Marko anunţă încheierea negocierilor cu PD-L pe tema împărţirii funcţiilor

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 9 februarie 2010

Marko anunţă încheierea negocierilor cu PD-L pe tema împărţirii funcţiilor

Liderul UDMR, Marko Bela (foto), a anunţat, ieri, că negocierile la nivel naţional dintre formaţiunea sa şi PD-L, privind func-ţiile de conducere din instituţiile guvernamentale, au fost finalizate, informează Agerpres.

Preşedintele UDMR a explicat: "În majoritatea judeţelor, s-au făcut înţelegerile între PD-L şi UDMR, astfel încât coaliţia funcţionează şi în teritoriu. Mai sunt două trei-judeţe unde se mai discută. La nivel naţional, la fel, cu subordonatele practic am finalizat negocierile".

Marko a adăugat că, în perioada următoare, vor continua să fie anunţate persoanele desemnate să ocupe respectivele posturi. Amitim că, recent, Consiliului Permanent al Uniunii i-a desemnat, pe Nagy Mihaly pentru îndeplinirea funcţiei de director general al Arhivei Naţionale ale României şi pe Gombos Csaba pentru funcţia de director general al companiei TAROM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb