Mario Draghi, un actor mediocru transformat în spectator impotent?

Cuvintele lui Mario Draghi din vara anului 2012 au intrat în istorie. Preşedintele BCE a surprins participanţii la o conferinţă din Londra şi pieţele prin promisiunea că "în cadrul mandatului nostru, BCE este gata să facă totul pentru susţinerea monedei unice".

De atunci s-a dovedit că "totul", care a inclus măsuri neortodoxe cum ar fi pornirea tiparniţei şi dobânzi zero sau negative, nu a fost de ajuns. În aceste condiţii, a doua parte a afirmaţiei lui Draghi din 26 iulie 2012, "vă rog să mă credeţi că va fi suficient", a devenit un etalon pentru "ştirile false" promovate de marile bănci centrale în cadrul aşa-numitelor "ghidări în avans".

De ce? Pentru că toate instrumentele utilizate de BCE odată cu lansarea programelor de relaxare cantitativă, în primăvara anului 2015, s-au dovedit ineficiente în crearea condiţiilor pentru creşterea sustenabilă a zonei euro.

"Mario Draghi şi-a pierdut magia", a scris Ambrose Evans-Pritchard în cotidianul britanic The Telegraph, în condiţiile în care "BCE nu mai are instrumentele monetare sau autoritatea politică pentru lansarea unor noi programe de salvare a zonei euro".

În cadrul unei conferinţe recente de la Frankfurt, preşedintele BCE a declarat că "nu ducem lipsă de instrumente pentru îndeplinirea mandatului nostru", însă a recunoscut că "trebuie să reflectăm asupra măsurilor de păstrare a condiţiilor favorabile ale dobânzilor negative, în timp ce com­pensăm efectele secundare".

Adică există efecte secundare ale dobânzilor negative, o aberaţie economică ale cărei efecte sunt benefice doar în opinia bancherilor centrali?

Din păcate pentru BCE şi autorităţile europene, se pare că nimeni nu mai crede în capacitatea BCE de a "îndrepta" lucrurile.

"Ce instrumente mai are BCE?", a întrebat Ashoka Mody, profesor la Universitatea Princeton şi fost director adjunct pentru Europa în cadrul FMI, după cum scrie The Telegraph.

Răspunsul a venit tot de la fostul oficial FMI: "În afara numeroaselor cuvinte, BCE nu mai are nimic de oferit".

Afirmaţia profesorului Mody nu lasă loc interpretărilor, în condiţiile în care "ghidarea în avans este lipsită de orice sens, deoarece pieţele ştiu că BCE nu poate creşte dobânzile".

Într-o analiză anterioară, Ashoka Mody a scris că "BCE şi-a atins limitele politice şi tehnice" şi suferă de o "hemoragie a credibilităţii".

Pentru profesorul Mody, noua iteraţie a programului TLTRO (Targeted longer-term refinancing operations) nu reprezintă decât "subvenţionarea băncilor slabe şi a clienţilor lor zombi", iar programul nu are sens deoarece "va fi lansat într-o perioadă marcată de reducerea cererii pentru credite".

Din păcate, aceasta este natura instrumentelor "anticriză" de la BCE: vorbe goale şi "programe" care să arate că banca centrală a zonei euro "se face că lucrează".

Profesorul indian, autor al cărţii "Eurotragedia: o dramă în nouă acte" din 2018, mai subliniază că "BCE este măcinată de interese naţionale conflictuale şi acţionează prea târziu", iar o eventuală tentativă de repornire a programului de relaxare cantitativă se va confrunta cu "obstacole politice extraordinare".

Din păcate, nici soluţia propusă de fostul oficial FMI nu are şanse de reuşită: "Un program coordonat de stimulare fiscală este singura opţiune a zonei euro pentru evitarea unei recesiuni prelungite".

De unde "bani" pentru stimularea fiscală? Din tiparniţă? Iar apoi, stimularea consumului public şi privat nu va avea efecte deosebit de negative asupra programului de luptă împotriva încălzirii globale, având în vedere legile termodinamicii?

Pentru Evans-Pritchard, Mario Draghi s-a transformat dintr-un actor mediocru într-un spectator, ale cărui cuvinte "au potenţa unei puşti cu aer comprimat".

De ce actor mediocru? Pentru că declaraţia lui Draghi din 2012 a fost doar "un episod mitic", în condiţiile în care "adevărata decizie s-a luat în Berlin, când Italia şi Spania erau ameninţate de contagiune".

Reputatul jurnalist britanic susţine că a fost martorul momentului în care un oficial german a declarat că "urmează ceva foarte important", iar Berlinul a renunţat la veto-ul său în asumarea rolului de creditor de ultimă instanţă al BCE.

După cum mai scrie Evans-Pritchard, oficialul Ministerului de Finanţe de la Berlin a mai declarat că "nimic nu zboară în zona euro fără permisiunea Germaniei". Acesta este şi motivul pentru care "potenţa" lui Mario Draghi este similară acum unei "puşti cu aer comprimat".

Criticile la adresa "eroului" Mario Draghi nu au, însă, termen de comparaţie cu cele subliniate de economistul german Markus Krall, doctor în economie şi expert în managementul ris­cului financiar, în cartea "Colapsul lui Draghi: Politica monetară dezlănţuită ne conduce către o catastrofă financiară".

În opinia lui Krall, felul în care BCE s-a angajat în manipularea dobânzilor şi a valorii banilor este "echivalentul planului cincinal din economiile socialiste".

Şi cum poate fi altfel, când cel mai important preţ din economie, cel al banilor, nu este stabilit de piaţă, ci de o instituţie "independentă" care nu răspunde în faţa nimănui?

"Incapabilă de reflecţie şi autocritică, BCE pare să fie capabilă doar de o singură reacţie cînd politicile sale eşuează: apelul la aplicarea unei doze şi mai mari din acelaşi medicament", mai scrie Krall.

Pentru economistul german, acţiunile Băncii Centrale Europene par să se desfăşoare după motto-ul "când realizăm că mergem în direcţia greşită, atunci ne dublăm eforturile".

Acesta este şi motivul afirmaţiei conform căreia "colapsul este inevitabil", iar cel mai bun argument în acest sens este acela că "strategiile investiţionale" din prezent nu se mai concentrează pe maximizarea randamentelor, ci pe minimizarea pierderilor după prăbuşirea aşteptată, după cum mai arată Markus Krall.

Oare vor învăţa vreodată "autorităţile" europene că nimic nu este mai scump pentru cetăţeni decât o politică monetară a banilor ieftini?