MARIUS PÎRVU (ANPC): Vom demara controale la automatele de cafea, iar ANSVSA va autoriza funcţionarea fiecărui aparat

M.I.
Politică / 14 martie 2019

Marius Pîrvu

Marius Pîrvu

Automatele de cafea vor fi vizate de o acţiune de control la nivel naţional, iar Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va autoriza funcţionarea fiecărui aparat, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, Marius Pîrvu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

"În prezent, avem o acţiune de control care va începe la nivel naţional şi care se referă la automatele de cafea. Acestea, în momentul de faţă, în urma specificaţiilor tehnice transmise de către producător, reiese că nu au dreptul să funcţioneze outdoor, ci numai indoor. De asemenea, nu au voie să funcţioneze decât dacă sunt branşate la o reţea de apă şi trebuie să se scrie pe eticheta lor ceea ce beţi, respectiv cafea sau... cafea cu albitor, pentru că nu vorbim despre cafea cu lapte, ci cafea cu înălbitor de rufe, de ce vreţi dumneavoastră...Machiatto nu e machiatto... La automatele de cafea "nicht" cafea măcinată. Intrăm în foarte multe amănunte. Din nefericire, nu voi încasa eu, ca de obicei. Noi decât constatăm şi sunt alte entităţi care vor face asta. ANSVSA va trebui să meargă la fiecare loc în care un automat de cafea se instalează. Acolo va primi autorizaţie de funcţionare. Deja, am dat informări către ANSVSA şi ANAF", a afirmat Pîrvu, conform Agerpres.

Acesta a adăugat că instituţia pe care o conduce a discutat cu patronatele din domeniu "cărora le-am spus, de bun-simţ, să le scoată ei, ca să nu venim să le scoatem noi".

"Am discutat cu patronatele cărora le-am spus, de bun-simţ, să le scoată ei ca să nu venim să le scoatem noi... Ei au spus că le vor scoate în următoarea perioadă, de 14-15 zile, după care se vor duce frumos ca orice cetăţean civilizat să desfăşoare o activitate să-şi ia toate autorizaţiile necesare să funcţioneze. Înainte nu existau nişte norme, aceste automate fiind amplasate în baza unei autorizaţii acordate de către primărie, nu de ANSVSA. Mai vorbim aici şi de o fiscalizare aici. Ca idee, sunt cam 100.000 de automate... deci, nu sunt puţine. Vrem să ştim că atunci când mergem la mare şi vrem să ne luăm o cafea de la automat să nu fie cu nisip...", a menţionat şeful ANPC.

În privinţa altor campanii de control pregătite de ANPC în decursul acestui an, Pîrvu a amintit de zona marilor comercianţi, zona financiar-bancară şi cea a dezvoltatorilor imobiliari.

"În acest moment, una dintre campaniile de control de amploare este că vom continua cu hypermarketurile. Vom merge în toată ţara, împreună cu Direcţia Generală de Control şi cu Corpul de Control, pentru a verifica legalitatea. O altă acţiune mare este cea din zona metalelor preţioase, însă acolo începem să verificăm anumite lucruri şi după aceea intrăm mai în forţă. Vom continua pe zona de financiar-bancară acţiunile privind verificarea agenţilor economici care au făcut cesiuni de creanţe. Chiar în zilele următoare o să avem o tematică în zona societăţilor de leasing. În derulare mai avem acţiuni pe dezvoltatorii imobiliari şi aici pot să spun că sunt extrem de dezamăgit, pentru că, din punctul meu de vedere, aceştia încalcă legea de la momentul în care încep să construiască şi până când vând. Dacă cineva doreşte să mă contrazică, eu doresc să port o discuţie cu dânşii oricând", a susţinut preşedintele autorităţii de control, mai informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, în momentul de faţă, problema autorităţii de control o reprezintă numărul mare de reclamaţii provenite de la consumatori.

"Sunt câteva lucruri pe care ne axăm şi vom merge, în anul 2019, pe lucruri clare, mari şi care sunt de impact pentru populaţie şi care îi afectează pe consumatori. Problema mea la momentul de faţă sunt reclamaţiile, care sunt extrem de multe şi la care comisarii nu fac faţă, uneori. Se depăşesc termenele, dar nu din rea-voinţă. Efectiv, sunt foarte multe. Consumatorul nu ştie că o etichetă e falsă, el se uită la produs, citeşte, îşi pune trei perechi de ochelari să vadă cam ce conţine acel produs. Din acest motiv, în viitorul proiect Larex care va avea ca tematică anumite studii pe ceea ce înseamnă produse, noi vom ieşi şi vom spune: "Asta se încadrează, dar are multă sare", "Celălalt se încadrează, dar are grăsime mai puţină". Atunci, consumatorul va şti exact cam ce ar trebui să cumpere. Eu am evitat să merg cu presa în controale, dar cred că odată o vă duc, că poate începeţi să mă credeţi. În acelaşi timp, ei (comercianţii, n.r.) sunt cei care fac plus valoare, trebuie să recunoaştem. Au oameni angajaţi, produc valoare şi trebuie să avem grijă, în aşa fel încât să nu distrugem o afacere", a subliniat Marius Pîrvu.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, joi, că, în 2018, a efectuat 94.883 de controale la nivel naţional şi a aplicat amenzi în valoare de peste 80,43 milioane de lei.

Din totalul controalelor realizate, peste o treime (34%) au fost în zona prestărilor de servicii, 30,9% în zona bunurilor alimentare, 29,4% în zona bunurilor nealimentare, 2,7% în cea a serviciilor financiare, iar 2% au acoperit alte zone ale pieţei., mai scrie Agerpres.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a organizat, joi, la sediul din Bucureşti, o conferinţă de presă cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cand isi va face ANSVSA datoria de a inventaria porcinele din ferme si gaspodarii de 2 ori pe an cf Legii daca se va ocupa si de automatele de cafea?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb