va crea lichiditate. Din contră, nu numai că lichiditatea nu s-a îmbunătăţit, ea a scăzut, dar nu din cauza comisioanelor, ci a contextului regional şi global.

Am avut o iniţiativă personală, în Consiliul de Administraţie, de a convinge piaţa că este nevoie de o schimbare majoră şi nu era vorba de dimensiunea comisionului, ci de sistemul de comisionare. Mă refer la intenţia de a introduce tarife fixe pentru brokeri. Când vrei să ai o industrie competitivă ai nevoi de profesionalism.

Când vorbim de orice altă piaţă financiară, comisioanele care se duc către instituţiile pieţei, cea mai importantă fiind autoritatea de supraveghere, reprezintă maxim o treime din comisionul încasat de un broker. Astăzi, piaţa locală se află într-o situaţie atipică. Comisioanele care se duc către ASF şi orice altă instituţie a pieţei sunt de două treimi. Se moare de foame, pe româneşte!

Cât înseamnă 1000 de euro pe lună la o casă de brokeraj care se respectă? Nesemnificativ. Acea taxă de 1000 de euro avea şi consecinţa scăderii semnificative a comisionului variabil.

Ar fi avantajat brokerii mari, dar pentru mine nu acesta era mesajul principal. Ar fi avantajat competiţia în piaţă. Atât timp cât brokerul nu se scoală de pe scaun să discute cu antreprenorii, aceasta nu este piaţă de capital.

Problema nu este nici la Bursă, nici la ASF, nici la Ministrul de Finanţe, este în comunitate.

Cel mai bun exemplu este această platformă AeRO, care a beneficiat de foarte multă vizibilitate, notorietate, nu a existat vreun alt proiect care să fie mai bine strecurat în piaţă, iar dacă te uiţi ce este acolo, după un an, deja avem în minte un faliment.

Reporter: Poate că problema este că s-a lucrat exclusiv la capitolul imagine...

Adrian Lupşan: Marea problemă şi un mare insucces în aceşti ani este că, atât timp cât piaţa locală de capital nu schimbă sistemul de comisionare - care este mai mult decât arhaic -, nu există o perspectivă reală pentru piaţa financiară.

Reporter: Cum vedeţi fuziunea BVB-Sibex?

Adrian Lupşan: Este un proiect pe care îl consider extrem de important şi trebuie finalizat cât mai repede. Toţi vrem fuziune, dar vom ajunge la acelaşi subiect etern: care valorează mai mult şi cum încercăm să ne păcălim unii pe alţii.