Marile bănci centrale mai promit doar sacrificii şi durere

Miracolul aşteptat de pieţe, respectiva semnalizarea unei "pivotări" din partea Federal Reserve în ceea ce priveşte dobânzile, nu a venit la Jackson Hole.

Preşedintele băncii centrale americane, Jerome Powell, a deschis conferinţa anuală cu un discurs extrem de concis în care a invocat repetat spiritul lui Paul Volcker şi a promis "puţină durere", în condiţiile în care a subliniat că dobânzile vor fi majorate şi vor fi menţinute la un nivel ridicat atât cât va fi necesar pentru a readuce inflaţia la ţinta de 2%.

Înainte de discursul lui Powell, Mohamed El-Erian, preşedintele Queens' College din cadrul Universităţii Cambridge şi consilier economic principal al gigantului Allianz, a declarat pentru Bloomberg că "Fed-ul nu poate să clipească după ce a dormit la volan", deoarece a rămas foarte mult în urmă în lupta împotriva inflaţiei, care trebuie dusă fără să afecteze prea mult creşterea economică.

El-Erian nu a încercat să explice prin ce miracol ar fi posibilă o majorare susţinută a dobânzilor care să influenţeze doar marginal o economie puternic financializată, a cărei creştere artificială s-a realizat exclusiv prin menţinerea costurilor de finanţare la minimul ultimelor cinci milenii.

"Din nefericire, Federal Reserve a eşuat în analiză, a eşuat în prognoză şi a eşuat în comunicare", a fost concluzia lui Mohamed El-Erian.

Pornind de la aceste eşecuri în serie ale celei mai importante bănci centrale din lume, un editorial Bloomberg arată că "la Jackson Hole bancherii centrali ar trebui să-şi facă mea culpa".

Nu a fost niciun fel de mea culpa la Jackson Hole şi nici nu va fi prea curând, deoarece bancherii centrali caută cauzele inflaţiei oriunde, inclusiv în schimbările climatice, mai puţin în propria ogradă, deşi toţi îşi proclamă emfatic misiunea de apărare a stabilităţii preţurilor.

Financial Times a prefaţat întâlnirea de la Jackson Hole cu un editorial în care se arată că băncile centrale se află într-un moment de răscruce, iar conferinţa ar trebui să fie "un moment de reflecţie cu privire la greşelile făcute", mai ales pe fondul presiunilor tot mai mari exercitate de politicieni asupra băncilor centrale în căutarea lor pentru ţapii ispăşitori ai celei mai mari inflaţii din ultimele decenii.

Această atitudine este cât se poate de normală într-o lume în care şi bancherii centrali sunt tot un fel de politicieni, în condiţiile în care băncile centrale au devenit instituţii extrem de politizate. Nici nu poate fi altfel, în condiţiile în care politicienii numesc şi confirmă conducerile băncilor centrale, iar bancherii centrali vor face orice pentru un nou mandat, mai ales când numărul acestora nu are nicio limită şi orice fel de responsabilitate este inexistentă.

Pe marginea editorialului din FT, un cititor a scris că Jackson Hole nu este decât "un festival anual al minciunii", în timp ce o altă opinie sublinia că "situaţia actuală reprezintă colapsul intelectual al sistemului modern al băncilor centrale" şi este nevoie de un nou sistem monetar, în condiţiile în care "sistemul monedelor fiduciare administrate de băncile centrale a eşuat".

După ce a subliniat că, "fără stabilitatea preţurilor, economia nu funcţionează pentru nimeni", preşedintele Federal Reserve a declarat că "povara inflaţiei ridicate cade cel mai greu asupra celor care sunt cel mai puţin capabili să o suporte".

Cum a fost posibilă o astfel de revelaţie pentru un conducător de bancă centrală?

În aceste condiţii, Jerome Powell a declarat că "trebuie să continuăm până când treaba este terminată", parafrazând titlul cărţii autobiografice a lui Paul Volcker, "Keeping at It: The Quest for Sound Money and Good Government".

Tonul decisiv al lui Powell este, într-un fel, curios. "Cred că acum înţelegem mai bine cât de puţine înţelegem despre inflaţie", declara preşedintele Federal Reserve doar cu două luni în urmă, în cadrul conferinţei anuale a BCE de la Sintra.

Se pare că înţelegerea şi cunoaşterea despre inflaţie au făcut salturi nebănuite într-un interval de timp foarte scurt, ceea ce i-a permis lui Jerome Powell să sublinieze că "băncile centrale pot şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru asigurarea unei inflaţii scăzute şi stabile".

Acest apel al preşedintelui Federal Reserve către celelalte bănci centrale nu este o simplă "recomandare".

Toate instituţiile monetare naţionale, inclusiv BCE, sunt obligate să urmeze traiectoria dobânzilor dictată de Federal Reserve pentru a evita haosul la nivelul fluxurilor de capital şi a volatilităţii monedelor naţionale.

Primul care s-a "aliniat" noii direcţii a fost conducătorul băncii centrale din Coreea de Sud, care a participat la conferinţa de la Jackson Hole. Guvernatorul Rhee Chang-yong a declarat că dobânzile trebuie majorate până când se va observa un declin al inflaţiei, însă banca nu va opri acest proces de restricţionare a politicii monetare înainte de Federal Reserve, după cum scrie Reuters.

Şi Gita Gopinath, director general adjunct al Fondului Monetar Internaţional, a repetat în cadrul conferinţei ideea că băncile centrale trebuie să acţioneze decisiv pentru combaterea inflaţiei, în ciuda costurilor ridicate, în timp ce alţi doi participanţi au prezentat un studiu, "Inflation as a fiscal limit", conform căruia băncile centrale nu vor reuşi să reducă inflaţia fără aplicarea unor politici bugetare mai prudente, care să conducă la stabilizarea datoriei publice, prin reducerea deficitelor fiscale.

"Deteriorarea dezechilibrelor fiscale va conduce la o creştere a presiunilor inflaţioniste", a declarat unul dintre autori, profesorul Francesco Bianchi de la Johns Hopkins University.

Poziţia exprimată de oficialii BCE a fost foarte clară: politica monetară din zona euro trebuie să rămână restrictivă pentru o perioadă mai îndelungată şi este nevoie de sacrificii pentru aducerea inflaţiei sub control.

"Atât probabilitatea cât şi costul transmiterii inflaţiei ridicate către aşteptările inflaţioniste sunt foarte mari, iar în acest mediu băncile centrale trebuie să acţioneze cu forţă", deoarece "trebuie combătut riscul ca populaţia să se îndoiască de stabilitatea pe termen lung a monedelor noastre fiduciare", a precizat Isabel Schnabel în cadrul conferinţei.

Edward Chancellor, autorul cărţii "Preţul timpului: Adevărata poveste a dobânzii", arată în lucrarea sa că de-a lungul istoriei omenirii bulele speculative şi consecinţele lor grave au apărut întotdeauna când dobânzile au fost foarte scăzute pentru o perioadă mai îndelungată.

"După ani de dobânzi ultra-scăzute, băncile centrale au creat o bulă speculativă în toate categoriile de active financiare şi au facilitat alocarea defectuoasă a capitalului, au permis supra-financializarea economiei şi creşterea gradului de îndatorare", a declarat Chancellor pentru o publicaţie financiară din Elveţia.

În cartea sa, autorul britanic mai subliniază că aceste trei elemente au favorizat apariţia şi extinderea unui mediu economic caracterizat de o productivitate scăzută şi de permanentizarea fragilităţii financiare, care făcea obligatorie menţinerea dobânzilor la un nivel extrem de scăzut.

După ce au forţat menţinerea iresponsabilă a dobânzilor la minime multi-milenare, aceleaşi bănci centrale încearcă să ne convingă acum că ştiu ce trebuie făcut pentru a rezolva problema inflaţiei, deşi refuză cu obstinaţie să renunţe la modelele lor complet rupte de realitate şi nici nu se grăbesc să-şi înlocuiască cea mai mare parte a personalului decizional şi de cercetare cu astrologi.

În faţa acestor desfăşurări nemaivăzute de forţe în lupta împotriva inflaţiei şi a frontului comun la nivel global, preţul cerut de bancherii centrali în schimbul deciziilor "înţelepte" nici nu este prea mare, doar sacrificii şi durere pentru cetăţenii care au crezut în competenţa şi responsabilitatea lor, când totdeauna a fost vorba, de fapt, doar despre incompetenţă iresponsabilă, niciodată ameninţată de sacrificii sau durere.